Au preluat șefia în Liga Zimbrilor

Data publicării:
sport3

SCM Poli Timişoara este noul lider în Liga Naţională de handbal masculin, după un start lansat în 2018. După ce au învins HCDS Constanţa cu 24-23, bănăţenii s-au impus la limită şi în deplasarea cu CSU Suceava, 27-26, într-un meci din etapa a 17-a, şi au ajuns pe primul loc după foarte mulţi ani.

Echipa lui Pero Milosevic a profitat şi de pasul greșit făcut de Steaua pe terenul echipei CSM Bucureşti. În cel mai așteptat meci al rundei, vicecampioana României a reușit să-şi ia o primă revanşă în faţa Stelei, după umilinţa din tur (21-29), iar cu această ocazie CSM a câştigat cu 24-22. Aşadar, podiumul Ligii Naţionale din acest moment este unul inedit, cu Poli - 38p, 2. Steaua - 37p şi Potaissa Turda - 36p, în vreme ce CSM ocupă locul 4. În aceste condiții, duelul cu formația din capitală, de duminică, de la ora 16:30, este capul de afiș al rundei cu numărul 18.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri