Trafic de carne şi de lacrimi

Radu Paraschivescu Data actualizării: Data publicării:
shutterstock_360211148

Ia-ţi o bere rece sau fă-ţi un ceai cald. În funcţie de vreme şi cu gândul la vremuri. Aşază-te, canapeaua te aşteaptă ca o curtezană gata să-ţi astâmpere freamătul. Dacă ai uitat seminţele sau fursecurile, nu te ridica acum. Mai stai până la prima pauză de publicitate. E păcat să pierzi fie şi o clipită din spectacol.

shutterstock_360211148

Ai tot dreptul să-l vezi de la prima până la ultima secundă, fiindcă, într-un fel pe care-l înţelegi tot mai bine de la o noapte la alta, e spectacolul tău. Nu ţi-a pus nimeni numele pe afiş, dar ştii că fără tine totul s-ar sfârşi. Tu eşti cheia showului, nu altcineva. Nici el, care îşi bate amantele pe rând, nici ea, care încurcă peştii între ei. Nici mârşavul încremenit în rânjet sadic, nici nimfeta dată afară din casă cu copil cu tot.

Nu, nu, pentru tine sunt toate cele ce urmează. O să te uiţi, o să jubilezi nevăzut când o să vezi suferinţa altora şi o să-ţi spui, ca orice om cu mize mărunte şi umbră mică pe pământ: mi-e bine fiindcă le e rău. Drama lor e fericirea mea. Şi combustibilul meu. Merg bine şi îmi merge bine fiindcă ei merg rău şi le merge rău. În biblioteca emoţiilor mele stau volume întregi despre necazurile lor.

Noaptea nu doar pisicile sunt negre, ci şi vânătăile de sub ochi. Le pomădezi, dar unele strigă de sub stratul de fard şi te fac atent. Intră în scenă, machiată spre a ascunde maltratările, Florina Mihăilă. În spatele numelui stă un pseudonim care sugerează deopotrivă zona de competenţă şi pe cea de origine: Sexy Brăileanca.

Unii o numesc preotească a amorului, alţii, prostituată. Povestea e simplă, dar accelerează consumul de bere şi seminţe (ceaiul pare totuşi mai potrivit pentru alte subiecte). Florina Mihăilă face sex pe bani într-un oraş din Germania, unde închiriază o cameră în care îşi închiriază corpul. Ca în cartierul roşu din Amsterdam, ca în atâtea magistrale ale nurilor unde obţii cu bani ceea ce ţi se refuză altfel. „Câţi clienţi ai pe zi?” o întreabă reporterul, prins între mimarea compasiunii şi rigoarea contabilă. „Ştiu eu? Cam douăzeci. Uneori mai mulţi, alteori mai puţini, depinde.”

Forajul în promiscuitate se adânceşte când Florina Mihăilă rămâne însărcinată cu făt-frumosul care, din prea multă iubire, îi ia toţi banii şi-o lasă lefteră. Femeia vrea să păstreze copilul, suferă pentru el, riscă infecţii şi alte pocinoage, pe când bărbatul, în care se limpezesc trăsăturile amantului-proxenet, nu vrea probleme şi ameninţă cu represalii.

Cum s-ar spune în germano-româna de tractir, Ein mann, ein wort, ein wort, ein avort. Lucrurile galopează spre deznodământul pugilistic. După ce-şi primeşte chelfănelile cu iz teuton, Florina Mihăilă se întoarce la Brăila şi caută înţelegere la părinţii iubitului romantic. În speţă, la tatăl lui.

Momentul întâlnirii e subliniat printr-un beep care ţine zeci şi sute de secunde, semn că socrul prezumtiv a ştiut să plaseze măscări până şi în interjecţii. Deranjat de la ocupaţiuni, cetăţeanul e gata să zvânte în bătaie pe oricine se găseşte în apropierea femeii: pe reporter, pe operator, o vecină de stradă etc. Alungarea e vehementă, injuriile ating apogeul rococoului. Gura bărbatului devine o arteziană de scabrozităţi de care ne păzeşte doar bruiajul aplicat din regie. Nu din pudoare, fireşte, ci de teama amenzilor.

Aceasta e povestea, şi ca ea, multe altele. Scurtătura de la traficul de carne vie la traficul de lacrimi se parcurge în câteva clipe.

Sexy Brăileanca din deceniul trecut a fost ţinta de poligon pe care s-a exersat artileria machist-miştocărească a multor băieţi spirituali şi fini. Florina Mihăilă de astăzi e protagonista unei drame fără ieşire aparentă.

Însă dincolo de ea trebuie văzut cum se raportează telespectatorul nocturn la povestea asta demnă de un film mizerabilist. Prima reacţie e dispreţul caustic, împodobit cu formule din categoria „curva dracului”. După mulţi, Florina Mihăilă este o atletă a voluptăţii care alege calea păcatului şi nimic mai mult.

Câtă milă creştină au evlavioşii care o acuză încape pe un bob de orez şi mai rămâne loc. În judecata lor de o nefisurabilă inclemenţă, Florina Mihăilă ar fi putut deveni arhitect, cosmonaut sau preşedinte de companie, dar a preferat aşternuturile jilave şi transpiraţiile puturoase ale străinătăţii. Şi nu oricum, ci pe bani (de parcă restul ocupaţiilor ar fi subînţeles ideea de pro bono).

A doua reacţie în faţa dramei e jubilaţia egoistă de care vorbeam la început. Există o gogoaşă de confort în care se înfăşoară privitorul care se uită la dramele altora. Pentru el e chiar mai simplu decât pentru acuzatorii indignaţi.

Necazurile şi pătimirile Florinei Mihăilă devin instrument de legitimare prin comparaţie. „Ce nenorocită! Şi ce bine de mine!” murmură într-un glas pescuitorii în ape tulburi şi sordide. Poftim? A spus cineva „compasiune”? Iertare, mi s-a părut. Repede, e publicitate. Avem timp să mai luăm o bere din frigider până la drama următoare.

 

Pentru comentarii intrați pe postarea facebook

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri