Editorial Patru mutări ale UE în contextul crizei din Ucraina

Data publicării:
Siegfried Muresan
Siegfried Muresan
Europarlamentar
Siegfried Mureșan este vicepreședintele Partidului Popular European și viceliderul Grupului PPE din PE.
siegfried mureșan în parlamentul european
Foto: Facebook/ Siegfried Mureșan

Utilizarea fondurilor europene pentru gestionarea crizei refugiaților. Embargo la importurile de gaz, petrol și cărbune dinspre Federația Rusă. Protejarea agricultorilor și consumatorilor în fața creșterii prețurilor la alimente. Combaterea dezinformării.

Acestea sunt patru dintre următoarele mutări importante pe care trebuie să le facă Uniunea Europeană în contextul invaziei Ucrainei de către Federația Rusă.

Utilizarea fondurilor europene

De la declanșarea războiului din Ucraina, Uniunea Europeană a dat dovadă de o unitate fără precedent în ultimii ani. Instituțiile europene și țările membre au impus rapid sancțiuni împotriva Rusiei, au venit în sprijinul Ucrainei și au luat multe măsuri bune pentru gestionarea crizei generate de acest război.

Iar atât timp cât Rusia nu își retrage armata, UE va trebui să vorbească pe o singură voce și să ia noi măsuri pentru a întări Europa în fața consecințelor crizei din Ucraina.

În doar 3 săptămâni, războiul a pus deja pe drumuri 3 milioane de oameni nevinovați. Echivalentul populației totale a Lituaniei sau Republicii Moldova, cele 3 milioane de femei, copii și persoane vulnerabile au pornit spre vest. Europa i-a primit pe ucraineni cu brațele deschise. România, Polonia, Slovacia, Ungaria au gestionat foarte bine la granițele lor acest flux fără precedent de refugiați.

Știm din istoria recentă a Europei că gestionarea unui flux atât de mare de refugiați necesită multe resurse. Trebuie să le oferim apă, hrană, adăpost. Trebuie să construim centre de primire și îngrijire medicală. Pe termen mediu, trebuie să pregătim accesul copiilor la educație, a oamenilor la piața muncii.

Toate acestea costă bani. De aceea, la cererea noastră, a Parlamentului European, Comisia Europeană a propus flexibilizarea utilizării fondurilor europene nerambursabile din Politica de Coeziune din exercițiul bugetar 2014-2020. Această măsură va permite țărilor membre să folosească fondurile europene structurale și de coeziune inclusiv pentru gestionarea crizei refugiaților. Noi, Parlamentul European, vom adopta de urgență această măsură astfel încât banii să fie la dispoziția regiunilor și țărilor membre cât mai repede.

Pe lângă flexibilizarea fondurilor din Politica de Coeziune, un alt lucru pe care trebuie să îl facă Comisia Europeană este să propună și utilizarea fondurilor europene dezangajate din exercițiul financiar precedent, 2014 - 2020, pentru a gestiona această criză.

Embargo la importurile de gaz, petrol și cărbune dinspre Federația Rusă
Se vorbește din 2005 de nevoia de a reduce dependența energetică a Uniunii Europene de Federația Rusă. Cu toate acestea, în ultimii 17 ani, importurile UE de gaz și petrol din Rusia au crescut în loc să scadă. Acest lucru a permis Rusiei să folosească gazul pentru a încerca să șantajeze Europa.

Invazia din Ucraina ne arată clar că nu mai este drum de întoarcere pe calea reducerii dependenței energetice de Rusia. Regimul de la Kremlin este și va rămâne un pericol pentru Europa și orice vulnerabilitate precum dependența energetică ne poate costa foarte mult.

De aceea, primul pas este să punem un embargo total la exporturile de gaz, petrol și cărbune dinspre Federația Rusă. Uniunea Europeană plătește zilnic o factură de 600 de milioane de euro Federației Ruse, bani cu care Vladimir Putin își finanțează războiul în Ucraina. Rusia va rămâne un pericol atât timp cât chiar noi îi oferim resursele să invadeze țările vecine și să amenințe toată Europa. Acest lucru trebuie să înceteze.

În același timp, trebuie să diversificăm resursele de gaz. Acest lucru înseamnă dezvoltarea infrastructurii energetice, inclusiv construcția de noi terminale de gaz natural lichefiat. Trebuie să investim într-o mai bună conexiune energetică între țările membre UE. Tot acum este momentul ca țările UE să accelereze investițiile în energia eoliană, hidraulică, solară. Cât am făcut în ultimii ani trebuie să facem în următoarele luni. Avem fonduri europene pentru investiții în energia verde, inclusiv din Mecanismul European de Redresare și Reziliență.

De asemenea, nu trebuie ignorată energia nucleară în această situație. Țările care vor să folosească energia nucleară în continuare trebuie să poată face acest lucru inclusiv pentru a reduce dependența energetică de Rusia.

Nu în ultimul rând, stocurile și achizițiile comune de gaz sunt absolut necesare pentru a asigura livrările de gaz în Europa în următoarele luni.

Securitatea alimentară

Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume. Războiul împiedică, însă, fermierii ucraineni să producă și să exporte cantitatea de cereale așteptată de țările importatoare.

Invazia Rusiei în Ucraina pune, deci, o presiune majoră pe prețul alimentelor, în special al grânelor. În acest context, România este mai puțin afectată, având o producție internă mare de cereale. Alte țări, însă, depind într-o mai mare măsură de exporturile ucrainene.

De aceea, noi, Grupul PPE din Parlamentul European, cerem Comisiei Europene să folosească toate instrumentele pe care le are la dispoziție în Politica Agricolă Comună pentru a stabiliza piața produselor alimentare. Trebuie să acționăm înainte ca această criză să se resimtă puternic în buzunarele fermierilor și consumatorilor din Europa.

De asemenea, trebuie să ne gândim și la vecinii noștri. Africa de Nord depinde foarte mult de importurile de cereale din Ucraina. O eventuală criză alimentară majoră în Africa de Nord va avea un impact rapid și asupra Uniunii Europene. Oamenii vor fugi de foame tot spre Europa. De aceea, trebuie să sprijinim din timp țările din Africa de Nord fiindcă acest lucru este și în interesul securității noastre, a Uniunii Europene.

Combaterea dezinformării

Una dintre cele mai importante arme folosite de Rusia în ultimii ani pentru slăbirea Uniunii Europene este dezinformarea. De ani de zile, trolii ruși și presa putinistă au invadat rețelele sociale cu minciuni despre Uniunea Europeană. Mulți oameni au căzut pradă propagandei ruse, iar țările UE nu au combătut această dezinformare eficient. Unii politicieni populiști din Europa chiar s-au folosit de propaganda rusă pentru a câștiga 2 - 3 procente în sondaje.

Nu ne mai permitem să ignorăm efectele dezinformării. Acum, în perioada războiului, corecta informare a oamenilor poate salva vieți. Este, deci, cu atât mai important să accelerăm lupta UE cu știrile false și dezinformarea.

Un pas important este întărirea East StratCom - un departament de combatere a dezinformării ruse ce funcționează ca parte a Serviciului European de Acțiune Externă. East StratCom a fost înființat în 2015 și derulează campanii de informare cu privire la măsurile și sprijinul UE în țările din Vecinătatea estică. În ultimii ani, eu am cerut și am obținut de mai multe ori în Parlamentul European creșterea alocărilor bugetare pentru combaterea dezinformării și a știrilor false. În acest moment, este crucial să direcționăm și mai multe resurse către East StratCom și către celelalte inițiative europene de combatere a dezinformării.

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Thalía, mărturisiri neașteptate după 30 de ani de carieră: „Fiecare zi este o oportunitate nouă de a o lua de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Un fost consilier al lui Trump spune că președintele SUA prezintă semne de declin cognitiv accelerat: „Este...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...