Piese componente şi ciozvârte

Radu Paraschivescu Data actualizării: Data publicării:
telecomanda-tv

Doar un om tenace poate localiza postul de televiziune 6 TV dincolo de poziţia 100 din grilă. E adevărat, odată încheiată operaţiunea, rezultatul e amuţitor. 6 TV, care se recomandă drept „televiziunea sufletului tău”, combină comicul involuntar cu impostura, prostia cu manipularea şi ridicolul cu dispreţul pentru limba română. Cu toate acestea, deşi pare greu de crezut, 6 TV a înregistrat un progres faţă de felul cum arăta cu doi-trei ani în urmă, când furnizorii de conţinut erau Serghei Mizil, Mara Bănică, un şarlatan care care vindea licori miraculoase şi nişte băieţi care făceau bancuri proaste în studio.

telecomanda-tv

6 TV nu a stat pe loc, aşa că astăzi difuzează, printre altele, ceva (e cel mai bun termen) care se cheamă Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane şi se laudă cu achiziţii precum Mircea Dogaru şi Lucian Iordănescu. Primul apare la 6 TV după recitaluri de rea-credinţă la Antena 3 şi RTV, al doilea îşi debitează inepţiile aici după ce nu şi-a mai găsit loc în nocturnele TV ale lui Dan Capatos. Negre şi urâte suflete avem, dacă nu s-a găsit pentru ele altceva decât 6 TV.

Un puseu masochist m-a proptit câteva seri la rând cu ochii la emisiunile acestui post. Una dintre ele, Puterile secrete, are ca moderator o doamnă, Olga Croitoru, cu ţinută de contabilă la filatură şi cu personalitatea unui ecler lăsat la soare. Vizibilă şi audibilă doar la început de emisiune şi când anunţă publicitatea, doamna Croitoru se ilustrează în rest printr-o adoraţie mută pentru toţi invitaţii dumisale, pe care-i consideră somităţi, când nu genii de-a binelea.

Or, când ajungi să te uiţi cu ochi de ciută la Lucian Iordănescu, lucrurile nu sunt în regulă. Pentru că domnul Iordănescu, altminteri psiholog, e incapabil să rostească o frază eliptică de porumbel. Încă de când desfăşura activităţi paranormale (sigur, mai corect ar fi „para-anormale”) şi de consiliere amoroasă la „Un show păcătos”, omul avea darul zicerilor perplexante, din categoria „Dragostea se cumpără cu bani, iubirea nu. Încep să-ţi fâlfâie urechile, începe tăvăleala şi pe urmă gata”. Sau: „Ea, fără să ştie că a murit, se tot învârte în jurul casei ăsteia”. Sau: „Am vorbit mai rar în ultima vreme cu regretata Marioara Zăvoranu fiindcă a trebuit să vorbesc concomitent şi cu defunctul Vadim Tudor”.

La 6 TV, îmbiat de privirile umede ale moderatoarei Croitoru, psihologul Iordănescu a croit următoarea zicere: „Să ştiţi că mie îmi place ca mâncarea să aibă gust (oho, şic!). De aceea, o încarc energetic, cum fac, de exemplu, cu morcovii.” Pornit pe panta confesiunilor, Lucian Iordănescu a admis ceva mai târziu, cu modestia tipică marilor spirite, că e pe punctul să încheie un op de căpătâi, cu titlul Iubire versus ură, în care demonstrează că iubirea ucide mai mult şi că, până la urmă, nu prea se cade să urâm ura. Ce să zic? Ura!

Însă bufonadele lui Lucian Iordănescu sunt pasabile, la fel ca şueta Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane, în care amfitrionul Gyr-uetă Miron Manega se învârte în funcţie de invitat şi are uneori proasta inspiraţie de a-l copia pe Adrian Păunescu – de pildă, când se uită în cameră şi-l invocă pe „domnul nostru, Eminescu”, pe care mai că-i vine să-l îmbie să ne judece.

Nici măcar emisiunea Puterile secrete nu face altceva decât să provoace râsete involuntare, câtă vreme auzi aici, din diverse guri, că „Americanii cică au debarcat pe Lună”, că „reptilienii se trag din dinozaurii pitici” (nu din cei pistruiaţi sau din cei cu platfus) şi că „la Vatican se vorbeşte tot mai apăsat despre misionarismul cosmic”. Nici întrebările de la Puterile secrete nu sunt de colea, fireşte. Iată două legate: „Credeţi că îngerii sunt extratereştri?” şi „Când ies extratereştrii din Biblie?” Din decor nu putea lipsi gluma îndoielnică, adusă de părintele Adrian Singurov, autorul pseudopoantei „Extratereştrii nu au venit aici fiindcă nu au toalete şi nu sunt păduri unde să se relaxeze”.

Partea periculoasă apare abia când 6 TV aduce în studio reprezentanţi ai generălimii şi colonelimii de astăzi şi de ieri, cu scopul de a-i manevra pe naivi şi de-a murdări lucrurile pe care au ordin să nu le lase curate. Fenomenul se produce în emisiunea Teoria conspiraţiei, unde generalul Emil Străinu, un om străin, printre altele, de limba română şi de logică („Am fost întrebat despre ocultarea zilnică a cotidianului nostru” sau „Piaţa e un front în care fiecare luptă pentru părerea lui şi toţi pentru părerea celorlalţi”) invită manipulatori de tip Valeriu Pricină, capabil oricând să emită enormităţi vinovate. Dincolo de unele ziceri involuntar hazlii („Forţe interesate pot desface în piese componente şi ciozvârte minunata noastră Românie”) ,vechiul combatant de presă comunistă se chinuie să acrediteze ideea că absolut totul pe lume e rodul unei conspiraţii – prin urmare, şi manifestaţiile antiguvernamentale.

Oricine are altă părere este, conform ştampilei priciniote, „puţintel la minte”. Colonelul ziarist exclude din capul locului ideea de spontaneitate şi decretează că „Establishmentul mondial a strâns lumea în Piaţa Victoriei”, unde, după propriile dumisale observaţii, erau o droaie de gură cască veniţi „la hăhăială de prin suburbane”, plus destui hoţi de buzunare. Mihai Şora, Victor Rebengiuc, Ioana Pârvulescu, Vlad Zografi, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolae şi Radu Vancu, jos măştile! Colonelul Valeriu v-a Pricinuit darea în vileag.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri