PARASCHIVENIA SĂPTĂMÂNII. Dai cu cremă, scrii o carte

Radu Paraschivescu Data actualizării: Data publicării:
tatoiu

La ultimul meu popas din telecomandă la „Prietenii de la 11”, invitata Dianei Munteanu şi a lui Florin Ristei fusese Carmen Harra, duşmana neîmpăcată a lui Donald Trump, a limbii române şi a logicii, nu neapărat în această ordine. După o jumătate de oră de delir, plecasem atunci din faţa televizorului cu o concluzie pe care musafira o lansase surâzător: „cerţile dispar”. Cercetările ulterioare ale lingviştilor au dat la iveală că era vorba despre „certuri”, însă pacifismul poetic al formulei va rămâne cu siguranţă peste ani. Ieri am revenit la „Prietenii de la 11”. Curiozitatea mi-a fost răsplătită de un interviu luat de o tânără rezistentă psihic unei Monica Tatoiu abia întoarse din vacanţă. Bronzată, destinsă şi desculţă, probabil în semn de respect al gazdei pentru reporterul-oaspete, fosta profesoară de matematică n-a semănat deloc cu acea Monica Tatoiu pe care RTV o declarase moartă cu câteva luni mai devreme, pregătind terenul pentru o discuţie la graniţa dintre paranormal şi funest.

Pe o bancă din grădină şi în preajma a două-trei broaşte ţestoase care ba îşi pişcau proprietăreasa, ba se încăierau, Monica Tatoiu a trecut la mărturisiri, verdicte şi sfaturi. Ultimele au vizat apropiata începere a anului şcolar, primele s-au referit la o carte ce urmează să-i apară în primăvara viitoare la Bookfest, iar cele din mijloc au constituit doza de inevitabil care însoţeşte fiecare apariţie la microfon a Monicăi Tatoiu. Cei care au văzut-o deja în acţiune ştiu, iar cei care încă n-au avut plăcerea trebuie preveniţi: nu există domeniu pe lume în care doamna Tatoiu să nu aibă păreri şi să nu emită sentinţe. Cine vrea două-trei fraze despre castravetele amar Rodeo, secretele de la Fátima, prostata lui Keanu Reeves, fabricarea cuielor de lemn, categoriile kantiene sau debutul în baschet al lui Scottie Pippen i se poate adresa fără griji. Monica Tatoiu ştie tot, iar ceea ce-i scapă nu există. Dispune de o omniscienţă aproape supranaturală, la fel cum membrii Comisiei Iordache înţeleg textele de lege fără să le citească. Nu există domeniu necunoscut pentru Monica Tatoiu. În ochii ei, pădurea virgină îşi pierde fecioria, iar condorul îşi coboară spăsit altitudinea de zbor.

E limpede că un asemenea om va da lumii cărţi epocale în clipa când se va decide să se aştearnă scrisului. Iar Monica Tatoiu s-a decis. Sigur, e prematur să-şi deconspire titlul cărţii, dar binevoieşte să răspundă întrebării domnişoarei dornice să afle care este tema abordată. „Discrepanţa dintre limbajul politic corect cu care generaţia voastră a fost învăţată şi realităţile lumii globale, din perspectiva unei crize economice mondiale care bate la uşă.” Simplu şi concis. Monica Tatoiu mai ridică un colţ de cortină de pe scena paginilor şi dă glas pronosticului pe care-l va fi avansat, mai mult ca sigur, şi în scris: „Mâine, în douăzeci şi patru de ore, dacă previziunile mele sunt adevărate, vă puteţi trezi într-o lume în care toate lucrurile cu care sunteţi obişnuiţi dispar.” Cam distopică de felul dumneaei, doamna Tatoiu (cât pe-aci s-o taie pe Carmen Harra la acest capitol). Şi asta, nota bene, după ce scriitoarea se retrage din vacarmul capitalei şi recuperează liniştea propice creaţiei. „De ce aţi scris în vacanţă?” se minunează tânăra reporteră a Antenei 1. „Păi cum puteam să scriu aici? În vacanţă mă sculam de dimineaţă, îmi dădeam cu creme pe faţă, îmi beau cafeaua fără să-mi crească tensiunea, era altceva”, răspunde edificator Monica Tatoiu. Mă ridic pentru câteva clipe şi-mi vine să pup televizorul. Deci asta era. De asta scriam atât de greu şi de crispat. Nu-mi dădeam cu creme pe faţă. Bine că ştiu, să vedeţi de-acum încolo. Bookfest? Ce Bookfest? Niciun Bookfest. Avem Gaudeamus în noiembrie.

Fiindcă Diana Munteanu şi Florin Ristei îi spun Monicăi Tatoiu „profa” şi fiindcă stă să înceapă şcoala, discuţia din grădină virează şi spre această temă. Aici doamna Tatoiu e pe teren familiar, ca orice fost profesor. Ca urmare, plouă cu sfaturi şi ninge cu idei. Înainte de referirile la şcoala propriu-zisă, „profa” lasă să-i scape o cugetare pentru care Pascal, Cioran şi Lichtenberg s-ar fi încăierat dac-ar fi trăit în aceeaşi perioadă: „Una este să vezi o furtună la televizor sau să vezi un film despre un taifun sau despre scufundarea unei nave şi alta e să fii pe nava care se scufundă.” Ce poţi să spui? Bâldâbâc, Măria Ta. Noroc că Monica Tatoiu nu dă timp publicului să cadă în stupoare. Rostirile ei despre şcoală vin în avalanşă şi te fac să regreţi că nu i-ai fost măcar coleg de cancelarie, dacă nu elev. Din program: „La şcoală nu mă duc să-mi etalez ochelarii de marcă şi chiloţii cu şnur, care se văd de sub fusta mult prea scurtă. [...] Încercaţi să vă puneţi în valoare circumvoluţiunile cerebrale şi nu bucile şi ţâţele, ca să fiu pe înţelesul tuturor. Pentru că e vulgar.” Avem dreptul să alegem ce anume e vulgar, ţinuta frivolă sau limbajul „profei”. E bine însă că aflăm că miza trebuie pusă pe circumvoluţiunile cerebrale şi nu pe cele hepatice, laringo-faringiene sau suprarenale.

Există, desigur, şi alte sfaturi pentru elevi şi eleve. Acestora din urmă li se vorbeşte despre ponoasele machiajului şi li se livrează exemplul personal al unei sexagenare care, iată, alege să se ţină departe de sulimanuri. Peste public se împrăştie şi câteva poveţe despre felul cum trebuie să gândim la tinereţe: grupat şi în cadenţă, astfel încât lumii „să-i fie frică să vă transforme în sclavi. Fiindcă lumea asta vrea să facă din voi, nişte sclavi.” Toate bune şi frumoase, dar zău că nu poţi trece peste o curiozitate care ţine de logică: dacă elevii fac parte din lumea care vrea să-i transforme în sclavi, nu-i aşa că de fapt elevii respectivi devin propriii lor sclavi? Nu ne uităm la un fel de box cu umbra? Şi nu cumva se iscă aici pericolul de care vorbea Muhammad Ali când spunea „L-am văzut pe George Foreman boxând cu umbra şi umbra a câştigat”? Sfaturile Monicăi Tatoiu pornesc, sunt convins, din bună intenţie şi grijă. Partea proastă e că sunt exprimate într-o formă care invită la consternare, la fel ca ghidajele de tip „Daţi înapoi ce-aţi furat” şi „Nu torturaţi prizonierii” din Cărticica roşie a lui Mao Zedong.

La final, o vorbă despre gazdele „Prietenilor de la 11”. Diana Munteanu şi Florin Ristei („Ea este Dana...” ehe, cum trece timpul) au dezinvoltură, farmec şi bună dispoziţie. Sunt expansivi fără să cadă în ridicol sau penibil. Au energie şi comunică bine, la fel ca alţi oameni din zona de divertisment a Antenei 1. Diferenţa de calitate, de bună credinţă şi până la urmă de conţinut dintre ei şi comentatorii politici ai Antenei 3 e uriaşă. Iar dacă tot am amintit de naturaleţea prezentatorilor, trebuie spus că naturală e şi Monica Tatoiu. Atâta doar că, la vederea ei, câmpii o rup la fugă. Fiindcă ştiu că, dacă-i prinde, îi bate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri