Planul de relansare a economiei europene este o premieră în istoria UE. Nu atât prin amploare, cât prin mutaţia politică pe care o propune. Nu pot să nu mă gândesc la precedentul care a dus la transformarea SUA din confederaţie în federaţie, în 1790, prin crearea datoriei federale.
Căci asta propune d-na von der Leyen, în acord cu propunerea franco-germană din 18 mai. Iar implicaţiile vor fi profunde, dacă această propunere revoluţionară va fi acceptată de toate statele membre, căci e nevoie de unanimitate în Consiliul European, apoi de majoritate în Parlamentul European, unde vom vota propunerile formulate de Comisie.
Pentru România, poate începe momentul de graţie al apartenenţei la UE. Depinde de noi.
Comisia Europeană ne dă, dar nu ne bagă în traistă. E cazul să ne hotărâm: facem un efort de dezvoltare ca să intrăm în rândul Europei civilizate sau ne complacem cu statutul de periferie în stare doar să furnizeze culegători şi buşteni ţărilor bogate.
Ceea ce pune pe masa negocierilor europene Comisia ne dă şansa să ne punem la lucru toate energiile şi resursele. Ar trebui să fie un moment de resetare pentru România, de depăşire a politicii mărunte pentru o construcţie de durată.
Apreciez curajul preşedintei Comisiei de a prelua propunerile europarlamentare şi solicitările mai multor state membre de a pune la bătaie un împrumut masiv de 750 de miliarde de euro, în numele UE, repartizat apoi pe bază de subvenţii în sumă de 500 miliarde euro şi de împrumuturi cifrate la 250 de miliarde. E o proporţie împrumuturi-subvenţii care ne avantajează ca ţară şi e vorba de un fond masiv de redresare economică. României îi revin 19,6 miliarde de euro, fonduri nerambursabile pentru redresarea economică post-pandemie.
Numai să ştim să accesăm aceşti bani. Cererile fiecărui stat trebuie însoţite de planuri naţionale, incluzând programe de relansare şi reformă pregătite de fiecare Guvern în funcţie de propriile nevoi şi posibilităţi.
Banii vor fi alocaţi de Comisie, dar cu acceptul unui colectiv de experţi desemnaţi de ţările membre, ca o garanţie colectivă că banii nu se duc pe apa Sâmbetei. În ce stadiu se află planul Guvernului de relansare economică, despre care eu, unul, avertizez de două luni încoace?
Pe lângă aceşti bani, pe noi ne favorizează ca ţară şi consolidarea bugetelor pentru politica de dezvoltare regională şi politica agricolă comună, precum şi pentru fondul de tranziţie spre o economie neutră climatic (ceea ce implică închiderea minelor de cărbune).
Cu proiectul de buget multianual 2021-2027 însumând 1100 miliarde euro şi cele 540 de miliarde de euro reprezentând pachetul celor trei plase de siguranţă anti-criza coronavirusului deja aprobate, rezultă o mobilizare financiară europeană de 2400 de miliarde de euro. Ceea ce însemnă garanţia unui efect pozitiv asupra economiei pe termen lung.
Iar cele 750 de miliarde anunţate azi pentru planul de relansare economică vor fi rambursate abia din 2028, cu scadenţă finală în anul 2058. Comisia propune, în acest scop, creşterea resurselor proprii ale Uniunii – variantă preferabilă unei majorări a contribuţiilor naţionale. Asta înseamnă că o parte a bugetului UE va fi formată din taxe europene, ceea ce marchează o dată în plus saltul spre nivelul supranaţional.
Oricum, costul acestui împrumut va fi mult mai avantajos decât multe ţări pot obţine de pe pieţe, dat fiind ratingul de triplu A al Comisiei.
Începe o cursă contracronometru între capacităţile ţărilor de a se mobiliza pentru a pune banii europeni la lucru în folosul propriilor cetăţeni. Vor fi câştigători şi perdanţi, ca în orice cursă. Noi, românii, în ce categorie vrem să fim? Pe scurt: Guvernul ăsta poate sau nu poate?
