Vestea bună e că aliații americani își consolidează prezența în România. Vestea mai puțin bună e că relocarea din Germania are la bază, cel puțin declarativ, nemulțumiri ale administrației de la Washington față de guvernul de la Berlin. Ceea ce înseamnă că decizia poate fi influențată de schimbarea conjuncturii politice – fie la nivelul relațiilor între cele două cancelarii, fie în urma alegerilor prezidențiale din SUA.
Dar suplimentarea trupelor aliate la Marea Neagră este o necesitate obiectivă. De aceea cred că accentul în privința repoziționării trupelor americane în Europa trebuie pus pe rațiunea geostrategică.
Configurația prezenței militare americane în Europa datează din vremea Războiului Rece. Schimbările din acești ultimi 30 de ani, mai ales involuțiile de dată recentă, impun adaptări substanțiale. Și nu e vorba doar de degradarea securității pe Flancul Estic, ci și la Mediterana.
Situație în care Marea Neagră capătă o importanță strategică semnificativă.
Expansionismului rusesc de factură mai mult sau mai puțin hibridă i se adaugă, de acum, derapajul neo-otoman. Pandemia profită în mod periculos puterilor revizioniste. Șicanarea Greciei și Ciprului de către Ankara și intervenția turcă în Libia sunt elemente ale unei politice agresive, exprimate simbolic prin retransformarea catedralei-muzeu Sfânta Sofia în moschee.
Este evidentă intenția Turcia de a controla deplin fluxurile migratorii către Uniunea Europeană, nu doar dinspre Orient, ci, din această vară, și din nordul Africii. Ceea ce, în viziunea regimului Erdogan, va lega UE de mâini și de picioare în fața încălcării suveranității teritoriale grecești și cipriote de către o Turcie pierdută într-un dezolant elan expansionist în Mediterana de Est, pentru controlul resurselor energetice marine.
Relocarea trupelor americane în România este răspunsul adecvat la întoarcerea Rusiei și Turciei la realpolitik. Pentru că, fără a supraestima rolul ce ne revine în regiune, România este principalul vector de stabilitate la Marea Neagră. Iar acest lucru trebuie conștientizat pe deplin și la Bruxelles. SUA l-a înțeles corect și l-a asumat prompt. Este acum responsabilitatea NATO, în ansamblul său, să-și consolideze Flancul Sud-Estic, poziționat între vulnerabilii Balcani de Vest, conflictul ruso-ucrainean și apetitul expansionist al Turciei.
E foarte importantă, în acest context, atenuarea dezechilibrului existent între cei doi piloni strategici, Marea Baltică și Marea Neagră.
Determinarea Poloniei și fragilitatea zonei baltice au înclinat balanța în favoarea nordului, până la riscul ca NATO să fie insuficient prezentă în latura sa cea mai expusă.
E mult de lucru pe linia București-Bruxelles pentru implicarea mai serioasă a UE și NATO în consolidarea geostrategică a ceea ce poate deveni călcâiul lui Ahile pentru Occident, în lipsa unor politici integrate și eficiente de întărire militară, dezvoltare economică și reziliență la nivel de societate. Tonul în direcția asta trebuie dat de la București.
