Virgil Popescu: PSD arde românii la buzunare, urmează o iminentă scumpire majoră a gazelor naturale cu peste 10%

Virgil Popescu Data actualizării: Data publicării:
bani lei portofel_shutterstock_662110411

În disperarea de a aduce bani mai mulți la bugetul stat, instituțiile guvernamentale controlate de specialiștii PSD calcă totul în picioare. Astăzi, vreau să vă spun despre efectul pervers pe care îl are prețul de referință al gazelor naturale, stabilit de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale.

Prin Ordinul 32 din 9.02.2018 al președintelui ANRM, prețul de referință al gazului natural la care se calculează redevența datorată de producătorii de gaze este  stabilit în funcție de prețul mediu de tranzacţionare al gazului natural afişat pe site-ul hub-ului ales de ANRM, respectiv PEGAS CEGH Day Ahead Market Single Day Select, VWAP/CEGHIX Central European Gas Hub AG (CEGH), pentru luna anterioară perioadei pentru care se calculează preţul de referinţă, în €/MWh.

Haideți să vedem ce înseamnă asta. România are 2 producători mari de gaze naturale, Romgaz și OMV Petrom, producători care împreună dețin peste 90% din piață și la care statul român este acționar (majoritar la Romgaz și minoritar la OMV Petrom). Prețul mediu de vânzare al gazului natural în Romnaia în anul 2018 a fost de 90 lei/MWh în timp ce media prețului de referință din Austria stabilită de ANRM pe aceeași perioada este de 121 lei/MWh, adică prețul de referință este cu circa 30% mai mare decât prețul real de vânzare în țară al gazului. Practic, statul român calculează redevența datorată de producători la un preț mult mai mare decât cel real.

Dacă ați crezut că asta a fost tot vă înșelați. Și impozitul pe venitul suplimentar se dorește a fi calculat la același preț de referință. Deja în legea offshore, gazele din Marea Neagră vor fi taxate la această referință, iar mai nou, PSD dorește să taxeze și gazele din onshore la fel.

Deci PSD, prin brațul său armat, ANRM, dorește să calculeze toate taxele și impozitele pentru gazele românești la prețul de vânzare al acestora în Austria. ANRM susține că piață bursieră românească nu este dezoltată pentru a da un preț de referință și că există doar 2 producători ce dictează în piață.

I-aș întreba pe cei de la ANRM, câți producători are Austria și cine vinde gaze pe piață austriacă? Austria nu este producător de gaze natural iar piață austriacă este dominată de gazul rusesc al celor de la Gazprom. Deci ANRM nu a găsit alt lucru mai bun decât să lege taxarea gazelor românești de prețul gazelor rusești din Austria.

Codul fiscal spune că taxele și impozitele se calculează la venitul realizat. Păi dragă ANRM, cum impui tu în piață un preț de referință care nu are nici o legătură cu veniturile realizate de producători în România, decât dacă conștient nu vrei că aceștia să crească prețurile?

Nu plâng de milă companiilor producătoare, pentru că îmi dau seama că ele vor găsi soluția de ieșire din acest impas, vor mări prețul gazului în așa fel încât să fie la nivelul prețului de referință al ANRM, respectând cu strictețe Codul fiscal. În schimb, stau să mă întreb ce vor face românii? De ce trebuie ei să suporte incompetența unor guvernanți care în disperarea de a aduce cât mai mulți bani la bugetul de stat, iau măsuri contrar tuturor regulilor de piață și de bun simț?

Deci, dragi români, PSD vă pregătește un cadou de Moș Crăciun, veți plăti mai mult pentru încălzirea cu gaze naturale.

#Îndrăznește să crezi în PSD!

Virgil Popescu este conferențiar universitar la Universitatea din Craiova, deputat PNL si Vicepreședinte al Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților.
 
Articolul face parte din categoria „Opinii politice”, o inițiativă Digi24.ro menită să faciliteze comunicarea între elita politică și cetățeni. Textele publicate în acest spațiu vin ca răspuns la invitația pe care am adresat-o oficial tuturor partidelor parlamentare de a publica pe site-ul nostru opiniile și analizele liderilor, ale parlamentarilor, ale aleșilor locali și ale tuturor membrilor care doresc să prezinte publicului, direct, ideile, mesajele și punctele lor de vedere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri