Otrava lui Călin Georgescu. Ce pregătește după punerea sub acuzare

Data actualizării: Data publicării:
Liliana Ruse
Liliana Ruse
Jurnalist Digi24
Liliana-Ruse_avatar_1693403058

Călin Georgescu are dreptul, ca orice cetățean, la un proces corect și echitabil. Dovezile în cazul său trebuie strânse și administrate cu respectarea normelor legale, iar judecătorii să ia decizia strict în baza probelor. Doar că domnul Georgescu nu este doar un simplu cetățean. Este omul care a provocat cel mai mare cutremur în politica românească din ultimii 35 de ani. Este candidatul la Președinție din cauza căruia au fost anulate alegerile din noiembrie 2024 și primul politician acuzat de tentativă de răsturnare a ordinii constituționale din România.

Spectacolul prezentat ieri, în fața Parchetului General, de către Georgescu și locotenenții săi, arată că este dispus să speculeze la maximum situația în care se află și că știe cum s-o facă. Călin Georgescu le-a oferit celor aproximativ 500 de simpatizanți strânși în fața Parchetului tot arsenalul de emoții. Mai întâi, a jucat rolul cetățeanului simplu abuzat de un stat represiv. Oprit în trafic de către polițiști care i-au înmânat mandatul de aducere la audieri, Georgescu a pozat inițial într-un om suferind, care avea nevoie să meargă la toaletă. Apoi, cu o rapiditate uluitoare, s-a transformat în liderul autoritar, care încearcă să-i intimideze pe oamenii legii, printr-o atitudine de genul “știți cine sunt eu?”.

La ieșirea de la audieri, după cinci ore, Călin Georgescu și-a continuat sceneta:

  • a ieșit pe ușă victorios, deși fusese pus sub acuzare pentru infracțiuni extrem de grave;
  • i-a salutat pe protestatarii care îl așteptau de ore bune în frig, cu gestul de tip nazist promovat de Elon Musk;
  • a cuprins-o emoționat în brațe pe Cristela Georgescu, care a țâșnit spre el din mijlocul mulțimii;
  • a coborât pe îndelete scările, strâns îmbrățișat de consoartă;
  • s-a reîntors, urcând studiat treptele spre intrarea în Parchet, de unde a salutat din nou mulțimea.

Previzibil, Călin Georgescu va exploata la maximum întâlnirile viitoare cu polițiștii și procurorii. Se va victimiza până în pânzele albe, cât să acopere probele și acuzațiile care, în mod normal, ar trebui să conducă la interzicerea a candidaturii sale la Președinția României. Acuzația privind instigarea la acțiuni împotriva ordinii constituționale ar fi suficientă pentru invalidarea candidaturii, mai ales după precedentul Diana Șoșoacă. Strategia lui Georgescu va fi centrată, prin urmare, pe creșterea la paroxism a emoțiilor, în detrimentul discuțiilor concrete despre acuzații. Pentru Georgescu, este mult mai rentabil să se declare prigonit de statul abuziv, decât să explice legăturile cu personajele dubioase care acționat în numele lui în ultimii ani. Cu vocea cu care otrăvit în ultimul an spațiul public, maestrul vânzător de iluzii se va zugrăvi ca noul Mesia răstignit pe crucea libertății.

Alegerile se câștigă cu emoție, spunea fostul președinte Klaus Iohanis. Georgescu și clanul pestriț din jurul lui au folosit triada clasică a extremiștilor: frică, dezinformare și mitologie. Maestru al manipulării emoției, Călin Georgescu își va agita electoratul cât să-și creeze o barieră de protecție în fața legii și un culoar spre Cotroceni.

Iraționalului nu i se poate opune cu succes decât raționalul. Tocmai de aceea, este vital pentru statul român să nu dea greș în acest dosar. În joc nu sunt doar prezidențialele din luna mai, ci încrederea în statul de drept, pilonul de bază al democrației.

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Există motive sau scuze care justifică violența împotriva copiilor? Răspunsul dat de un specialist la...
Newsweek
Casa de Pensii, obligată să schimbe formula de recalculare pentru un pensionar cu grupe. Ia bani mai mulți
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...