La mahala, birjar, la mahala

Radu Paraschivescu Data actualizării: Data publicării:
B&W Fall 2005 Fashion Week Feature
Carlo Allegri/Getty Images)

Definiţia din dicţionar e simplă şi banală. Conform dexonline, o divă este „o cântăreaţă ori o artistă celebră de teatru sau de cinema”.

În prelungirea acestei definiţii se găseşte completarea: „o artistă mult admirată de public”. Sinonimele de astăzi ale divei sunt, desigur, vedeta şi steaua (de cinema, de operă, de operetă, de teatru etc). Mai trebuie spus, pentru cine acceptă un racord istoric, că împăraţii romani primeau atributul de „divin” imediat după moarte, în semn de veneraţie postumă din partea imperiului.

B&W Fall 2005 Fashion Week Feature
Foto de: Carlo Allegri/Getty Images

Cuvântul „divă” implică, aşa stând lucrurile, un amplasament superior prin raport cu celelalte prezenţe feminine din zona artelor. În mod normal, diva trebuie să fie superlativul vedetei – dacă nu din alt motiv, fie şi fiindcă în sonoritatea acestui cuvânt se desluşeşte aluzia la divinitate.

Asta înseamnă că esenţa divei nu se rezumă la talentul în stare pură. Diva iradiază har, adică o zestre specială, şi are o vocaţie vegheată de un ochi nevăzut, dar atotvăzător. Băutura divei s-ar cuveni să fie ambrozia, iar domiciliul ei ar trebui căutat pe palierul imediat inferior Olimpului.

O cât de simplă incursiune în trecut aduce la suprafaţă numele unor dive confirmate nu doar de adoraţia publicului, ci şi de prestaţia lor artistică, mereu la cota excelenţei: Renata Tebaldi şi Sophia Loren, Maria Callas şi Claudia Cardinale, Greta Garbo şi Virginia Zeani, Marlene Dietrich şi Ingrid Bergman.

Ştafeta se transmite fără oprelişti de la un schimb la celălalt al generaţiilor, ceea ce înseamnă că există şi astăzi dive scăldate de luminile gloriei şi de iubirea oamenilor – Sarah Brightman sau Monica Bellucci, spre a da doar două nume.

Întrebările care au stat atât de mult timp pe buze au în fine prilejul să decoleze: cum stăm cu divele din România? Avem aşa ceva? Şi dacă da, cum se prezintă ele? Ce le face vrednice de această titulatură?

Printre entităţile somate să răspundă la aceste întrebări se numără obligatoriu televiziunile româneşti. De ce? Fiindcă ele au declanşat confuzia şi tot ele o întreţin.

Care confuzie? Cea dintre femeie decorativă şi divă, care se manifestă în paralel cu confuzia dintre popularitate şi valoare. Felul cum trântesc astăzi televiziunile ştampila de divă pe orice făptură împinsă în faţă de o maşinărie de PR şi ajustată prin saloanele de chirurgie estetică contribuie la degradarea termenului şi la alunecarea lui pe tobogan spre mahala.

Chestiunea întristează, dar nu miră. Anemierea exigenţei şi coborârea ştachetei la un nivel accesibil genunchiului batracian împing noţiunea de divă în derizoriu şi transformă, pe o traiectorie inversă celei fireşti, renumele în poreclă. În accepţia cancanieră a televiziunilor din România, diva nu mai e un vârf al artelor, ci un conglomerat de nuri. Scrisoarea ei de recomandare încetează să fie talentul şi devine decolteul.

Simplul fapt că personaje ca Oana Zăvoranu, Andreea Tonciu, Monica Columbeanu, Adriana Bahmuţeanu sau Bianca Drăguşanu au primit acest apelativ fără urmă de intenţie parodică nu face decât să confirme deriva.

Şi totuşi, unde apare mahalaua invocată încă din titlu? Chiar în felul cum sunt vulgarizate numele de familie ale acestor femei.

Italienii şi-au răsfăţat divele cu un „La” plasat înaintea numelui: un cuvânt-reverenţă, un cuvânt-piedestal şi în acelaşi timp o marcă a unicităţii. În media din Italia au apărut formule gen La Tebaldi, La Loren, La Bellucci sau La Cardinale, plus, ca acoladă supremă, La Divina pentru Maria Callas.

Televiziunile din România au preferat familiarismul tipic cozilor la carne de pe vremuri sau disputelor între vecine din ziua de azi (nu-i vorbă, şi materia primă de aici e de altă factură). Prin urmare, ele au suspendat curtoazia şi au mizat pe pusul poalelor în cap. Aşa s-au ivit pe hârtie şi pe ecran Columbeanca, Ţopeasca, Bahmuţeanca, Răduleasca, Berecleanca, Zăvoranca, Prodanca şi alte apelative ţăţeşti.

Cine are curiozitatea să se abată câteva clipe pe la emisiunile tabloide şi să dea o raită prin ziarele de acelaşi profil va sesiza fără îndoială acest lucru. Şi mai e ceva. Diva este, sau ar trebui să fie, discretă şi scumpă la vedere. Rostul ei pe nu este de bombă sexy, de declanşator al poftelor carnale şi al hormonilor. În plus, o divă nu poate fi anexată oricărei cauze. Disponibilitatea ei nu se cuvine să fie globală.

Excesul de prezenţă îi dăunează unei dive autentice, ceea ce înseamnă că, paradoxal, pentru a scânteia cu adevărat în mintea publicului, diva trebuie să-şi îngăduie lungi perioade de absenţă. Să beneficieze de foloasele distanţei. O divă nurlie, gata să apară în orice anturaj, să gesticuleze excesiv şi să renunţe la discreţie e o contradicţie flagrantă. Iar o televiziune care ia drept divă un fotomodel şi i se adresează ca unei precupeţe lucrează în afara criteriilor minimale de exigenţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri