Cititul, premiat la Hunedoara

Data publicării:
citit
Elevii care citesc și acumulează cunoștințe din cât mai multe domenii sunt premiaţi. Se întâmplă la Hunedoara, unde tinerii a 22 de licee se întrec în cunoştinţe la fel ca într-o competişie sportivă, de la calificări, până la semifinală şi finală, într-un concurs unic la nivel naţional. Cei mai pasionați cititori primesc, după două luni de concurs, biciclete, laptopuri și... desigur, foarte multe cărți.

Elevi de la 22 de licee și colegii din județul Hunedoara își pun la bătaie cunoștințele în cadrul concursului organizat de biblioteca județeană. Echipa fiecărui liceu este formată din 5 elevi și un profesor coordonator.

„Sunt la prima participare și mi se pare o idee foarte bună, concursul adică e o inițiativă foarte bună, să ne dezvolte cunoștințele pe care le avem sau pe care le dobândim în timpul concursului”, spune Anamaria Cluțaș, elev în clasa a X-a, Lupeni.

„Acest concurs, deși este un concurs de cultură generală, se desfășoară după regulamentul unui concurs sportiv, avem grupe preliminarii, sferturi, semifinală, finala mică și finala mare”, explică Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densușianu” din Deva.

La fiecare întâlnire, echipele vor trebui să răspundă la 40 de întrebări din 5 domenii. Fiecare domeniu are 6 teme diferite. Întrebările și variantele de răspuns sunt afișate pe un ecran de proiecție, iar timpul de care dispun concurenții pentru a răspunde este de 1 minut.

„Ca instituție de cultură, biblioteca județeană și-a propus să scoată în evidență rolul determinant, hotărâtor în educație al cărții și al lecturii. Importanța acestui concurs este foarte mare. Participanții vor dobândi cunoștințe care îi vor ajuta de-a lungul vieții”, continuă Sebastian Bara.

Adolescenții dovedesc prin participarea la acest concurs că nu sunt pasionați doar de ieșiri în cluburi sau de ultimele apariții în materie de gagdeturi, ci și de cărți și de socializare activă, nu doar online.

„Avem și domenii preferate, dar putem să ne descurcăm și în orice domeniu. Suntem bine pregătiți. Sunteți la prima participare sau ați fost și anii trecuți? Eu da, dar avem și veterani în echipă”, povestește Adrian Chiciudean, elev clasa a 10-a, Lupeni.

„Ne putem îmbogăți cultura generală, și dacă greșim răspunsuri putem învăța pe viitor, și mi se pare un lucru bun că se realizează lucruri de-astea în liceu”, continuă Dragoș Petrescu, elev în clasa a X-a, Petroșani.

Concursul „Citești și câștigi” a ajuns în acest an la cea de-a patra ediție. La finalul competiției, în luna mai, cîștigătorii vor primi laptop-uri, biciclete și foarte multe cărți.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri