PSD sunt eu

Data actualizării: Data publicării:
Andreea Nicolae
Andreea Nicolae
Jurnalistă Digi24.ro
LiviuDragnea_EXIT_POLL_PSD_INQUAM_Octav_Ganea_

Liviu Dragnea și-a jucat și își joacă bine cărțile. A câștigat alegerile și a dovedit adversarilor săi din interiorul partidului că avea dreptate când spunea să meargă toți pe mâna sa. I-a reușit abil și jocul de-a politicianul care se sacrifică pentru binele țării. Are tot mai mulţi susţinători şi maximă autoritate. Atât de multă încât începe să se lase îmbătat de ea. „Eu voi decide”, „Nu voi tolera”, „Nu voi accepta”, „Eu vreau”, omniprezente în declarațiile sale din ultimele zile, sunt semne clare ale beției puterii. Din diferite motive, social-democrații acceptă. Unii din oportunism, alții din neputință. Alții poate chiar din convingere. Rămâne de văzut, însă, până când.

LiviuDragnea_EXIT_POLL_PSD_INQUAM_Octav_Ganea_
Sursa foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

La zece zile de la alegerile parlamentare și victoria obținută la urne, PSD nu și-a anunțat încă propunerea de premier. O va face astăzi, oficial, Liviu Dragnea, probabil după ce va ieși de la consultările de la Cotroceni. LATER EDIT: Propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru este Sevil Shhaideh, cea pe care Liviu Dragnea a lăsat-o în locul său la Ministerul Dezvoltării, când a fost nevoit să demizioneze din Guvern ca urmare a condamnării în dosarul „Referendumul”.

Odată cu anunțarea mult-așteptatului nume se încheie, practic, jocul de-a sacrificiul pus în scenă de șeful PSD.

Întâi, la momentul exit-poll-urilor, am văzut un Dragnea mai mult rezervat decât bucuros, vorbind apăsat despre responsabilitate, despre cum trebuie respectat votul românilor și despre cum au ales aceștia între Liviu Dragnea și Dacian Cioloș, împinși de strategii neinspirați ai partidelor adversare PSD. „Nu am de gând să fac aceste voturi cadou cuiva”, a fost declarația de la închiderea urnelor care, cuplată cu altele de dinaintea alegerilor, a pornit să rostogolească ideea „președintele PSD va fi premier”.

Și s-a tot rostogolit, împinsă de unii social-democrați cu agende personale. Invocarea prevederii din lege care-l împiedică pe Dragnea să acceadă într-o funcție guvernamentală nu a avut rolul de a domoli corul susținătorilor șefului PSD. Ba chiar s-au trezit și foști lideri ai partidului să vorbească despre cum prevalează „vocea poporului” în fața „oricărei chestiuni de ordin juridic”. „Votul de duminică a fost un fel de recurs în fața poporului, în ceea ce privește dosarul «Referendumului», iar alegătorii au hotărât că Dragnea este nevinovat și că el trebuie să conducă de fapt la realizarea unui program de guvernare”, susținea ex-premierul Adrian Năstase, el însuși de două ori condamnat pentru fapte de corupție.

La rândul său, Dragnea a alimentat și mai mult impresia generală că urmează să se autopropună, vorbind despre faptul că interdicția din lege funcționează nu ca o incompatibilitate sau o restrângere a unor drepturi, ci ca „o abolire”, „o decădere pe viață” din dreptul de a fi ales. Dincolo de nonsensul enunțului „membrii Guvernului sunt votați de Parlament, deci sunt aleși”, să reținem însă că, zile bune la rând, Dragnea a permis și chiar întreținut scenariul „Dragnea-premier”. Tocmai bine pentru a putea, apoi, sub privirea recunoscătoare a poporului, să sugereze că renunță la dreptul său de dragul țării și al stabilității. „Nu am de gând să pornesc niciun război politic, niciun război inutil”, a fost fraza care trebuia să emoționeze și să convingă chiar și pe ultimul sceptic că șeful PSD se sacrifică pentru binele țării. Că pentru binele PSD și al românilor știm doar că s-a sacrificat atunci când i-a îndemnat pe oameni să voteze la referendumul din 2012, chiar cu riscul condamnării la închisoare, nu?

