Nu orice om îi este jenă

Radu Paraschivescu Data publicării:
dancila dragnea 180310_PSD_CONGRES_FINAL_00_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: INQUAM_Octav Ganea

Titlul e în dăncileză, o derivată cu boli venerice a limbii române. Şi ilustrează două tipuri de neruşinare şi de vinovăţie. Primul tip ţine de cramponarea de funcţie a unui nechemat, de impostura în care se scaldă un om, în văzul ţării şi al lumii, de uşurinţa cu care acceptă să devină obiect al ridiculizării publice. Totul de dragul partidului şi ca semn de fidelitate oarbă („neabătută”, cum scria pe vremuri în documentele de partid) faţă de lider. Al doilea tip ţine de desemnarea unui asemenea om ca şef de guvern, deşi e limpede pentru oricine are măcar urme vagi de discernământ că pălăria executivului e caraghios de mare pentru capul premierului, cu sau fără coafură paviantină. Care dintre cele două tipuri de neruşinare şi de vinovăţie e mai grav? Fără îndoială, al doilea. Proptind-o pe Viorica Dăncilă în funcţia de premier, Liviu Dragnea a insultat nu doar electoratul PSD, ci întreaga naţie. Oricine are dreptul să se simtă jignit de faptul că este reprezentat în afara ţării de o persoană de o asemenea suficienţă. De o persoană pentru a cărei prestaţie publică aproape că nu mai există criterii de evaluare. De un simbol al derutei panicate, care dă impresia că nu ştie ce caută nici măcar în propria viaţă.

dancila dragnea 180310_PSD_CONGRES_FINAL_00_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Există voci – şi nu puţine – care acreditează ideea că Viorica Dăncilă ar fi prima exponentă a indigenţei triste din politica românească. Dramul de empatie care ne şade bine ar trebui, conform acestei teorii, să ne provoace mâhnire şi chiar milă pentru Viorica Dăncilă. De acord cu aceste sentimente, cu amendamentul că ele se cuvin întoarse asupra nouă înşine. Pentru noi trebuie să fim mâhniţi, nu pentru ea. De noi trebuie să ne fie milă, nu de ea.

Să nu uităm că Viorica Dăncilă a stat ani buni pe bani la fel ca anii în Parlamentul European, unde s-a ilustrat printr-o încleştare obstinată a maxilarelor şi prin neputinţa de-a comunica altfel decât riscând febra musculară. Foşti colegi de Europarlament ai premierului şi-au exprimat deja stupoarea că Viorica Dăncilă este totuşi înzestrată cu organul vorbirii şi chiar riscă să facă uz de el. Zişii colegi au subliniat corect ideea de risc: majoritatea enunţurilor oficiale ieşite din prima gură a guvernului sunt consternante, iar premierul e pândit, la fiecare apariţie publică, de primejdia luxaţiei retorice.

Milostivii de vocaţie pun totul pe seama emotivităţii şi a deficitului de atenţie. Pasămite tracul o face pe Viorica Dăncilă să confunde „axarea” cu „anexarea” şi „imunoglobulina” cu „imunoglobina”. Şi pasămite deficitul de atenţie (pe care exigenţii îl numesc, mai plastic, „gura păcătosului”) o împinge să spună „democraţie” când se gândeşte la „birocraţie”. Nu e foarte clar totuşi pe seama căruia dintre beteşuguri trebuie pusă confuzia dintre Priştina şi Podgoriţa şi e cu atât mai neclar dacă bieţii „cetăţeni macedoni” din Skopje sunt soldaţii lui Alexandru Macedon sau cititorii lui Alexandru Macedonski. Ar mai fi, nu-i vorbă, şi afurisitele astea de inundaţii din ţară, pentru care leacul prim-ministerial este o campanie eficientă de irigaţii. Îţi vine să crezi că apetenţa pentru paradox a Vioricăi Dăncilă e stimulată de necazul oamenilor din Bacău, care nu au apă curentă din cauza inundaţiilor. Literară sau nu, povestea unor oameni care au prea puţină apă fiindcă au prea multă apă sigilează absurdul ubuesc în care trăieşte România acestor ani.

Ar fi totuşi indicat ca panicarzii să se relaxeze. Oricât de des ar călca în străchinile relaţiilor internaţionale, Viorica Dăncilă nu va reuşi să provoace un conflict diplomatic. Se ştie, Balcanii au fost butoiul cu pulbere al Europei, pe când Viorica Dăncilă poate fi cel mult butoiul cu praf şi pulbere al României. Însă paşii ei greşiţi nu vor avea alte consecinţe decât o imagine (şi mai) proastă a ţării în ochii celorlalţi. Există cam în toate cancelariile lumii birocraţi care nu ies în faţă, dar se pricep să netezească asperităţile şi să aplaneze tensiunile.

Prin urmare, nu ne pasc războaie sau scandaluri în regiune, chiar dacă premierul ia Muntenegrul drept Kosovo şi declară că-i face plăcere să se afle într-o republică pe care statul pe care-l reprezintă n-o recunoaşte oficial. Şi chiar dacă e convinsă că a aterizat printre musulmani, când de fapt e găzduită de o ţară predominant ortodoxă. Pe de altă parte, impresia pe care o poate face un asemenea om e uşor de imaginat – nici măcar nu e nevoie, vorba dumisale, de un „exerciţiu de imagine”.

Încet-încet, va afla toată planeta că România, ţară membră a Uniunii Europene, e condusă de un om a cărui relaţie cu învăţătura pare desprinsă din replica lui Bulă dintr-un banc de pe vremuri: „E frumos la şcoală, dar se pierde prea mult timp între recreaţii”. Politicienii, inclusiv cei din vechile democraţii europene Iran şi Pakistan, se vor freca la ochi şi se vor întreba, pe bună dreptate: dacă aşa arată vârfurile voastre, cum o arăta nivelul de jos? Şi ce s-a ales oare de criteriul reprezentativităţii? Aţi auzit vreodată de el, pesedei dumneavoastră?

După atâtea gafe şi mostre de inadecvare, demnitatea şi onoarea te obligă să pleci. Şi nu oricum, ci prezentând scuze pentru pagube şi deranj. Asta însă doar dacă eşti fiinţă omenească, nu marionetă. Marionetele nu au demnitate şi nici onoare. Au sfori de care sunt trase şi care le impun mişcările. Păpuşarul Liviu Dragnea n-o va retrage niciodată pe marioneta Viorica Dăncilă de pe scenă. Are tot interesul s-o lase pe post de sitting duck şi de bufon. Pe unii, mulţi, îi va face să râdă. Pe alţii, mai puţini, îi va împinge să-şi căineze ghinionul de-a fi contemporanii unei asemenea arătări.

Blondă şi fidelă, constatând uluită că plouă de sus în jos şi că miezul e sub coajă, Viorica Dăncilă îşi va juca mai departe rolul: ne va distrage atenţia şi ne va smulge hohote. Între timp, în spatele ei, Hidra roşie din Lerna (sau poate Hidra din Lerna roşie) va rânji mulţumită. Deocamdată, până la alegeri, are prea multe capete pentru biata noastră secure. Iar Hercule nu pare dispus să ne dea o mână de ajutor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri