Noul război rusesc: fake news și hacking
Imixtiunea Rusiei în alegerile prezidențiale americane din 2016 și presupusul hacking al serverelor de campanie ale președintelui francez Macron nu trebuie să surprindă pe nimeni, dat fiind modul în care Vladimir Putin înțelege (sau nu) conceptul de “soft power”.
Înainte de realegerea sa din 2012, Putin declara unui ziar moscovit că “soft power reprezintă un set complex de instrumente și metode pentru atingerea obiectivelor de politică externă fără utilizarea forței, cu ajutorul informației și a altor mijloace de influență.”
Din punctul de vedere al Kremilinului, “revoluțiile colorate” din țările vecine și revoltele primăverii arabe sunt exemple privitoare la modul în care Statele Unite folosesc “soft power” ca pe o nouă formă de război hibrid.
Conceptul de “soft power” a fost inclus în Strategia de Politică Externă a Rusiei din 2013, iar în martie 2016 șeful Statului Major General al Rusiei, Valery Gerasimov, declara că răspunsul la acest tip de amenințări externe “este imposibil prin folosirea trupelor convenționale; ele pot fi contracarate doar prin utilizarea aceluiași tip de metode hibride. ”
Ce este, totuși, “soft power”? Unii consideră, în mod greșit, că orice acțiune, alta decât utilizarea forței militare, poate intra în această categorie. “Soft power” reprezintă abilitatea de a obține rezultatul pe care ți-l dorești prin atracție și persuasiune.
“Soft power” nu este în sine ceva rău sau bun. Judecata de valoare depinde de finalitatea, de mijloacele și de consecințele fiecărei acțiuni. Nu e neapărat mai bine să sucești minți decât să sucești mâini.
Osama bin Laden nu i-a amenințat și nici nu i-a plătit pe cei care au prăbușit avioanele în World Trade Center în septembrie 2001. I-a atras cu ideile sale.
Atragerea prin “soft power” poate fi folosită pentru scopuri ofensive. Statele cheltuie de multă vreme miliarde pe diplomația publică într-o competiție a atractivității - “bătălia pentru minți și suflete”. Instrumente de “soft power” ca Planul Marshall sau Vocea Americii au ajutat la încheierea Războiului Rece.
După Războiul Rece, elitele rusești au considerat că Uniunea Europeană, extinderea NATO și eforturile Occidentului de a promova democrația au fost concepute pentru a izola și a amenița Rusia. În replică, ei au încercat să dezvolte un “soft power” rusesc prin promovarea unei ideologii a tradiționalismului și suveranității naționale. Această politică a rezonat în țări precum Ungaria, unde prim-ministrul Victor Orbán glorifică “democrația iliberală”, dar și în diaspora din jurul Rusiei sau în țările sărace ale Asiei Centrale și în rândul mișcărilor populiste de dreapta din Vestul Europei.
Războiul informațional poate fi folosit ofensiv pentru slăbirea adversarilor, în ceea ce poate fi considerat “soft power” negativ. Prin atacarea valorilor adversarului, îi poți diminua atractivitatea și implicit capacitatea sa de “soft power”.
Actorii neguvernamentali au înțeles demult vulnerabilitatea pe care o au corporațiile multinaționale la atacarea brandului prin campanii publice de dezaprobare. Probele existente sugerează că obiectivul Rusiei în momentul intervenției în alegerile din SUA a fost să discrediteze procesul democratic american. Alegerea lui Trump a venit ca un bonus.
Ingerințele Rusiei în politica internă a democrațiilor europene are ca scop diminuarea atractivității NATO, componenta de “hard power” a Occidentului, pe care Rusia o consideră un pericol la adresa sa. În secolul 19, rezultatul luptei pentru supremație în Europa depindea în principal de armata învingătoare. Astăzi depinde și de narațiunea învingătoare.
Războiul informațional merge dincolo de limitele “soft power” și nu este un fenomen nou. Manipularea ideilor și a proceselor electorale cu bani au o lungă istorie iar Hitler și Stalin au fost pionierii atacurilor radio. Însă emisiunile de radio prea propagandistice nu sunt credibile și nu atrag toate tipurile de audiență.
Cu o politică internațională care devine tot mai mult o competiție a credibilității, programele de schimb cultural care dezvoltă relații personale între studenții sau liderii tineri sunt mult mai eficiente în generarea de “soft power”. În anii 1960, jurnalistul Edward R. Murrow spunea că partea cea mai importantă a comunicațiilor internaționale nu sunt zecile de mii de mile acoperite de echipamentele electronice, ci ultimii trei pași ai contactelor personale.
Dar ce se întâmplă astăzi, într-o lume a rețelelor sociale în care prietenii sunt la un “click” distanță iar știrile false pot fi fabricate și promovate de trollii plătiți sau roboți virtuali? Rusia a perfecționat aceste tehnici.
Pe lângă portavocile oficiale ale diplomației, precum Russia Today sau Sputnik, Rusia deține armate întregi de trolli plătiți și boți care generează informații false ce pot fi ulterior răspândite și legitimate drept știri adevărate.
În 2016, spionajul militar rusesc a făcut pasul următor, prin piratarea rețelei private a Comitetului Național al Partidului Democrat, furtul de informații și dezvăluirea lor online cu scopul de a distruge candidatura lui Hillary Clinton.
Utilizarea războiului informațional nu este nouă, însă datorită tehnologiei el a devenit mai ieftin, mai rapid, mai penetrant și mai dificil de detectat.
Chiar dacă războiul informațional dus de Rusia a avut un oarecare succes prin presupusa perturbare a procesului electoral american din 2016, el a eșuat în tentativa de a genera “soft power”.
Rusia se află doar pe locul 27 în clasamentul “Soft Power 30” publicat de Portland Consultancy din Londra.
Mai mult, în 2016, Institutul Finlandez pentru Relații Internaționale arăta că propaganda rusească are un impact minim asupra mass mediei occidentale și nu a determinat niciodată schimbări de politică. Iar un sondaj realizat de Chicago Council on Global Affairs în luna decembrie a arătat că popularitatea Rusiei în rândul americanilor este la cel mai scăzut nivel din 1986 (în timpul Războiului Rece).
În mod ironic, în loc ca “bonusul” alegerii lui Trump să aducă beneficii Rusiei, războiul informațional al acesteia a devenit un handicap pentru președintele american și a redus din capitalul de “soft power” rusesc. După cum arată unii analiști, cea mai bună metodă de a contracara un torent de informații false nu este să răspunzi fiecărei minciuni în parte, ci avertizarea și imunizarea împotriva acestui procedeu. Victoria lui Macron ne-a arătat că rezultatul viitoarelor alegeri europene depinde de această conștientizare.
Copyright: Project Syndicate 2017 - Information Warfare Versus Soft Power
