Concurs de echitaţie la Prejmer

Data publicării:
ECHITATIE

Prejmerul a fost capitala echitaţiei pentru trei zile. Iubitorii de călărie s-au întrecut la sfârşitul săptămânii, într-un concurs de sărituri peste obstacole, care a avut loc la baza hipică de aici. Organizatorii au pus la bătaie premii în valoare de peste 30.000 lei.

Concursul a adus la start cei mai puternici şi ambiţioşi cai şi călăreţi. O sută de iubitori de călărie au venit din toate colţurile ţării să arate că pasiunea şi munca sunt cheia succesului într-o competiţie ecvestră. Cel mai aşteptat moment din concurs a fost proba de forţă, cu un grad de dificultate extrem de ridicat. Cristina Dulugeac deţine recordul la această probă. Este singura femeie, care, după mai bine de 40 de ani, alături de calul ei, Colany, a reuşit să sară, în 2014, un zid de 2 metri înălţime. 

"De Colany mă leagă tot, el este nu numai calul meu, el face parte din familia mea. E un cal foarte blând şi este foarte curajos, are o inimă foarte mare, e un cal cu forţă, cu mult curaj şi ai încredere, poţi să-l pui să sară cât vrei",  Cristina Dulugeac - concurentă.

A venit la competiţia din Prejmer cu acelaşi cal cu care formează un cuplu de 5 ani. Sâmbătă a câştigat proba de dificultate progresivă, iar duminică a obţinut titlul de campioană la proba de amazoane.

"El se pretează la probele de forţă, eu ştiu că dacă sunt cerebrală şi fac lucrurile aşa cum trebuie, o să meargă bine. Eu am încredere în el, acum, o greşeală poate să apară oricând, oricum, nu o să mă supăr pe el",  Cristina Dulugeac.

La proba de amazoane, Cristina s-a luptat pentru titlul de campioană cu alte 8 fete, printre care şi Alexandra, care formează De 3 ani un cuplu cu Kyffhauser. Alături de el, a reuşit să câştige multe premii de-a lungul timpului, iar acum a venit la Prejmer hotărâtă să mai adauge o victorie în palmaresul echipei. Tânăra spune că secretul succesului este relaţia solidă pe care o are cu calul său.

"Eu îmi doresc foarte mult pentru el o medalie, este un cal extraordinar de talentat, un cal deosebit, a avut şi ceva probleme de sănătate, dar mă ajută foarte, foarte mult. Cel mai mult am sărit 1,30 m cu el. Bineînţeles, acasă, la antrenamente sărim şi 1,40 m, dar în concurs, cel mai mult, 1,30m", Alexandra Moraru - concurentă.

"Calul cu care concurez este un cal special, facem echipă de 2 ani şi am avut rezultate foarte bune împreună", Alexandra Mladin Brădişteanu - concurentă.

"La proba de amazoane sunt 12 obstacole, obstacole tot la fel vom avea şi acolo, un zid, dar nu foarte înalt", Vlad Bontea - preşedintele Federaţiei Ecvestre Române.

Campionatul de sărituri peste obstacole în aer liber se încheie weekend-ul viitor, iar apoi cuplurile vor intra în pregătirile pentru competiţiile indoor care se vor desfăşura pe perioada iernii.

Reporter: Mădălina Zamfir
Operator: Lucian Păculea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri