Angajaţii RATT ameninţă cu greva

Data publicării:
ratt

Angajații societății de transport din Timișoara se pregătesc de greva. Oamenii nu şi-au primit salariile pe ultimele luni din anul trecut și ameninţă cu oprirea activității. Mai mulţi angajaţi au depus la Primăria Timişoara o petiţie pentru a-şi primi lefurile restante, ca un ultim pas, înainte de declanșarea grevei. 

Aproximativ 15 persoane au depus la Primărie o petiție pentru a-şi primi lefurile restante. Grupul reprezintă aproape 150 de persoane, membre ale Sindicatului Armonia, din cadrul societății de transport. Oamenii sunt nemulțumiți că nu au primit salariile din noiembrie sau decembrie.

 

”Nu ne-am primit salariile pe luna decembrie. Pe luna noiembrie am luat eșalonat câte 200 - 300 de lei şi nu s-au putut plăti dările la bănci, la chirii”, a declarat Savin Dumitru,  liderul Sindicatului Armonia.

În momentul în care nu ne vom primi banii, noi nu vrem conflict, dar am înțeles de la angajați că ei nu vor mai ieși la lucru.

Responsabilitatea plăţii salariilor angajaților societății de transport este a Primăriei Timişoara. Potrivit declarațiilor primarului, personalul regiei de transport nu a primit salariile pentru că în decembrie instituția a încasat mai puțini bani la bugetul local decât a fost prognozat.

 ”Datoria este de 2 milioane de lei. Dacă dăm 200 - 300.000 de lei către RATT, din care se vor face zilnic plăți către angajați, atunci în 10 zile se sting aceste restanțe”, a declarat Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

Nu doar membri Sindicatului Armonia au de primit salarii restante. În aceeași situație sunt toți angajații societății de transport. Dacă problemele nu se vor rezolva, oamenii spun că vor intra în grevă.

reporter: Caterina Ledrer/ operator: Dan Petcu

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri