Bonusuri pentru viitori studenți

Data publicării:
bonusuri studenti

Absolvenții de liceu se apropie cu paşi repezi de Bacalaureat. La fel şi universitățile pentru admiterea celor care vor fi declarați admiși după examenul maturității. În încercarea de atragere a celor mai buni și a unui număr cât mai mare de studenți în primul an, instituțiile de învățământ superior acordă burse de până la 2 mii de lei, scutiri de taxe, admitere fără concurs, sau abonamente anuale la teatru ori în baze sportive moderne.

Cea mai mare bursă studențească din țară se acordă la Universitatea Politehnica Timișoara, 1.900 de lei. Tot aici, viitorii studenți își pot petrece timpul liber într-una dintre cele mai moderne baze sportive universitare din România. Reprezentanţii universităților susțin că absolvenții de liceu iau în calcul aceste beneficii, când se înscriu la facultate.

"Evaluează toate oportunitățile pe care le oferă școala la care vin și sunt interesați de nivelul burselor, sunt interesați de facilitățile oferite de bazele noastre, de cazare, chiar și de nivelul financiar al meselor. Nu sunt determinante dar la oferte egale din punct de vedere al educației, pot să conteze", a declarat Florin Drăgan, prorector Universitatea Politehnica Timișoara.

De aceeași părere sunt și actualii studenți.

"Sunt niște beneficii în plus pe care ți le aduce facultate dar nu trebuie să influențeze atât de mult alegerea. Adică trebuie să mergi pe instinct, ce ți-ar plăcea ție să faci dar să nu ți cont de toate influențele de afară", a spus un student.

În anul Centenarului, Universitatea de Vest din Timișoara va trimite 100 de invitații de înscriere pentru cei mai buni absolvenți de liceu din vestul țării.

 "Doar cei care vor primi această invitație acasă, de a fi studenți la Universitatea de Vest din Timișoara, vor beneficia de o serie de facilități, cum ar fi gratuitate de cazare, o bursă lunară din veniturile proprii ale universității, de 800 de lei pe lună, abonamente gratuite la instituțiile de cultură", a spus Marilen Pirtea, rectorul UVT.

Iar efectele acestor beneficii suplimentare nu au întârziat să apară, susțin reprezentanții studenților, de la nivel național.

"Numărul de studenți înmatriculați la universitățile din Timișoara a crescut deși numărul de potențiali candidați a scăzut. Sunt tot mai puțini elevi care iau examenul de Bacalaureat. Probabil că și aceste măsuri au avut un impact", a declarat Marius Deaconu, președintele ANOSR.

Înscrierile pentru admiterea la facultate vor începe după afișarea rezultatelor de la examenul de Bacalaureat.

reporter: Alexandra Marian/ operator: George Ștefăniță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine