Va vorbi Coldea?

Amenințarea directă formulată de Florian Coldea, fostul prim-adjunct al directorului SRI, la adresa celor trădează „interesele statului român”, „la vedere, extrem de vocal și fără pic de rușine”, cărora le-a recomandat să reflecteze la sfârșitul tragic al lui Iuda, reprezintă un eveniment extrem de grav.

Când un om care a avut acces, mai ales în ultimii 12 ani, la un volum imens de informații secrete, care a participat, direct sau indirect, la cele mai importante decizii luate de statul român, care cunoaște vulnerabilitățile țării, poate, mai bine ca oricine altcineva, recurge la asemenea cuvinte, la un asemenea ton și la amenințări directe, în Parlament, înseamnă că situația în care ne aflăm este critică.

Asta spun și Traian Băsescu și Sebastian Ghiță, primii care au ieșit să se declare șocați de amenințările lui Florian Coldea. Asta cred și foarte mulți alții, care deși nu au declarat nimic, se tem că ar fi putea fi țintele răzbunării fostului număr doi din SRI, pentru că au cerut sau au făcut posibilă desecretizarea protocoalelor SRI cu instituții ale Justiției.

Această categorie vede în ieșirea lui Coldea un șantaj. Unul care urmărește încetarea atacurilor împotriva sa și poate chiar obținerea unei imunități, pentru a preveni o posibilă inculpare, pe de o parte, dar și protejarea colaboratorilor săi, aflați încă în funcții, sau care au fost trecuți în rezervă. „Încetați să ne mai hărțuiți, sau o să spun tot ce știu despre voi!”

Nu este exclus să fie exact așa, doar că în acest caz fostul președinte și fostul politician și om de afaceri „bun la toate” al SRI nu sunt cei vizați de mesajul lui Coldea. Pentru că ei nu mai au puterea de a porni sau de a opri anchete care să-i creeze probleme.

Băsescu și Ghiță și-au jucat rolul și e greu de crezut că dacă ar mai fi fost dispuși să pună ceva pe masă nu ar fi făcut-o deja. Cei din actuala putere au pârghiile în mână. În varianta șantajului, ei sunt cei care tebuie să o ia decizie. Își asumă riscul ca scheleții pe care îi au în dulapurile SRI să înceapă să defileze prin spațiul public, mișcați de o mână nevăzută? Sau o lasă baltă?

Deși nu exclud că această dilemă ar putea avea un fond real și că ar sta în puterea lui Dragnea, Tăriceanu și a altora, din spatele lor, să îi facă o ofertă lui Coldea, tind să cred că problema este mult mai serioasă. Destul de probabil, oamenii de la putere, cei văzuți și cei nevăzuți, nu vor mai putea stăpâni situația, în parametrii actuali, multă vreme, și nici măcar Coldea, presupunând că ar fi dispus la un troc, nu mai poate face prea multe pentru ei. De ce?

Pentru că nu toate scheletele unor personaje precum Dragnea și Tăriceanu se află doar în dulapurile SRI. În timp ce altele nu s-au aflat niciodată acolo. În plus, aceste schelete nu mai au de o vreme încoace doar relevanță locală, ceea ce înseamnă că decizia de a le scoate la iveală sau de a le mai ține o vreme, la fezandat, nu mai ține de logica răfuielilor interne. Cred că de asta a invocat insistent Coldea, joi, interesele partenerilor noștri. Să intrăm mai în profunzime.

În Statele Unite este un scandal cât casa privind colaborarea unor politicieni, oameni de afaceri și experți din zona militară și de informații cu Rusia. La fel în Anglia, în Germania și în Franța. Pe austrieci, pe unguri, pe slovaci și pe câți alții, Putin i-a încălecat de tot. În acest context, nu vă surprinde că în România tema colaborării cu Rusia este aproape inexistentă pe agenda publică? Chiar așa, „no collusion” pe toată linia? În afară de câțiva jurnaliști, pare că nu interesează pe nimeni alinierea unor acțiuni parlamentare și guvernamentale la retorica și interesele Rusiei.

Nu are Rusia interese în România? Să fim serioși! Doar și prezența scutului anti-rachetă este un motiv suficient ca Putin să investească masiv în preluarea controlului sau măcar în influențarea semnificativă a deciziilor care se iau la București.

Nu are resurse Rusia să cumpere cozi de topor aici? Chiar așa, America și Anglia au ajuns șvaițer și noi suntem zid de beton, făcut doar din patrioți care nu și-ar vinde țara nici pe un milion?! Știți răspunsul. Toți marii corupți sunt aliați naturali ai regimului de la Kremlin. Este suficient să întindă mână și îi bagă pe toți în buzunar. Dacă nu cumva a și făcut-o deja.

Și atunci cum se explică tăcerea pe acest subiect? Dar mai ales cum se explică tăcerea SRI, principala instituție responsabilă cu blocarea tuturor influențelor străine maligne și nu doar a celor rusești?