Renunțarea la funcția pe care ar fi meritat-o după victoria în alegeri nu-l împiedică însă pe șeful PSD să vegheze la bunul mers al partidului și al țării. Ba din contră, trebuie să fie și mai vigilent și mai ferm.

Decizia şi propunerea pe care o voi face la Cotroceni va avea ca argument un singur obiectiv al meu: cel care va conduce Guvernul să mă asigure, să-mi dea garanţia şi mie şi românilor şi, evident, preşedintelui, că programul de guvernare care a fost votat de aproape 50% din populaţie după redistribuire va fi pus în aplicare”, declara Dragnea duminică seara. A se înțelege de aici că nu ar conta simpatiile și antipatiile din PSD, nici polițele încă neplătite, ci doar capacitatea persoanei nominalizate de a executa fidel ordinele. Iar, pentru orice siguranță, echipa guvernamentală „va fi monitorizată atent”, ne-a asigurat Dragnea, așa cum se întâmpla pe vremea guvernării Ponta, când miniștrii erau obligați să dea raportul săptămânal în Kiseleff și să ceară acordul pentru orice măsură pe care vroiau să o implementeze.

Cât despre partid, pentru a păstra aparențele de democrație, a fost convocat pentru azi dimineață un Comitet Executiv. În cel mai bun caz, membrii CEx vor lua doar act de dorința șefului suprem. În cel mai rău caz - tot mai probabil potrivit unor surse -, nici măcar atât nu vor face, pentru că Dragnea le va cere un mandat în alb, fără să le spună numele pe care l-a ales.

Și tot referitor la modul în care au ajuns să meargă unele lucruri în PSD, relevante sunt declarațiile de ieri ale liderului social-democraților. Ele au vizat teme diverse, de la pensiile speciale ale parlamentarilor la absențele aleșilor și programul de lucru, dar nu temele sunt semnificative, ci modul în care au fost construite declarațiile:

Nu voi mai accepta, ca preşedinte al partidului, ca în acest Parlament să se iniţieze sau să se adopte vreun act normativ prin care se stabilesc privilegii sau beneficii grase pentru parlamentari”

Nu voi tolera, nu voi accepta absenţe de la serviciu”

Eu nu mai sunt de acord ca parlamentarii să vină luni după-amiază şi să plece marţi după prânz. Veţi pleca joi după-amiază. O să fiţi informaţi, în perioada imediat următoare, care este programul Parlamentului pe care îl vizăm. În week-end veţi avea într-adevăr activitate în teritoriu. Fiecare dintre dumneavoastră va trebui să prezinte atât la grup cât şi la partid ceea ce face măcar în ziua de vineri”.

Toate aceste declarații sunt doar o primă continuare a unei alte declarații, făcută de Liviu Dragnea în urmă cu o săptămână, cu bătaie la Victor Ponta: „Deciziile și strategia în PSD sunt anunțate doar de mine”.

LATER EDIT: Și după consultările de la Cotroceni de astăzi, când a anunțat-o pe Sevil Shhaideh drept propunerea PSD de premier, Dragnea a subliniat că el va fi „responsabilul politic” pentru modul în care țara va fi guvernată. „Credeți că eu trebuie să fac parte din vreo comisie ca să pot să gestionez ce se întâmplă în Parlament și în Guvern?”, s-a întrebat retoric șeful PSD.

Rămâne de văzut cât vor accepta social-democrații acest stil de conducere, mai ales că Dragnea pare să fie tot mai convins că el poate și trebuie să reformeze PSD.

Partenerii noștri