Sari la conținut

PARASCHIVENIA SĂPTĂMÂNII. Ruşine vouă!

Regulile de igienă din televiziuni au fost nesocotite brutal cu trei-patru zile în urmă. Cele mai multe posturi TV (inclusiv Digi 24, spre tristeţea mea) au decis să orneze moartea Regelui Mihai cu părerea lui Ion Iliescu despre cel dispărut. A face aşa ceva trădează o primejdioasă suspendare a conştiinţei şi a memoriei. A-l cita pe Ion Iliescu într-o asemenea împrejurare nu înseamnă a-ţi face meseria, cum cred unii dintre cei în cauză, ci, dimpotrivă, a ţi-o călca în picioare. A te mutila profesional. A nu mai şti – sau poate a nu mai vrea – să desparţi grâul de neghină. A face reclamă la prezervativele cu aromă de banane în timpul unei slujbe dintr-o catedrală catolică. Există lucruri care pur şi simplu nu se fac, iar acesta e unul dintre ele. Fiecare televiziune care, respectându-şi publicul, se respectă pe sine e datoare să instituie un cordon sanitar prin care să se (şi să ne) păzească de abjecţii. Avea cine să evoce figura Regelui Mihai, nu era nevoie de Ion Iliescu. Câtuşi de puţin.

Sau, dacă prezenţa lui Iliescu era totuşi indispensabilă, dat fiind palmaresul lui malefic (teroriştii şi morţii nevinovaţi din decembrie 1989, Proclamaţia de la Timişoara, Legea lustraţiei, mineriadele şi morţii de la Străuleşti etc.), se putea scormoni după singurele imagini de arhivă care l-ar fi prezentat în lumina reală: cele în care dulăii lui cu epoleţi erau asmuţiţi asupra Regelui spre a-l întoarce din drum ca pe un infractor, silindu-l să se înapoieze la aeroport şi să părăsească România în procedură de urgenţă. Tinerii trebuie să ştie că, în decembrie 1990, Regele e oprit pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti printr-un baraj poliţienesc. I se reţine paşaportul şi e condus la Otopeni sub pază militară. Avionul charter este confiscat de autorităţi, pretextul fiind starea de ebrietate a piloţilor. Chiar aşa? Da, chiar aşa. Să nu uităm, suntem la capătul primului an de democraţie originală marca Ion Iliescu. Propaganda şi manipularea FSN-ului pot deraia la nesfârşit, fiindcă nu are cine şi ce să li se opună. Nu există televiziuni sau radiouri private, nu există internet, nu există reţele de socializare. Nu există nici măcar telefon mobil. Prin urmare, se poate spune orice, şi chiar se spune. În fond, dacă în decembrie 1989 teroriştii ne aterizează din elicoptere direct în balcoane şi ne împuşcă, de ce n-ar fi piloţii Maiestăţii Sale chercheliţi, un an mai târziu? Un delicat moţ de frişcă pe tortul infamiei aşază comandantul de atunci al Serviciului Paşapoarte, Valeriu Rozoleanu, care anunţă senin sechestrarea Regelui pe motivul pătrunderii ilegale în ţară. Asta după ce Regele tocmai obţinuse o viză (de doar 24 de ore, dar viză) pentru a asista la slujba de Crăciun la Mănăstirea Curtea de Argeş. Valeriu Rozoleanu, care intuise în Maiestatea Sa un precursor al Statului Paralel, vorbeşte astfel: „Îl rog foarte mult să mergem la avion. Îi pun acest lucru în vedere, ca să nu depăşim cadrul şi să nu fim puşi în situaţia ca să se ia măsuri în sensul de a-l invita în alt sens”. Primitivismul cazon al exprimării nu poate ascunde ameninţarea. Aşa şi nu altfel i se adresează un ofiţer al regimului Ion Iliescu celui care era ultimul Rege al României. Simţi, chiar şi după atâta timp, cât de greu îşi reprimă Valeriu Rozoleanu impulsul de a-şi înghionti suveranul, ba chiar de a-l ferici cu o înjurătură.

Tot mai cred distinşii realizatori şi redactori de ştiri că era nevoie de Ion Iliescu la moartea Regelui Mihai? Dacă da, să afle dumnealor şi să le intre în cap că postarea pe blog pe care au adus-o în prim-plan are exact importanţa unui bocanc găurit. Cuvintele fiindu-ne date ca să ne ascundem gândurile, aşa cum susţine Stendhal, e limpede că mesajele de acest tip sunt conjuncturale şi (în cazul de faţă) ipocrite. Ion Iliescu nu putea să scrie „Bine că am scăpat naibii de el, ne-a făcut destule zile fripte”, aşa cum probabil că i-ar fi dictat ceea ce-i ţine loc de inimă şi conştiinţă. Prin urmare, a virat spre solemn şi protocolar. „Am aflat cu tristeţe” înseamnă, în traducere liberă, „am răsuflat uşurat”. Cât despre patriotismul exemplar invocat acum de Ion Iliescu pe blog, cum se explică faptul că el i-a sărit în ochi abia după ce Regele a murit? Explicaţia e simplă: Regele nu mai poate răspunde şi nu se mai poate apăra. N-a putut s-o facă nici Corneliu Coposu, evocat cu zece ani în urmă de acelaşi Ion Iliescu într-o emisiune de zenit al mizeriei pe postul public de televiziune. În prezenţa lui Radu Câmpeanu, a lui Răzvan Theodorescu şi a moderatorului Sorin Burtea, Iliescu a vorbit atunci despre cât de cordiale şi cavalereşti erau relaţiile şi discuţiile dintre el şi Corneliu Coposu. Niciunul dintre cei aflaţi în studio n-a găsit de cuviinţă să-l întrebe cui i se datora, în acest caz, lozinca „Boşorogii fără dinţi / Vor să fie preşedinţi”, cu care falangele de caftangii ale FSN-ului însoţeau fiecare apariţie publică a lui Corneliu Coposu. Să vorbeşti despre onoare şi civilitate după ce ani de zile i-ai prezentat pe Coposu şi pe ţărănişti ca pe nişte bestii sangvinare merită, sper să cădem de acord, o Judecată de Apoi cu prelungiri.

Cam aşa arată omul căruia televiziunile s-au grăbit să-i propage punctul de vedere despre Rege. Gestul lor de autoînjosire ar trebui urmat acum de penitenţă şi de rostirea unor scuze publice. Sunt ferm convins că nu o să avem parte de ele. Şi că acestor oameni nici măcar nu le-a trecut prin cap că au fost canale care au ajutat să se împrăştie otrava.

Citește și ”Cine se află, cu adevărat, în spatele lui Șerban Nicolae”