Sari la conținut

10 migranți, prinşi în Timişoara

10 migranți, prinși în Complexul Studențesc din Timișoara, de polițiștii locali.

Grupul de irakieni, cu vârste cuprinse între 2 şi 50 de ani a fost descoperit într-un foișor. Oamenii nu aveau documente de identitate, aşa că au fost predați polițiștilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș, care îi cercetează pentru trecere frauduloasă a frontierei. Anul acesta, polițiștii locali au mai depistat în Parcul Justiției și Piața Victoriei persoane provenind din Afganistan și Siria, iar anul trecut, pe străzile Timișoarei, oamenii legii au prins 284 de migranți.

redactor: Mihaela Creţu