Revoluția amânată a profesorilor

Data publicării:
Ștefan Pălărie
Ștefan Pălărie
Senator USR
Ștefan Pălărie și-a dedicat cea mai mare parte a vieții profesionale domeniului educației. A lucrat în mai multe companii multinaționale în zona resurselor umane. Apoi a lucrat în training și consultanță și din acest rol a fost implicat în cele mai mari proiecte de transformare organizațională din România (telecomunicații, servicii bancare, petrol și gaze naturale). A fondat și condus aproape 10 ani Școala de Valori - un ONG premiat în România și la nivel european pentru inovație și impact în educație, care a oferit pentru zeci de mii de liceeni din România programe internaționale de învățare. A participat în task-force-urile de educație ale Romanian Business Leaders și Coaliția pentru Dezvoltarea României unde, alături de alți specialiști, a analizat sisteme educaționale din străinătate și a elaborat propuneri de modificare legislativă în România. A absolvit Facultatea de Cibernetică de la ASE și programul de Executive MBA al Maastricht School of Management din București.
stefan palarie
Ștefan Pălărie

Vrem să construim o Românie Educată, însă e posibil să nu mai avem cu cine. Ne vom trimite în curând copiii către o școală goală, cu dotări strălucitoare, dar unde nu va mai avea cine să le predea. Ne vom trezi că locul profesorilor va fi luat de TikTok, în timp ce noi mimăm că totul e OK, dar închidem ochii la colaps. Revoluția profesorilor și dascălilor există, dar e una tăcută.

N-o să citiți un „breaking news”, dar vă asigur că e reală și e aici. Nu e cu live-uri din Parlament. Nu e cu țipete și îmbrânceli. Nu e cu bannere colorate și sloganuri sexy. Dar este o revoluție care mătură tot, lăsând în urmă un teren pârjolit, o națiune în pragul falimentului.

Suntem deja aproape de un shutdown al sistemului de educație.

Profesori noi nu mai vin să se angajeze. Meseria nu mai este atractivă atunci când a ajuns între ultimele la salarizare. În pandemie a devenit imposibil să găsești suplinitori care să ocupe catedrele lăsate goale de profesorii bolnavi. Cei rămași să predea în școli, mai mult din datorie, sunt demotivați de salarii, ba chiar umiliți de propriul minister, când sunt transformați în „asamblatori” de teste COVID.

La a doua sesiune a concursului pentru directorii din școli nu mai există doritori, tot dintre profesori, care să se implice și să se ocupe de bunul mers al școlilor. Știu și ei că, într-un plan de management, orice ai scrie, fără o recompensă salarială totul va rămâne doar o carcasă goală.

Doar la nivel de vorbe frumoase, pe hârtie. În fiecare an avem același ritual. Politicienii promit creșteri de salarii, ministerul se acoperă de bune intenții, dar rezultatul e mereu o dezamăgire pentru cei de la catedră.

Chiar și acum când, timp de doi ani, educația a fost unul dintre sistemele publice care s-a chinuit și străduit să țină lucrurile în viață. Cu multe sacrificii.

Da, educația este cel mai mare sistem public, iar asta, în loc să fie un avantaj și să impună respect, pare mai mult un blestem. Este un fel de paria bugetar. Pentru că volumul salarial este foarte mare, tuturor politicienilor de până acum, fără excepție, le-a fost frică de măriri de salarii pentru că impactul ar fi major. Și le tot amână. Și profesorii tot așteaptă și așteaptă. Iar apoi abandonează, fără să dea comunicate de presă.

Diferența față de alte dăți este că sistemul de educație nu mai poate. Nu mai are de unde, iar părți din el încep să cedeze.

Cu ochii mereu la alte „priorități” politicienii vor să stingă focul de azi, din facturi la energie sau prețuri la alimente, mutând banii din buget de la creșteri de salarii, la „urgențe”. Dar nu văd că se prăbușește casa cu noi.

Semestrul a început cu o grevă a profesorilor, eclipsată de atâtea probleme. Solicitarea lor este nu doar de bun simț, dar nici măcar una extraordinară: să fie respectată o lege (aprobată de parlament și promulgată) a salarizării. Acolo ei sunt, probabil, ultima categorie care nu și-a primit creșterile salariale promise. Aceste măriri nu sunt o soluție la revoluția tăcută care destramă România. Sunt doar o transfuzie de sânge, într-un sistem care a fost abandonat și care abia mai respiră.

"Degeaba mărim salariile profesorilor crescându-le nominal doar pe hârtie, dacă nu băgăm fiecare leu de acum în combaterea creșterii inflației (plafonare facturi energie și costuri alimente)" a sunat o voce din Parlamentul României aparținând partidului care conduce Ministerul de Finanțe.

"Suntem de acord de principiu cu necesitatea tuturor măririlor salariale, dar să vedem de unde găsim soluțiile financiare. Haide să amânăm subiectul!" a fost o altă voce politică din Comisia de Buget din partea partidului care conduce Ministerul Educației.

În realitate și o voce și alta apelează la același cinism asumat: educația rămâne pe ultimul loc în prioritățile lor de politicieni. “Se amână”.

Reforma educației trebuie să înceapă cu reforma atitudinii oamenilor politici și a statului față de educație și cu prioritizarea financiară a ei.

Rezultatul va fi pe termen lung unul spectaculos: vom avea ocazia, poate, cândva, să nu mai asistăm la scenele grotești și la spectacolul lipsei de educație prezente în ultimele zile din Parlament.

Partenerii noștri