Vizita lui Dorneanu în Rusia, o continuare naturală a jocului politic făcut în România
"A fost o opţiune personală, şi-a dorit-o, poziţia noastră a fost scrisă, (a fost) foarte clară, asta-i situaţia", declara recent, la TVR, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, referitor la decizia preşedintelui Curţii Constituţionale de a ignora argumentele în baza cărora MAE i-a recomandat, în scris, să nu se deplaseze în Rusia. Apoi, pentru a sublinia natura ieşită din comun a sfidării arătate de Valer Dorneanu, acelaşi Meleşcanu a punctat faptul că încălcarea recomandărilor MAE pe subiecte de o asemenea sensibilitate reprezintă o practică foarte rar întâlnită printre oficialii de la Bucureşti. Sau, în cuvintele fostului ministru de Externe, Cristian Diaconescu: "Nu îmi amintesc să fi existat".
Având în vedere regimul sancţiunilor internaţionale la care este supusă Moscova după anexarea Crimeei, e cât se poate de limpede că voiajul lui Dorneanu la Sankt Petersburg nu a scăpat vigilenţei partenerilor strategici ai României, lucru de natură să complice semnificativ viaţa diplomaţilor români. Ceea ce, încă, nu pare la fel de limpede e de ce, totuşi, "şi-a dorit-o" Dorneanu atât de mult (de notat verbul apăsat, "a dori", la care a recurs Meleşcanu!).
Greu de spus când şi, mai ales, dacă opinia publică va intra în posesia răspunsului la această întrebare.
În schimb, merită punctat faptul că episodul "Dorneanu-Sankt Petersburg" marchează instalarea definitivă - nu ştiu dacă neapărat şi confortabilă - a lui Valer Dorneanu în noua ligă, cea a politicii externe, în care debutul şi-l făcuse deja în luna martie a.c., când a anunţat că instituţia pe care o conduce nu mai doreşte să fie implicată în discuţiile cu partenerii europeni din cadrul Mecanismului de Cooperare Verificare (MCV). Un balans pe direcţia Vest-Est, aşadar, tot mai evident, pe care şeful CCR nu-l poate masca foarte uşor, nici explica, justifica sau, de-aici înainte, inversa prea curând.
Sigur că e important să înţelegem cu ce scop şi în ce calitate glisează Dorneanu de la un punct cardinal spre celălalt, dar trebuie să înţelegem că şeful CCR e ultimul interesat să vină cu răspunsuri satisfăcătoare. Iar asta, cu atât mai mult cu cât preşedintele Curţii Constituţionale nu este nicidecum un debutant în jocul politic făcut din această poziţie.
Intrarea în forţă a lui Dorneanu în "arena internaţională" (prin cele două episoade - MCV şi Sankt Petersburg) s-a produs în prelungirea unei activităţi efervescente, mai ales pentru un judecător constituţional, pe scena politicii interne.
Două dintre episoadele de referinţă indică lipsa de inhibiţii a preşedintelui CCR în chestiunea partizanatului politic.
În prima parte a anului trecut, de exemplu, judecarea de către Curtea Constituţională a sesizării formulate de Avocatul Poporului (una dintre cele mai servile instituţii din epoca PSD-ALDE) pe tema prezenţei penalilor în Guvern a pus în lumină un Dorneanu extrem de... grijuliu cu dimensiunea politică a speţei.
Dosarul era, într-adevăr, de o sensibilitate aparte, în centrul afacerii fiind legea care îl împiedicase pe Liviu Dragnea, în iarna lui 2016, să pretindă funcţia de premier al României, după victoria în alegerile parlamentare. Că, da, sensibilităţile erau multe şi cu ramificaţii în sferele cele mai rarefiate ale politicii de la Bucureşti o dovedise deja numărul mare de amânări de care a avut parte pronunţarea.
Dar mai presus de asta, o reliefaseră cuvintele şefului CCR, care, probabil pe fondul presiunilor politice pe care le resimţea, a cedat la un moment dat, declarând public:
-"S-a amânat pentru 4 aprilie pentru că nu am reuşit să ajungem la o soluţie. E nevoie de mai mult studiu. S-au avansat până acum mai multe soluţii, care niciuna dintre ele nu întrunea o majoritate decizională. Acum, ne-am cam apropiat de două variante. E cea mai grea soluţie pe care am avut-o de dat până acum, pentru că problemele sunt mai ales de apreciere politică".
-"Noi nu ne ghidăm neapărat după presiunea mediatică, nici după cea politică, pentru că aceea există tot timpul. De fapt, ambele există", mai spunea, în acelaşi context, Valer Dorneanu, confirmând astfel numeroasele bănuieli pe care deja le alimentase mandatul său în fruntea Curţii. Detalii AICI.
Dorneanu făcea declaraţiile de mai sus în martie 2017, pe finalul lunii. Câteva zile mai târziu, preşedintele Curţii Constituţionale avea să anunţe că nu va mai face declaraţii pe marginea deciziilor luate de CCR, limitându-se la comunicatele seci de pe site-ul instituţiei (detalii AICI). Zis şi făcut, dar gestul a expandat practic suspiciunile grele cu privire la echidistanţa politică a Curţii şi a preşedintelui ei.
În noiembruie 2017, însă, după "cea mai grea soluţie pe care am avut-o de dat până acum", a urmat o altă speţă, "complexă și destul de grea". Sesizarea pe cazul Belina, în care, din nou, ca un făcut, miza cea mare gravita în jurul aceluiaşi personaj - Liviu Dragnea. Detalii AICI.
Iar între aceste două momente, consumate în martie/aprilie şi noiembrie 2017, a apărut decizia din iunie a preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, de a cenzura opiniile separate şi concurente formulate de judecătorii Curţii pe speţele judecate de instituţie. Toate detaliile - AICI.
Evenimentul, unul fără precedent şi fără echivoc în privinţa partizanatului politic al şefului CCR, a fost cu atât mai grăitor cu cât iţele afacerii duceau, din nou, către mizele unuia şi aceluiaşi personaj... Liviu Dragnea.
Căci, în mod curios, tot atunci, o opinie concurentă a judecătoarei Livia Stanciu, în care era criticată decizia CCR pe sesizarea făcută de fosta soţie a liderului PSD privind abuzul în serviciu, a dispărut din motivarea publicată de Curte pe site, lucru dezvăluit la vremea respectivă de presă. Detalii AICI.
În perioada următoare, Curtea Constituţională se va pronunţa pe mai multe speţe extrem de delicate, iar deciziile sale vor avea un cert impact asupra stabilităţii sistemului politic şi de justiţie din România (detalii AICI). Din acest punct de vedere, palmaresul atât de bogat al lui Valer Dorneanu în materie de jocuri politice atârnă ca o piatră de moară de credibilitatea instituţiei.
Dar lucrul acesta nu ar trebui să ne mire. Dorneanu nu a apărut de nicăieri la şefia instanţei constituţionale tocmai în momentul în care PSD şi liderul său absolut pregăteau în laboratoare preluarea democratică a puterii, dar exercitarea ei la modul absolut.
Din perspectiva PSD, Valer Dorneanu este un produs verificat şi atestat, ale cărui acţiuni prezente au ca temelie un trecut solid: acum mai bine de un deceniu, preşedintele de azi al CCR concepea, alături de Florin Iordache, o altă stea uriaşă a stilului PSD, mai multe modificări la Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi a celor conexe acestora.
În esenţă, proiectul Dorneanu-Iordache (plus Tudor Mohora) viza dezincriminarea faptelor privind deturnarea de fonduri sau utilizarea subvenţiilor de la bugetul de stat. Potrivit presei de la acea vreme, printre beneficiari s-ar fi numărat tot felul de baroni locali ai PSD, între ei şi Dumitru Sechelariu ori Nicuşor Constantinescu.
Dar şi... Liviu Dragnea.
