Niciodată să nu spui „Nevers”: Steampunk, retro-SF, Liga Dreptății și X-Women la un loc. Și oleacă de bătaie bine regizată

O misterioasă navă, sub forma unui heruvim mecanic, răsare brusc pe cerul cenușiu al Londrei victoriene. Trecătorii sunt polenizați cu un soi de licurici misterioși a căror atingere le conferă, într-un soi de loterie a șanselor, diverse puteri sau abilități paranormale, mai mult sau mai puțin stânjenitoare. Majoritatea celor „Atinși” („Touched”) par a fi femei, cel mai probabil datorită faptului că, statistic, la acea oră, erau pur și simplu mai puțini bărbați pe stradă. Explicabil, într-un fel, dacă ținem cont de perioada istorică în care se desfășoară acțiunea serialului „The Nevers”, disponibil și în România pe HBO GO: o epocă în care singurii posesori de drepturi și puteri nelimitate sunt bărbații caucazieni, cu favoriți și cămăși cu gulere scrobite, care își petrec majoritatea timpului la adăpostul birourilor mobilate în stil baroc ori a cluburilor private selecte, interzise femeilor.

Din primele episoade nu aflăm mai nimic legat de proveniența misteriosului obiect celest ori în privința intențiilor reale ale presupușilor săi ocupanți. Telespectatorii sunt lăsați, cum se spune, în ceața londoneză a serialului care din acest punct de vedere merită un mare plus în ceea ce privește redarea atmosferii de epocă.

Cert este că apariția în peisaj a unor femei supranaturale - reunite într-un fel de grupare „X-Women” avant-la-lettre - perturbă echilibrul puterilor într-o lume dominată de masculii alfa ai Imperiului Britanic și în care „a fi diferită” îți garantează un bilet de călătorie dus, cu trăsura municipalității și cazare direct în genul acela de case cu gratii trainice la ferestre și zdrahoni pe post de asistenți medicali.

În centrul poveștii o avem pe Amalia True, lidera de facto a grupării „Atinselor” a cărei sarcină, în linii mari, se confundă cu cea a profesorului Xavier din „X-Men”: găsirea fetelor sau a femeilor „atinse” de darul (sau blestemul) supranaturalului, recrutarea și gruparea acestora într-un orfelinat special care acționează deopotriva ca școală și refugiu. Întâlnim în acest tumult de personaje o fetiță care vorbește precipitat în toate limbile pământului, mai puțin engleza, o adolescentă blajină de vreo 3 metri înălțime, o femeie care transformă în sticlă tot ce atinge sau alta care face țăndări tot pe ce pune mâna.

Cum arată lupta dintre Bine și Rău: tehnologie vs. tradiții, discriminări vs. privilegii, proscriși vs. favorizați ai sorții

Amalia e înzestrată cu darul previziunii, fiind capabilă să „vadă” diverse scene de câteva secunde din viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat: un mare avantaj când ai mulți dușmani gata să-ți vâre un cuțit în burtă la primul colț de stradă. Nu e însă clar dacă îndemânările sale marțiale sunt rezultatul „atingerii” ori se datorează vreunui profesor de Bartitsu, cum era numită o formă de ju jitsu la mare modă în acele vremuri tulburi.

Partenera și prietena Amaliei este Penance Adair. Așa cum Amalia este un proto-profesor Xavier, Penance este înaintașa feminină a celebrului Q din seria James Bond: ea e capabilă să inventeze și să creeze tot felul de gadgeturi mecanice care nu de puține ori îi scot din încurcătură pe protagoniști. Creațiile high-tech sunt reprezentate de un vizitiu-robot (ține excelent caii în frâu dar nu te poți baza pe el la bătaie) și un coupe steampunk pe trei roți.

În peisaj avem și un doctor de culoare care vindecă și coase instant rănile prin simpla trecere a palmelor pe deasupra plăgii: un alt avantaj strategic când ai dușmani gata să-ți vâre un cuțit în ficat.

Personajele negative sunt amestecate și includ o femeie fantastică (Maladie) metamorfozată într-o variantă feminină a lui Jack Spintecătorul, alături de Lord Massen, un veritabil Lord Vader al Imperiului Britanic din acest univers cvasi-paralel, care vede în „rebelele” femei cu puteri supranaturale cea mai mare amenințare la adresa Coroanei.

În lumea gri-cenușie situată la granița dintre bine și rău joacă Hugo Swann (bine interpretat de James Norton), un dandy cu aere de Dorian Gray și aprigul detectiv, degrabă vărsătoriu de pumni bine țintiți la mânie, Frank Mundi (Ben Chaplin, excelent în rol).

Peste toți planează, aparent neatins de legi și griji, prezența intangibilă a Regelui, dar nu cel de la Palatul Buckingham, ci Regele Cerșetorilor - un personaj dickensian care inspiră repulsie și teamă, indiferent de categoria socială ori de greutate la box în care ai fi dacă te-ai afla în preajma sa.

Este o altă fațetă a Armaghedonului purtat între Bine și Rău, o bătălie eternă și valabilă în orice univers, paralel, real sau încă neatins de imaginația umană. 

„The Nevers”, sau niciodată să nu spui „Stop” imaginației

Serialul „The Nevers” este doar o altă poveste despre această luptă purtată acum printre pliurile unei istorii fantastice și contrafactuale, deopotrivă. Este, prin urmare, o greșeală să tratăm în tușe groase intriga destul de străvezie în care avem extrem de clar demarcate cele două tabere: cei „buni” grupați în jurul celor discriminați dar deschiși la minte contra răilor „Încuiați” care reacționează de fiecare dată violent când privilegiile le sunt amenințate.

Pentru a savura serialul, telespectatorul trebuie să lase la o parte „prejudecățile” (de tipul „alt serial despre - insert tema aici”) și să se lase purtat de acțiunea la care contribuie în egală măsură decorurile, costumele și coregrafiile de luptă. Ficțiunile - oricât de îndrăznețe ar fi în ceea ce privește „atingerea” unor teme moderne pe subiecte sensibile - trebuie luate ca atare și tratate fix în cheia unică a divertismentului și relaxării.

Lumea e în goană după atât de multe povești „bune și ireproșabile” încât uită poveștile simple izvorâte din simpla dorință de a te încărca cu simpla bucurie a privitului către o altă realitate. Iar SF-ul are acest merit, de a te purta în lumi care de care mai sucite și mai intrigante, care să te ducă departe, tot mai departe.

Acesta e și marele dar al imaginației: e infinită. Pe HBO GO găsești de fiecare dată o poveste interesantă capabilă să deformeze spațiul și timpul (viitorul, prezentul și, după cum vedem în „The Nevers”, chiar trecutul) și să îți împacheteze acest nou spațiu-timp într-o temă actuală sau pur și simplu într-o altă poveste. Care, din nou, va schimba totul.