Într-o lume ideală, aderarea României la Spațiul Schengen și cea a Suediei&Finlandei la NATO ar trebui să reprezinte procese limpezi și previzibile, libere de orice implicații electorale. În anul 2023 urmează însă alegeri în Austria și Turcia – iar formațiunile de la putere se află într-o situație dificilă.
În Turcia vom avea, în aprilie-mai, alegeri parlamentare și prezidențiale devansate, în care președintele Recep Tayyip Erdoğan va încerca – după o formulă electorală îndelung testată – o revenire spectaculoasă pe turnantă, utilizând două dintre temele sale predilecte: demnitatea națională și pericolul terorist kurd. În Austria vom avea pe 29 ianuarie alegeri în Austria Inferioară, land în care se află fieful ministrului de Interne Gerhard Karner; tema centrală aici va fi imigrația, iar Partidul Popular (Österreichische Volkspartei), aflat la putere la nivel federal, încearcă să se poziționeze până atunci ca jucător activ pe acest subiect pentru a-și opri scăderea din sondaje.
Din păcate, lucrurile nu se termină în ianuarie, pentru că subiectul imigrației va reveni pe agendă pe 5 martie, când au loc alegeri în Carinthia (land în care, merită menționat, a fost guvernator Jörg Haider) și pe 23 aprilie, când în landul Salzburg va fi ales un nou Parlament.
Acest calendar – care ne conduce undeva spre sfârșitul primăverii atât în cazul Austriei, cât si în cel al Turciei – sugerează o coincidență semnificativă de situație, de context, de ritm și chiar de strategie potențială între Suedia și România.
Președintele Recep Tayyip Erdoğan afirma zilele trecute că Suedia ar trebui să predea Turciei „în jur de 130 de teroriști”, referindu-se cu precădere la militanți kurzi, dacă dorește ratificarea cererii de aderare la NATO în Parlamentul de la Ankara, în vreme ce consilierul și purtătorul său de cuvânt, influentul İbrahim Kalın, a fixat și un termen în acest sens: înainte de alegerile prezidențiale din mai!
Concomitent, știm astăzi, bazându-ne pe surse publice, dar și pe mesajele constant pozitive schimbate până la data de 18 noiembrie 2022 între demnitarii români și cei austrieci, că decizia privind blocarea intrării României în Spațiul Schengen s-a luat de un grup restrâns de lideri ai Österreichische Volkspartei (ÖVP) strânși în jurul premierului Karl Nehammer și al ministrului de Interne Gerhard Karner, fără nicio informare transmisă echipei ministrului de Externe Alexander Schallenberg.
Calculul care a stat la baza acestei decizii a fost explicat recent pentru Financial Times chiar de surse din ÖVP: încercarea de a bloca ascensiunea Partidului Libertății (de extremă dreapta) folosind un discurs anti-imigrație cu accente radicale similare (deși fără a putea justifica logic conexiunea dintre România și imigrația ilegală din Austria, care nu apar în corelație semnificativă în nicio statistică oficială). O dovadă în plus în acest sens este faptul că Austria nu a făcut nicio solicitare României privind criteriile de aderare la Schengen, limitându-se doar la cereri mai generale adresate Comisiei Europene.
Ceea ce încerc să scot în evidență punând în paralel frustrarea îndreptățită a Suediei în raport cu obiectivul NATO și frustrarea la fel de îndreptățită a României în raport cu obiectivul Schengen este ideea că nimeni nu înțelege mai bine problema strict electorală pe care o are de înfruntat țara noastră decât statul care exercită între 1 ianuarie și 30 iunie 2023 președinția Consiliului UE: Suedia. Un sprijin suedez pe tema Schengen s-a manifestat și în trecut – dar a căpătat acum și nuanța empatiei și solidarității, care nu e întotdeauna garantată pe culoarele mai răcoroase ale diplomației (e drept că există și aici o dimensiune de reciprocitate pragmatică: în mai 2022, de pildă, ministrul român de Externe Aurescu a pledat la Istanbul cauza Finlandei și a Suediei în fața lui Recep Tayyip Erdoğan și a șefului diplomației turce Mevlüt Çavuşoğlu – parte a unui proces strategic de sprijinire a celor două state în parcursul spre NATO).
Avem tot sprijinul Suediei pentru aderarea la Schengen; mai mult, putem vorbi despre o prioritate a președinției suedeze în această direcție – lucruri afirmate tranșant de ministrul de Externe suedez săptămâna trecută. Tocmai din acest motiv, reprezentantul permanent al Suediei pe lângă Uniunea Europeană, Lars Danielsson, a anunțat că nu va propune un vot în Consiliul JAI privind aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen până când Austria nu își va schimba intenția de vot.
Diplomatul suedez a explicat că, din perspectiva sa, „unele dintre motivele pentru care în decembrie nu a fost o decizie pozitivă nu sunt legate în mod direct de chestiuni europene”, că Suedia se va implica activ în identificarea unei soluții și a propus chiar un orizont de timp subiectiv: „cu cât mai curând, cu atât mai bine”.
Ceea ce România trebuie să facă pentru a-și atinge „cu cât mai curând, cu atât mai bine” obiectivul strategic Schengen este să nu genereze la rândul său o presiune electorală inutilă asupra subiectului – eroare pe care, după cum vom vedea, și liderii din Suedia o vor evita în relația cu Turcia. Rațiunile de realpolitik expuse mai sus se vor menține probabil până la sfârșitul acestei primăveri – și o grăbire a proceselor (Schengen și NATO) riscă mai degrabă să favorizeze polemica politică, nu consensul diplomatic. Acesta din urmă va fi atins păstrând și dezvoltând dialogul cu liderii austrieci favorabili României – a se vedea întâlnirea din 12 decembrie 2022 dintre ministrul de Externe austriac Alexander Schallenberg și Bogdan Aurescu – în așteptarea momentului în care secțiile de votare se vor închide în landurile din Austria și tema imigrației nu va mai fi ținută artificial pe agendă.
În egală măsură, este de așteptat ca liderii de la Stockholm – în ciuda poziției lor importante în Uniune în acest moment – să evite cu discreție implicarea lor în campania electorală din Turcia, refuzând orice dialog contondent cu Ankara și concentrându-se pe momentul în care pasiunile politice se vor stinge pe Bosfor și în Anatolia.
