Editorial Dilema fumătorului. Despre țigări, cash și democrație

George Tuță Data actualizării: Data publicării:
portret george tuta deputat pnl
Deputatul PNL George Tuță

Cum o să mă las de fumat ? Prin alegere.
Iar dacă drumul mi se pare greu, pot alege să fiu ajutat. Sigur, pot alege și să fumez pentru că e alegerea mea, deși știu că e greșit. Sau pot să aleg să fumez pentru că nu mai știu cum e să nu fumez. Dar îmi place libertatea de a fuma sau nu. Îmi place ca orice libertate personală.

Și până la urmă de ce să îmi spună cineva ce să fac cu viața mea, cu plămânii mei, cu tensiunea mea arterială și cu banii mei? Îmi place libertatea mea de a lua decizii care altora li se par toante.

Sunt fumător* și am ales** metafora fumatului pentru a ilustra o problemă de principiu pe care o am în aceste zile în legătură cu legea incluziunii financiare.

Mi-am dorit poate prea mult să îndrept spre aprobare câteva prevederi care să ofere un impuls integrării oamenilor în circuitul financiar național, inclusiv prin bancarizare. Am gândit că un card personal gratuit, fără comisioane pentru un set minim de operațiuni, ar avea efecte benefice pe termen lung. Detalii aici, aici și aici. Ideea era de a deschide noi orizonturi financiare unei categorii vulnerabile de oameni care nu au avut niciodată acces la educație financiară și la servicii pentru care azi e musai să ai un card (cumpărături online, rezervări, facturi, mă rog, toată lista).

Ca în cazul fumătorilor, ce am pierdut temporar din vedere și am regăsit cu ajutorul votanților mei era un lucru simplu: libertatea de a alege. Și le mulțumesc pentru lecția de reprezentativitate predată, chiar dacă fără intenție.

Când dorința de libertate depășește dorința de bunăstare, înseamnă că prima reprezintă o prioritate mai mare decât cea de-a doua. Și nu este dreptul nimănui să presupună cu privire la libertatea de alegeri a unui concetățean. Vestea bună este că în prezența libertății, bunăstarea nu are cum să rămână prea mult timp departe.

Îmi amendez astăzi proiectul de lege privind incluziunea, adăugând libertatea fiecăruia de a alege dacă folosește cash, bani electronici sau orice combinație dintre cele două. Așa cum inspirat îmi sublinia un colaborator deunăzi, nu e important ce vrea un parlamentar, e important ce vor oamenii. Simbolistica este cu atât mai puternică astăzi, de 9 mai. Independența de a alege, într-o zi de referință istorică pentru ceea ce este România astăzi.

Sunt liniștit pentru că știu că libertatea nu a produs niciodată în istorie consecințe negative pentru un popor. Nici libertatea indivizilor de a fuma, nici libertatea de a evolua cash în viață. Și apropo de istorie, cred că ne-a pus de multe ori în ipostaza de a (ne) întreba: ce valorează mai mult într-o democrație sănătoasă: obligațiile, drepturile sau libertățile?

Un detaliu important: libertatea trebuie să se manifeste și la celălalt capăt al ideii: orice om alege să primească salariul sau pensia pe card să fie liber să se poată bucura de acest drept.

Cetățeanul trebuie să aibă dreptul de a solicita să iasă din bula cash și să fie conectat la economia și facilitățile anului 2023. Să se poată lăsa de fumat dacă dorește.

*Fumez de 20 de ani dar vă informez că la linia STOP FUMAT (0800878673) răspunde permanent cineva care are soluții pentru a vă ajuta să renunțați. Aveți libertatea de a alege și asta este cel mai important.

** Dacă legea incluziunii financiare va trece de votul Parlamentului, aleg să mă las de fumat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți conduce dacă ai diabet? Situațiile în care dreptul de a conduce poate fi restricționat și ce spune legea...
Digi FM
Reacție dură în online: De ce speră Dan Negru ca acest Campionat Mondial să fie un eșec total
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Gavin Arvizo în 2026. Băiatul care i-a adus acuzații grave lui Michael Jackson a dispărut complet din...
Film Now
Top 10 filme despre fotbal și fotbaliști. Cele mai bune producții de văzut în timpul Cupei Mondiale. TRAILERE
Adevarul
Decizia care stârnește furie în Anglia înaintea Cupei Mondiale. Autoritățile locale cer fanilor să nu...
Newsweek
Pensionarii care au muncit în această perioadă iau sute de lei pensie suplimentară. Cum știi dacă te încadrezi
Digi FM
Cine e milionarul de 58 de ani cu care a fost pozată Simona Halep în Mykonos. În ultimul timp s-a vorbit tot...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
Cel mai mare cimitir de balene descoperit vreodată. Unele schelete au peste 5 milioane de ani
Film Now
N-a mai vrut să audă de Hollywood ani întregi, dar a revenit în forță. Cum arată Joan, sora lui John Cusack...
UTV
Simona Halep a fost surprinsă alături de un milionar român. Cine este bărbatul cu 24 de ani mai în vârstă...