Ei bine, tăcerea SRI pe acest subiect nu este neapărat o veste proastă. Câtă vreme influențele străine nu se materializează în acțiuni politice sau administrative, câtă vreme România nu face ce își doresc alte puteri și care contravine intereselor naționale, tăcerea serviciilor de informații este chiar un semn bun. Un indicator de profesionalism și de eficiență.

Când prind un spion au două opțiuni. Îl arestează sau îl urmăresc pentru a descoperi toată rețeaua din care face parte. A doua cale de acțiune are un avantaj evident. Le dă ocazia să scoată din joc nu doar o piesă a adversarului ci un întreg angrenaj. Sau, în anumite condiții, este chiar mai eficient să controleze de la distanță acțiunile rețelei și să le blocheze. Dacă un serviciu de informații reușeste să împiedice sistematic materializarea planurilor unei puteri ostile își îndeplinește misiunea cu brio. Nu e nevoie nici de arestări, nici de expulzări, nici de zurgălăi mediatici.

Semnul cert că sunt probleme cu angajamentul, eficiența sau profesionalismul serviciilor de informații este când puterile ostile încep să-și impună agenda, iar statul începe să ia decizii contrare intereselor sale. Sigur, poate fi și un semn de corupție și de incompetență politică sau administrativă, dar adesea acestea merg mână în mână cu obiectivele unor forțe străine.

De bine, de rău, ani de zile, după 2005, România deși a plătit scump corupția și incompetența a numeroși lideri, atunci când s-a aflat în fața unor decizii strategice a ales corect. Spre furia unora dintre vecinii noștri, care și-ar fi dorit să le fim alături în cruciada anti-occidentală, România s-a ținut de angajamentele față de SUA, NATO, UE. Adică de angajamentele care ne-ar consolida statul de drept și ne-ar aduce prosperitate.

Așa am ajuns pentru Statele Unite stat-ancoră în regiune, un nivel superior statutului de partener strategic, care înseamnă că mizează pe contribuția noastră pro-activă la atingerea obiectivelor comune, nu doar în ce privesc România, dar și regiunea. Așa am ajuns să fim dați exemplu de către Germania pentru seriozitatea cu care am luat în serios lecțiile crizei financiare. Așa au ajuns și serviciile românești, pe lângă armată, să fie considerați aliați de nădejde ai structurilor omoloage din țările partenere.

Din păcate, din iarna lui 2017, situația s-a schimbat. Multe dintre alegerile coaliției de la putere se potrivesc mănușă intereselor unor vecini care nu au nimic de câștigat dacă România se întărește, crește economic, devine partenerul numărul unu al SUA în zonă și își consolidează relația cu nucleul dur din UE.

Distrugerea programatică a încrederii cetățenilor în instituțiile de forță, în justiție, prin amplificarea paroxistică a unor probleme ce puteau fi rezolvate fără a pune sub semnul întrebării toată activitatea din ultimii 10 ani, politicile economice foarte riscante, atacarea constantă a Uniunii Europene și încercarea de a transforma relația cu SUA în platformă de negoț, imunitate contra achiziții militare, toate semnalează că puterea statului de a păstra direcția pro-occidentală pe care până la finele lui 2016 a reușit să o mențină, totuși, a slăbit până la cota de alarmă. Implicit a slăbit și capacitatea sa de a bloca influențe străine ostile.

Acum suntem, din nou, la răscruce. Faptul că Florian Coldea și-a formulat amenințarea față de cei care trădează interesele naționale imediat după ce a spus că „pe perioada mandatului meu, interesele de securitate ale României au fost corect apărate de serviciu în cooperare cu alte instituții interne și internaționale” poate fi interpretat ca un avertisment în primul rând față de agenții unor puteri străine care au penetrat până la vârful politicii și al statului.

Dacă este așa, vom afla în curând. Pentru că dacă fostul număr doi din SRI știe astfel de lucruri, iar statul nu face nimic împotriva lor, are o obligație morală de a le aduce la cunoștința opiniei publice. Cu orice risc.

Dacă nu o va face, înseamnă că răfuiala sa este, într-adevăr, doar cu cei care au presat și au făcut posibilă scoaterea la lumină a protocoalelor SRI. Adică, o miză măruntă, personală, de supraviețuire, insignifiantă prin comparație cu riscurile la adresa siguranței și stabilității României.

Dar, după cum spuneam mai sus, indiferent ce va face Florian Coldea, problemele actualei puteri, văzute și nevăzute, nu vor dispărea. Pentru că traiectoria pe care au înscris România, începând din 2017, a devenit și problema aliaților. Și ei au de răspuns acum la o întrebare: „Lăsăm România să eșueze, împinsă de lăcomia și prostia unora dintre lideri, dar și de acțiunile unor vecini ostili, sau intervenim și o ajutăm să reintre pe direcția bună?”.

Din păcate, marea majoritate a cetățenilor, cei care sunt afectați cel mai tare de trădările de zi cu zi, nici nu își pot imagina că depinde doar de ei să apere România. Și că nu ar fi nevoie de nimeni altcineva, din exterior, să intervină în apărarea lor.