Biserica din Strei, „tratată” de Ambulanța Monumentelor

Data publicării:
biserica strei

Lucrări de intervenție la o biserică monument istoric. Specialiști și voluntari implicați în proiectul Ambulanța Monumentelor lucrează în aceste zile în satul Strei, din județul Hunedoara. Biserica de aici, veche din secolul al 14-lea, se degradează cu fiecare an care trece, iar intervențiile de acum salvează acoperișul de șindrilă și pereții exteriori. Administrația locală crede că restaurarea bisericii ar putea aduce și beneficii turistice zonei.

Biserica din satul Strei este impresionantă, spun specialiștii, atât pentru vechimea, cât și pentru stilul arhitectural și pictura interioară. Lăsată de izbeliște, lăcașul de cult s-a degradat simțitor în ultimii ani. Pentru stoparea acestui fenomen s-au implicat nu doar primăria orașului Călan, Episcopia Hunedoarei, ci și o fundație sprijinită de Prințul Charles. „Vorbim de o primă etapă de intervenție, de punere în siguranță a monumentului, care se referă la schimbarea graniței, de fapt a fostei șițe, acum punem graniță, schimbăm învelitoarea, și lucrăm și la translarea unui drenaj care a fost pus greșit și apa ajungea la baza bisericii.” a declarat Eugenia Vaida, coordonatorul proiectului.

Nu doar istorici sau arheologi sunt implicați în salvarea bisericii medievale. La lucrările de intervenție făcute acum participă și voluntari, în mare parte studenti. „Pe mine personal m-a convins acea aplecare pe care ar trebui să o avem noi românii pentru patrimoniul nostru, pentru că felul în care ne valorificăm și ne protejăm patrimoniul spune ceva despre noi înșine.” spune Mihai Sava, voluntar.

„Sunt foarte pasionată de patrimoniu și vreau să merg mai departe pe conservare, să-mi continui studiile masterale, eu am terminat Istoria Artei la Cluj, acum termin Arheologia și vreau cumva să continui pe direcția asta.” Celina Gora, voluntar. 

Din 2016 și până în prezent, Ambulanța Monumentelor a intervenit cu lucrări de salvare în cazul altor 15 monumente istorice degradate din Transilvania și Banat.

reporter: Andrada Velciov/ operator: Tiberiu Mariș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri