Sari la conținut

Protocoalele ce nu vor fi desecretizate nici în 1000 de ani

Ofensiva politico-mediatică împotriva justiției este clădită pe o mare minciună. Și anume că politicienii și jurnaliștii care conduc asaltul nu au, de fapt, o problemă cu lupta anticorupție, ci doar cu abuzurile șefilor DNA, ai SRI și ai altor instituții.

Pe această ”nuanță” s-a construit eșafodul pe care aceștia au fost executați, ani de zile, seară de seară, la ore de maximă audiență, în timp ce coordonatorii linșajelor strecurau șerpește: ”noi nu avem nimic cu instituția sau cu acei angajați care își fac treaba onest, noi nu suntem împotriva luptei anticorupție.” Ca să-și întărească spusele, întocmeau la rândul lor rechizitorii prin care denunțau corupția. Însă, doar pe cea a adversarilor politicienilor pe care îi reprezentau sau ai mogulilor care îi plăteau. Foarte adesea, cu probe fabricate.

De ce este o minciună sfruntată? Pentru că din astfel de afirmații, repetate cu insistență în studiourile ”de execuție”, nu se poate deduce altceva decât că ei au fost la început de partea procurorilor, a judecătorilor și a ofițerilor de informații și au început să-i atace doar după ce au avut revelația abuzurilor pe care le comit. Ceea ce este fals.

Toți politicienii, patronii de televiziuni și jurnaliștii care se întrec azi în a denunța abuzurile justiției și ale ”statului paralel”, au avut încă de la început o problemă cu o justiție incisivă și independentă de ei. Toți cei care își doresc astăzi să și-o subordoneze din nou și să împiedice serviciile să o mai ajute și-au dorit asta și înainte de protocoalele SRI-DNA. Și înainte ca Maior, Coldea și Koveși să ajungă cei mai puternici oameni în stat. Atitudinea lor nu este o reacție la nimic altceva decât la frica de închisoare.

Nici Tăriceanu, nici Dragnea, nici Voiculescu nu au fost de acord, niciodată, cu niciun fel de luptă anticorupție. Și au acționat împotriva noii ordini de stat și a celor care încercau să o impună, imediat după 2005, când au început să se teamă că și afacerile lor ilicite vor ajunge să fie judecate la un moment dat. Unii s-au opus pe față, cu furie, asumându-și direct războiul, precum Voiculescu, ceilalți mai pe tăcute, folosindu-se de marionetele din partidele lor.

Dovada: înființarea DNA și a ANI, decuplarea CSM și a Înaltei Curți de la rețelele  mafiote din magistratură au fost întâmpinate cu huiduieli și cu proteste disperate, nu cu aplauze, cum ar fi trebuit să se întâmple dacă liderii PSD, PNL, PC, PRM și UDMR chiar ar fi pus mai presus binele comun decât interesele lor meschine. Dacă vreți să vă amintiți cât de îngroziți au fost din totdeauna de ideea că cineva i-ar putea întreba cum și-au făcut banii, citiți aici ce argumente jenante invocau Florin Iordache, Eugen Nicolicea, Mate Andraș-Levente, Lucian Bolcaș, Marcu Tudor și Sergiu Andon, în Parlament, în octombrie 2006, ca să nu fie obligați să își declare averile.

La vremea aceea, lupta anticorupție era doar o amenințare, rezultatele nici nu apăruseră. Nici vorbă de abuzuri, pentru că, după cum reiese din dialogurile fostului șef al FBI cu Băsescu, Maior și Kovesi, la finele lui 2006 statul încă cerea ajutor pentru a deveni mai eficient. De abia atunci, Robert Mueller le-a sugerat să găsească ”posibilitatea legală” de a folosi interceptările telefonice ca probatoriu în instanțe.De întâmplat s-a întâmplat mult mai târziu. Cât despre protocolul SRI – DNA, el a fost semnat în 2009.

Și cu toate acestea, încă din 2005 Tăriceanu vroia să fie informat de procurori când începe o anchetă împotriva unui membru al guvernului. Încă de atunci vroia ca telefoanele politice să poată bloca în continuare un dosar, cum fusese și înainte.

Iar dacă problema PSD-ALDE-Voiculescu cu justiția a apărut doar odată cu abuzurile, de ce l-au suspendat pe Băsescu în 2007? Ce abuzuri erau atunci? A comis Daniel Morar vreun abuz? De ce nu ni le prezintă Tăriceanu și Antena 3? Nu a comis abuzuri sau vor să-și protejeze aliatul din Curtea Constituțională?

Sau au uitat că în documentul prin care au cerut în Parlament, în 2007, suspendarea preşedintelui au dat ca exemple de ingerințe în treburile justiției faptul că ”a cerut procurorilor să redeschidă dosarele penale privind Bancorex şi Banca Agricolă” și că a declarat că foarte mulți magistrați sunt corupți? Acum 11 ani, ca și astăzi, ce îi deranjează pe cei cu probleme în justiție este chiar justiția și revigorarea ei, cu sprijinul partenerilor strategici. Protocoalele SRI nu sunt decât un alt pretext pentru a opri lupta anticorupție. Așa cum au fost, în 2007, la suspendarea președintelui, acuzațiile ridicole de mai sus.

Cât despre prezența ofițerilor CIA la DNA, adică despre influența malefică a americanilor în justiție, pe care liderul ALDE o invocă de abia acum, cum se explică că ambasada SUA nu doar că nu a jubilat când Patriciu a fost arestat, ba chiar s-a declarat îngrijorată, după cum reiese din cablograma trimisă la Washington pe 6 iunie 2005?

"Managementul Rompetrol se teme, pe bună dreptate, că punerea sub acuzare (sau condamnarea, bineînțeles) ar putea să ducă la prăbușirea companiei. Compania are planuri în desfășurare de a-și extinde operațiunile în Kazahstan și Rusia astfel încât să se poată baza pe surse solide de țiței pentru rafinăriile sale. Sursele financiare necesare pentru această extindere sunt acum, în mod firesc, în pericol (…) De subliniat că o astfel de criză a Rompetrol ar putea avea un impact politic și economic mult mai larg. Compania contribuie cu aproximativ 7% din totalul veniturilor colectate la bugetul de stat, adică în jur de 2% din Produsul Intern Brut total…”

Dincolo de argumentul impactului pe care criza Rompetrol l-ar avea asupra României, americanii recunoșteau că dosarul îi interesa și pentru că ancheta îl viza inclusiv pe ”vicepreședintele Rompetrol, cetățeanul american Phil Stephenson, care deține 20% din companie.”

Și cu toate acestea, nu au omis să transmită la Washington că ”procurorul care supraveghează cercetările în dosarul Rompetrol este o persoană care a beneficiat de pregătire în SUA și este programată să participe la o nouă sesiune de training pe continentul american în cursul anului următor (…) Cu alte cuvinte, echipa de anchetatori poate că nu se ridică la standardele SUA dar au fost expuși la metodologiile folosite de noi. În plus, Ilie Botoș (procuror-general la vreme aceea – n.m.) a susținut că probele strânse împotriva Rompetrol au fost obținute și cu concursul Băncii Naționale, a Gărzii Financiare și a Oficiului de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, sugerând astfel că nu este vorba despre o operațiune investigativă motivată politic.”

Iar concluzia contrazice flagrant ideea că SUA a inițiat, încurajat sau ascuns abuzurile, de dragul luptei anticorupție. Din contră, acolo unde a intervenit a făcut-o pentru a preveni transformarea ei în instrument pentru răfuieli politice.

”(…) Nu vrem să descurajăm Guvernul României în intenţiile sale de a acţiona împotriva „peştilor mari” – prin urmare este necesar să tratăm cu grijă acest subiect. Mai mult, se poate ca într-adevăr unele pietre încă neîntoarse ale Rompetrol să ascundă slăbiciuni sau concluzii neplăcute. Cu toate acestea, nu este nevoie să se ajungă la un proces – spectacol ca cel al Yukos în Moscova, un punct de vedere pe care l-am susţinut cu putere în faţa Guvernului României”, notau diplomații americani de la București.

Nu am rememorat cazul Patriciu doar pentru a sublinia ipocrizia lui Tăriceanu și modul în care uită sau manipulează fapte. Dosarul ”Rompetrol” conține și explicația pentru care s-a ajuns la protocoalele SRI. Procesul prin care trebuia să fie clarificat modul în care Adrian Năstase i-a făcut cadou finanțatorului PNL o afacere pe care avea să o vândă cu un miliard de dolari a fost tergiversat ani de zile. A fost și suspendat, în urma unei sesizări la Curtea Constituțională.

Acest dosar a fost un caz-școală despre tot ce nu mergea bine în justiție, în ciuda eforturilor unor ofițeri de informații și procurori care au îndrăznit să se pună cu ”peștii mari.” Banii și legăturile acestora cu rețelele mafiote din instanțe făceau imposibilă condamnarea lor.

În acei ani, și-au bătut joc cum au vrut de firavele noastre instituții anti-corupție. Protocoalele nescrise pe care Patriciu, Voiculescu și Vântu le aveau cu rețele de tipul Voicu – Costiniu, prin care li se garanta imunitatea, sau cu rețelele de politicieni, demnitari și funcționari ai statului, prin care li se garanta prosperitatea, au obligat statul să-și dezvolte propriile protocoale de colaborare inter-instituționale.

Fără ele, nu ar fi avut nicio șansă să îi facă să plătească în instanțe pe stăpânii din umbră ai statului mafiot. Prevederile acestor protocoale au fost pe măsura durității războiului care a început în 2005 și care nu dădea semne, în 2009, că va fi câștigat vreodată de stat. Mare păcat că Traian Băsescu nu își mai amintește de situația pe care a moștenit-o și pe care a încercat să o corecteze prin singura metodă pe care o avea la îndemână: întărirea statului.

Este o minciună sfruntată că stăpânii statului mafiot ar fi susținut lupta anticorupție dacă nu ar fi existat abuzuri. Ce s-a întâmplat între 2005 și 2009 a fost o luptă anticorupție cu pași mărunți. Și a eșuat. Justiția nu a reușit să îi condamne nici pe Patriciu, nici pe Voiculescu, nici pe Vântu. Și cu toate acestea, ei nu au fost dispuși să accepte nici măcar să fie luați la întrebări, nici măcar să îi tulbure gândul că într-un viitor îndepărtat situația le-ar putea scăpa de sub control.

De aceea l-au suspendat pe Traian Băsescu în 2007. De aceea au făcut un cartel în 2009 ca să-l scoată pe Geoană președinte. De aceea l-au suspendat în 2012. Și protocoalele lor, în care au decis să lupte pentru a păstra intact statul mafiot instaurat după căderea lui Ceaușescu, ar trebui desecretizate pentru a înțelege cum s-au născut protocoalele inter-instituționale și de ce au fost indispensabile, în ciuda riscurilor reale de abuz. Din păcate, asta nu se va întâmpla nici în 1000 de ani!