Bilanț perfect în amicale

Data publicării:
scm poli
Handbaliștii de la SCM Poli au încheiat perioada de teste cu victorii pe linie. Violeții lui Pero Milosevic au bifat încă două succese, de data aceasta în fața liderului seriei de vest a Diviziei A, HCM Minaur Baia Mare. Timișorenii s-au impus fără probleme, 32-21 - în primul meci, respectiv - partide în care tehnicianul muntenegrean al bănățenilor a acordat minute tuturor jucătorilor valizi. Filip Marjanovic a fost, din nou, cel mai bun marcator al lui SCM Poli.

„Am făcut tot mai puține greșeli, iar asta s-a văzut, la final, pe tabelă. Sunt foarte mulțumit, în special, de modul în care am jucat în defensivă”, a spus, la final, extrema Filip Marjanovic.

Sosit la începutul sezonului, de la Vojvodina Novi Sad, extrema dreaptă de 27 de ani s-a acomodat rapid în Banat și a devenit, în timp, golgheterul lui SCM Poli, pentru care a punctat, doar în campionat de 97 de ori.

„Mă simt foarte bine aici și asta pentru că am prieteni foarte mulți în club. Și jucătorii români și ceilalți din Balcani sunt, în primul rând oameni de calitate, astfel că nu mi-a fost greu să joc așa cum am făcut-o și să mă adaptez repede”, admite Marjanovic.

Testele susținute în compania fostei campioane naționale au fost ultimele, înaintea primei confruntări oficiale a noului an - marți, cu Potaissa Turda, din sferturile de finală ale Cupei României.

„Sigur caută revanșa atât în Cupă, cât și în campionat, dar noi mergem acolo să jucăm cât mai bine. Cred că dacă vom juca bine în apărare, cum am făcut-o astăzi, lucrurile vor merge bine pentru noi”, a completat Marjanovic.

În campionat, SCM Poli va evoluat, tot în deplasare, pe 5 februarie, pe terenul liderului Dinamo.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri