PARASCHIVENIA SĂPTĂMÂNII. Adevăruri lângă Podul Minciunilor

Radu Paraschivescu Data publicării:
radu vancu

Spre sfârşitul săptămânii trecute, Cosmin Prelipceanu are ideea inspirată de-a realiza „Jurnalul de Seară” de pe Digi 24 la Sibiu. Nu, nu urmează elogii pentru realizator sau pentru postul TV. Urmează altceva. În primul rând, reluarea unei explicaţii pe care oamenii de rea-credinţă refuză s-o primească de la prezentatorul jurnalului. Altfel spus, de ce la Sibiu? De ce nu la Târgu-Jiu, Piatra-Neamţ, Zimnicea sau Medgidia? Ei bine, nu fiindcă preşedintele Iohannis e sibian, după cum au stabilit deja cei cu tunel între urechi. Ci fiindcă Sibiul va găzdui, pe 9 mai 2019, de ziua Europei, un summit continental despre viitorul Uniunii Europene după plecarea Marii Britanii. Vor veni atunci la Sibiu 27 de şefi de stat şi de guvern din cadrul Uniunii. Oameni preocupaţi de proiectul unei Europe comune, care se vor aduna să stea de vorbă, în treacăt fie spus, într-o ţară al cărei guvern manifestă tendinţe şi comportamente vădit antieuropene.

Este, probabil, una dintre cele mai relexante emisiuni pentru realizator. Şi asta datorită nivelului celor care-i sunt, pe rând, interlocutori: Radu Vancu, Emil Hurezeanu şi Cristian Tudor Popescu. Dacă ambasadorul român în Germania şi jurnalistul colaborator al postului Digi 24 pe probleme de actualitate politică sunt prezenţe familiare telespectatorilor, aducerea la microfon a lui Radu Vancu e o raritate. Radu Vancu aparţine categoriei de oameni neglijaţi nepermis de televiziuni. Oameni minunat mobilaţi intelectual. Oameni cu lecturi, cu orizont, cu idei, cu viziune, cu discurs, cu împliniri. Oameni necesari unei mai bune înţelegeri a ceea ce ni se întâmplă şi în acelaşi timp purtători de conştiinţă dispuşi să-şi sacrifice timpul şi confortul pentru binele cetăţii. Ştiu, par vorbe mari. Vă asigur că nu sunt. Radu Vancu şi oamenii din jurul lui compun, de peste 300 de zile fără pauză, un echipaj de veghe civică intitulat „Vă vedem din Sibiu”. Altfel spus, ghimpele din coasta unei puteri locale care răspunde invitaţiei la dialog prin calomnii şi protestului mut prin apostrofări agramate. E doar unul dintre lucrurile pe care mintea ministrului Bogdan Trif refuză (sau poate nu e în stare) să le pătrundă. Într-un interviu pentru Turnul Sfatului, ministrul se întreabă, printre altele, de ce şi-a ales mişcarea „Vă vedem din Sibiu” să protesteze în apropierea sediului PSD şi de ce nu s-a cantonat în faţa sediului PNL. E ca şi cum ministrul Trif ar avea un abces dentar, iar stomatologul la care ajunge l-ar întreba de ce a venit la el şi nu s-a dus la un ortoped.

Pesemne că la acest fel de-a mima gândirea se va fi referit Emil Cioran, născut atât de aproape de Sibiu, când a conchis că „prostia e suferinţa nedureroasă a inteligenţei”.

Pentru profesorul universitar Radu Vancu şi cei din jurul lui ziua are tot 24 de ore. Chiar şi din 11 decembrie 2017 (prima zi a protestului mut) încoace. Trecerea timpului se face pentru ei la fel ca pentru un profesor din Călăraşi, un şofer de autobuz din Borsec sau un frizer din Eforie. Radu Vancu şi ceilalţi ar putea să stea acasă. Să-şi vadă de cărţi şi de familii, să-şi pregătească orele la facultate sau copiii pentru şcoală, să bea bere sau să facă drumeţii la Păltiniş. „Vă vedem din Sibiu” e una dintre cele mai frumoase pilde de disponibilitate publică şi de interiorizare a ideii de bine comun. Mişcarea nu are lider (Radu Vancu e primul care o spune) sau ierarhie. E vorba pur şi simplu de un nucleu de rezistenţă la stângăciile, la ticăloşiile şi la abuzurile guvernului. De un martor tăcut, care asistă, consemnează şi-şi manifestă indignarea pe muteşte în faţa a ceea ce Vancu însuşi numeşte „cruciada antidemocratică a guvernului”.

Radu Vancu vorbeşte cam zece minute. Sunt însă zece minute care provoacă admiraţie, încântare şi revoltă. Primele două sentimente ţin de prestaţia invitatului, de limpezimea cu care îşi susţine ideile, de logica diamantină, de frumuseţea limbii române pe care o vorbeşte. Al treilea sentiment se îndreaptă spre posturile TV care se opresc atât de rar asupra acestui gen de oameni. Vancu apare la televizor de câteva sute de ori mai rar decât Codrin Ştefănescu, Mara Bănică sau mai ştiu eu ce patron din fotbal. Şi e condamnabil că se întâmplă aşa. Sigur, cei care-l ştiu pe Vancu îi aşteaptă cărţile (peste puţin timp, la Gaudeamus, îi va apărea romanul Transparenţa) şi asistă cuceriţi la evenimentele literare la care ia parte. Şi ca Vancu mai sunt, ceea ce e deopotrivă o veste bună (înseamnă că mai avem un dram de speranţă) şi o veste proastă (de ce ni-i ţineţi ascunşi?). Apropo, de câte ori a apărut la televizor în ultima vreme Ruxandra Cesereanu? Dar Dan Grigore? Dar Floricel Cristea? Dar Adriana Babeţi? Dar Sergiu Stoica? Dar Livius Ciocârlie? Dar Ştefăniţă Dima? Dar Răzvan Petrescu? Dar Mircea Medrea? Dar Luana Schidu? Dar Horia Andreescu? Dar Ioana Both? Dar Sorin Mărculescu? Dar atâţia şi atâţia oameni cu şcoală, vocaţie, talent şi cu acea autoritate pe care ţi-o conferă competenţa? De ce avem atât de rar dreptul la întrupările televizuale ale excelenţei? Şi de ce trebuie să suportăm atâţia ignari? Doar pentru limbajul şi comportamentul lor de peşteră, care fac să crească audienţa? Dacă da, rău am ajuns.

Radu Vancu îşi rosteşte adevărurile lângă Podul Minciunilor din Sibiu. N-are rost să explic denumirea şi legenda, sunt cunoscute. Mă întreb totuşi ce s-ar întâmpla cu podul dacă ar vorbi de pe el guvernanţii noştri de azi, care mint cum respiră. Şi care încă n-au aflat asemănarea dintre untdelemn şi adevăr.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri