Politica "dispariţiilor"
NEW YORK – De la juntele militare care conduceau Argentina și Chile în anii 1970 și 1980, la regimul despotic al lui Iosif Stalin din Uniunea Sovietică, dictaturile au o lungă tradiție în a-și face detractorii să “dispară.” Se pare că astăzi, această practică sinistră se întoarce.
Sub regimurile militare din Chile sau Argentina, o persoană putea fi aruncată în mare din elicopter pentru a nu mai fi găsită niciodată. Sau putea fi ucisă și apoi arsă pentru a nu fi recunoscută, aruncată în var pentru accelerarea descompunerii și îngropată într-un mormânt nemarcat.
În Uniunea Sovietică condusă de Stalin, puteai fi oricând luat și dus la Lubianka (sediul KGB) sau în alt loc de coșmar. În timpul epurărilor din 1930 și de mai târziu, membrii Partidului Comunist erau în special vulnerabili iar milioane de cetățeni au dispărut pentru totdeauna în închisori sau în gulag.
Astăzi, dictatorii moderni reînvie această practică, ridică pe ascuns oameni, inclusiv persoane publice și oficiali de rang înalt, pentru a-i închide sau chiar mai rău. În multe cazuri, cei dispăruți reapar ulterior cu o perspectivă schimbată despre activitatea lor și despre guvern. Se remarcă aici China și Arabia Saudită, dar nu sunt singurele, pentru orchestrarea unor răpiri sau disparații ale detractorilor.
China se află în spatele dispariției de luna trecută a Președintelui Interpolului, Meng Hongwei, în timpul unei călătorii din Franța, unde are sediul Interpolul, la Beijing, unde acesta a servit ca ministru adjunct pentru securitate publică. Răpirea lui Meng este șocantă mai ales pentru că mulți chinezi au aplaudat numirea acestuia în 2016 la conducerea Interpolului (primul cetățean chinez în conducerea unei instituții globale), ca pe un semn că țara lor a reușit în sfârșit să ajungă în top pe scena internațională.
Totuși, Președintele chinez Xi Jinping a fost dispus să arunce la coș această victorie de relații publice. S-a anunțat până la urmă că Meng a fost reținut și este investigat pentru luare de mită. Decizia, justificată ca parte a campaniei anti-corupție din China (pe care criticii o consideră o acțiune de eliminare a personalităților politice care nu-i sunt loiale lui Xi), a arătat o lipsă de respect totală față de opinia publică internațională.
De fapt, Xi este un răpitor în serie. De când a venit la putere în 2012, tot felul de oameni - de la editori de carte mărunți din Hong Kong, unii nefiind cetățeni chinezi, la oameni de afaceri importanți din China - au fost răpiți în secret și trimiși în China. După o lungă perioadă de tăcere și izolare, aceștia au apărut și au renunțat la activitățile lor anterioare.
Așa s-a întâmplat cu Fan Bingbing, cea mai mare vedetă de cinema din China, care a dispărut în iulie, când contul său foarte activ pe Sina Weibo (platformă de socializare din China) a amuțit brusc. Nimeni nu a știut ce s-a întâmplat, dar s-a presupus că guvernul este implicat iar companiile cu care avea contracte au întrerupt relațiile cu vedeta.
În cele din urmă, Fan a reapărut luna aceasta și a dat o declarație în care își cere scuze pentru comiterea unor acte de evaziune fiscală pentru care va avea de plătit amenzi uriașe. Declarația include laude aduse Partidului Comunist Chinez care ar fi responsabil pentru succesul ei ca actriță. Asta ne aduce aminte de confesiunile patetice ale lui Nikolai Buharin (editorul ziarului Pravda al Partidului Comunist) și ale altora în timpul epurărilor din perioada lui Stalin.
Și Arabia Saudită a realizat o serie de răpiri motivate politic ale unor persoane importante. Anul trecut, Prințul Moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a ordonat reținerea Primului Ministru al Libanului, Saad Hariri, care se afla în vizită oficială la Riad. Hariri a fost izolat de gărzile sale și forțat să demisioneze. Câteva săptămâni mai târziu, cu o perspectivă evident schimbată în favoarea răpitorilor săi, i s-a permis să se întoarcă în Liban și să-și reia funcția.
Apoi, Jamal Khashoggi, un jurnalist saudit aflat în exil a dispărut după ce a intrat în consulatul Arabiei Saudite la Istanbul pentru a obține un document care să confirme că este divorțat. Urma să se căsătorească cu o femeie turcă. Logodnica sa îl aștepta în fața consulatului, însă acesta nu a mai revenit.
Dispariția lui Khashoggi este o nouă dovadă că pentru dictatorii de astăzi nu contează frontierele naționale atunci când trebuie să-și reducă la tăcere detractorii. Nu se știe încă ce s-a întâmplat exact cu Khashoggi, dar guvernul Turciei, condus de Președintele Recep Tayyip Erdoğan, insistă că a fost ucis în timp ce se afla în consulat.
Conform autorităților turce, două echipe au zburat de la Riad la Istanbul în ziua în care era programată vizita lui Khashoggi și au părăsit Turcia în câteva ore. Și acest lucru le este familiar rușilor: Stalin avea echipe speciale pentru asasinate; una dintre acestea a fost folosită la uciderea în Mexic a dușmanului său de moarte, Leon Troțki. Deloc surprinzător, saudiții au negat orice implicare. Ei pretind că Khashoggi a părăsit consulatul.
Experiența Rusiei în domeniul disparițiilor orchestrate de guvern nu ține doar de trecut. Regimul Președintelui Vladimir Putin este de asemenea cunoscut pentru eliminarea detractorilor în străinătate, așa cum se presupune că s-a întâmplat în cazul atacului cu gaz toxic asupra fostului spion rus Sergei Skripal și a fiicei sale Yulia în Marea Britanie.
Întrebarea este dacă disprețul autocraților pentru frontiere și suveranitate când închid gura oponenților merită prețul. În majoritatea lumii occidentale, Putin este văzut ca un paria, Xi are aproape aceeași lipsă de credibilitate iar reputația Prințului Mohammed ca reformator a fost știrbită iremediabil. Toți vor ajunge probabil să realizeze, la fel ca Joseph Fouché, șeful poliției lui Napoleon, după răpirea și procesul simulacru la care a fost supus Ducele D’ Enghien: “A fost mai mult decât o crimă, a fost o greșeală.”
