În această dimineață, în a cincea zi de negocieri în cadrul Consiliului European a ieșit fumul alb – avem o înțelegere între șefii de stat/guvern pe buget și pe pachetul de redresare. O alocare istorică de 1.820 de miliarde de euro, împărțită între cadrul financiar multianual (1.074 de miliarde de euro) și pachetul de redresare (750 de miliarde de euro, din care 390 de miliarde de euro granturi și 360 de miliarde de euro împrumuturi).
Simplul fapt că s-a ajuns la un acord este o veste bună, în condițiile în care orice întârziere afecta practic capacitatea UE de a se mobiliza și depăși criza economică și socială declanșată de pandemia de COVID-19.
Urmează reacția Parlamentului European, care va oferi de altfel o primă poziție joi, în cadrul unei Plenare Extraordinare, în care se va adopta o rezoluție referitoare la acordul propus de Consiliu. Parlamentul European este codecident pe buget, deci această poziție este una critică pentru a avea cu adevărat un acord final.
Deja se pot identifica principalele probleme pe care le va ridica Parlamentul, în special cu privire la:
-nivelul bugetului, cu privire la tăierile de sume față de propunerea inițială din mai multe programe, cum ar fi Fondul pentru o Tranziție Justă, programul Horizon pentru cercetare, fondurile pentru digitalizare sau dezvoltare rurală etc.
-noile reguli de guvernanță impuse de statele „frugale", și anume frâna de siguranță prin care un stat membru poate bloca plățile pe Facilitatea de Redresare și Reziliență dacă i se pare că reformele implementate în acest program nu sunt în grafic sau nu sunt respectate. Această prevedere creează un dezechilibru între Consiliu și Parlament în ceea ce privește prerogativele de codecizie, ceea ce este inacceptabil pentru Parlament.
-condiția respectării statului de drept, care deși menționată ca principiu, a fost mult voalată față de propunerea inițială a unui mecanism concret de vot cu majoritate calificată prin care să se poată penaliza statele care deviază de la respectarea principiilor statului de drept.
Peste două zile vom avea o imagine mai clară asupra acestor tensiuni și mai ales asupra posibilelor soluții de mediere/compromis.
Să ne uităm acum la rezultatele pentru România, din trei perspective - cifre, condiționalități și capacitate de absorbție.
„Money, show me the money"
Pentru România, avem două moduri de a privi rezultatele acestui Consiliu European.
Pe de-o parte, dacă facem comparația cu alocările pe care le-a primit țara noastră în alte perioade bugetare, suma de 79,9 miliarde de euro pe care am obținut-o pentru 2021-2027 este o sumă-record. Alocarea este împărțită între cca. 63,2 miliarde de euro granturi și cca. 16,7 miliarde de euro împrumuturi. Sau, altfel, cca 46,3 de miliarde de euro granturi pe bugetul clasic, 16,7 miliarde de euro granturi pe planul de redresare (RRF – 13,7 mld de euro, JTF – 1 mld de euro, rural 0,6 mld de euro, REACT – 1,4 mld de euro) și cca. 16,7 miliarde de euro împrumuturi tot pe planul de redresare.
Pe de altă parte, dacă facem comparația pre / post summit, imaginea este oarecum altfel. Față de propunerea de dinainte de Consiliul European, România pierde din alocarea de granturi. Prin tăierea a 20 de miliarde de euro din Fondul de Tranziție Justă, a 2,5 mld de euro din REACT, a 7,5 miliarde de euro din alocarea suplimentară pentru dezvoltarea rurală și a 7,7 miliarde de euro din programul de sănătate, România pierde granturi în valoare de cca. 2-3 miliarde de euro. Recuperează 100-200 de milioane de euro granturi pe Facilitatea de Redresare și Reziliență, dar tot rămâne o pierdere față de poziția de dinainte de summit pe partea de granturi. Există o compensare prin împrumuturi mai mari, dar nu este același lucru, evident.
Pe bugetul „clasic” din cadrul financiar multianual, în condițiile lipsei de transparență cu privire la alocările inițiale, putem spune că nici nu am pierdut nimic din alocare, dar nici nu am câștigat ceva. Obiectivul de a nu ne fi tăiate alocările însemnate pe Politica de Coeziune sau pe Politica Agricolă Comună a fost realizat.
Banii europeni „clasici", capacitatea de absorbție și căutarea timpului pierdut
Cu aproape 50 de miliarde de euro, bani alocați pentru politicile uzuale ale UE, România are șansa să accelereze investițiile pe care le-a tot amânat de atâta timp - școli, spitale, șosele, infrastructură edilitară, socială și economică.
Pentru aceasta, este nevoie de concentrare a alocărilor financiare, de prioritizare adecvată, de pregătire rapidă și adecvată a proiectelor. Poate mai important ca niciodată este asumarea debirocratizării folosirii fondurilor europene. Fără a renunța la maculatura inutilă, fără a digitaliza toată interfața de lucru, a transparentiza toate procesele și a realiza parteneriate serioase cu sectorul privat, vom ajunge iarăși la un eșec al absorbției.
Făcând aceleași greșeli cu aceleași proceduri și aceiași oameni nu are cum să iasă altceva mai bun. Este timpul pentru o cu totul altă abordare a banilor europeni.
Noua generație de reforme și România posibilă
România ar urma să aibă alocată o sumă de cca. 30,5 de miliarde de euro pe Facilitatea de Redresare și Reziliență (RRF). În urma intervenției statelor frugale și nu numai, folosirea acestor sume va fi condiționată de îndeplinirea reformelor incluse în Planurile de Redresare și Reziliență, în corelare cu Recomandările Specifice de Țară din cadrul Semestrului European.
Cu alte cuvinte, România va trebui să propună reforme serioase, vizând transformarea ecologică, digitală, legate de competitivitatea economică, de dezvoltarea de competențe, de reziliența socială și de modernizarea administrației. Iar pentru a putea primi banii europeni va trebui să le și implementeze. Planurile trebuie trimise în această toamnă, aprobate până în aprilie 2021, iar reformele trebuie să poată angaja în totalitate fondurile europene în perioada 2021-2023.
În concluzie, Consiliul European a marcat un moment important în procesul de relansare a Uniunii Europene. Urmează alte câteva luni critice pentru ambiția europeană să fie pusă în practică cât mai curând. Pentru România este o mare șansă, atât prin prisma alocărilor financiare nerambursabile generoase, cât mai ales pentru oportunitatea de a fi actor, nu spectator în mare transformare de la nivel european.
Tot acest proces presupune însă un cu totul alt nivel de guvernare în România. Presupune voință politică, pricepere profesională și largă consultare publică. Soarta unui salt serios al României este în joc. Putem upgrada țara noastră la România posibilă pe care o visăm de atâta vreme.
