Cazul Burnei | Noi mărturii ale pacienților

Data publicării:
caz brunei arad
După ancheta care-l vizează pe medicul Gheorghe Burnei, acuzat că cerea bani pentru operaţii şi că ar fi făcut experimente medicale pe copii, mai mulţi părinţi și foști pacienți au prins curaj să vorbească despre situația prin care au trecut. Este și cazul Timeei Gabor, o tânără de 17 ani, din comuna Bârsa, județul Arad, care a fost consultată de doctorul de la "Marie Curie", în urmă cu cinci ani. A ajuns la medicul bucureștean din cauză că suferea de o deformare a coloanei vertebrale care o împedica să se dezvolte normal. Ca să o opereze, acesta i-ar fi cerut 40.000 de euro.

Timea Gabor a ajuns la doctorul Burnei în urmă cu cinci ani. Suferea de cifoscolioză toracică - o deformare a coloanei vertebrale care o împiedica să meargă corect şi să se dezvolte normal. Avea nevoie de o serie de intervenţii chirurgicale, iar un specialist din Arad i l-a recomandat pe celebrul medic de la Spitalul Marie Curie.

„Când am ajuns acolo, doctorul mi-a spus că operația mea costă în jur de 40.000 de euro. Și asta pentru că aveați nevoie de un dispozitiv? Daaa...VEPTR... A fost o sumă foarte mare, mai ales în situația noastră și ne-a spus că dacă aduc banii de pe azi pe mâine, mă și operează. Dacă nu, operația se face în 2016”, povestește Timea.

„Am simțit că înnebunesc.. nu știam ce să mai spun... am venit acasă, am vândut pământ, tot ce am putut. Atâția bani... 40.000 de euro, atâția bani... de unde 40.000 de unde, 40.000 de euro”, își amintește și Monica Gabor, mama fetei.

În disperare de cauză, mama Timeei a căutat alternative. A apelat la o fundaţie din Constanţa, care a ajutat-o să ajungă la o clinică specializată din Germania. A suferit două operaţii în trei zile. După prima intervenţie, s-a ridicat singură din pat, iar după a doua...

„I-a spus mamei mele să mă ducă la malul mării. Cum a fost? Frumos! ... (zîmbeşte larg)”, continuă Timea.

La şase luni de la diagnosticul lui Burnei, Timea putea să meargă la fel ca orice copil normal. Specialiștii nemți i-au explicat la ce pericole s-ar fi expus, dacă ar fi rămas în țară, la sfatul medicului bucureştean.

„Ne-au spus că dacă îmi punea VEPTR-ul (n.red. - acel dispozitiv) și mă opera dânsul, puteam să mor. Pentru că ăla se pune la oameni mari, nu la copii care sunt în dezvoltare”, rememorează tânăra.

În plus, intervenţiile chirurgicale efectuate în străinătate au costat de două ori mai puţin decât le-a cerut medicul român, iar familia din judeţul Arad a suportat doar cheltuielile cu transportul şi cazarea.

„Prin formularul E112, 21.000 de euro a costat operatia... Nu am cuvinte să mulțumesc profesorului Heinrich Halm și personalului de la Clinica din Neustadt”, continuă și mama fetei.

Acum, Timea duce o viață normală. Trimite, periodic, fișe cu evoluția sa, către clinica din nordul Germaniei. Tânăra se consideră norocoasă și știe că s-a născut pentru a doua oară.

„Dacă în locul meu ar fi acum domnul doctor, ce i-ai spune? Că nu a făcut bine ce a făcut, nu știu, pentru așa ceva nu aș avea cuvinte... nu pot să văd un om care să facă experimente pe copii sau chiar pe oameni mari, acest lucru e ireal”, încheie povestea Timea Gabor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine moștenește locuința dacă proprietarul moare fără testament. Situațiile care îi surprind pe mulți români
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Acum 20 de ani voia să divorțeze de soție, azi îi e mai recunoscător ca oricând. Snoop Dogg: "Mi-am dat seama...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Cum îi ajutăm pe copii să accepte că vacanța s-a terminat. Psiholog: „Validați emoția, însă fără să negociați...
Newsweek
Pensionară a primit o pensie de doar 4.100 lei. Nu i-au valorificat 17 ani de grupa a II-a. Ce poate face?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”