Concurs de schi pentru veterani

Data publicării:
VETERANI

Chiar dacă nu mai pun schiurile în picioare atât de des cum o făceau acum câţiva ani, peste 40 de foşti campioni la schi fond au participat, în weekend, la Râşnov, la o probă a veteranilor.

Concurenţii au luat startul în echipe de câte şapte. Competiţia a fost organizată sub formă de patrulă.

"Ei pleacă în grup, există un şef de patrulă. Şi pe traseu sunt nevoiţi să se sprijine unul pe altul, întrucât cronometrul se opreşte numai atunci când intră ultimul din patrula respectivă", Nicolae Dogariu - preşedintele Clubului Sportiv Olimpic Cetate Râşnov.

În amintirea vremurilor când practicau sportul de iarnă la nivel de performanţă, veteranii s-au pregătit temeinic pentru competiţie.

"De vreo trei ori am pus schiurile săptămâna aceasta. O tură de..1 km şi jumătate, vreo 3-4 ture, încălzire, coborâri...tot ce înseamnă schi", concurent.

"Am practicat acest sport şi chiar mi-a rămas în suflet şi chiar aşteptam acest concurs cu mare drag. Cât timp l-aţi practicat? Mult timp..20 de ani", concurentă.

La 50 de ani, Remus Brănescu îşi aduce aminte când a pus pentru prima dată schiurile în picioare. Se întâmpla în urmă cu 43 de ani, în comuna Fundata.

"Primele schiuri pe care le-am avut făcute de tatăl meu care era tâmplar. Dintr-o..două scândurele d-alea mici de un metru, le-a pus în apă fiartă, s-au încovoiat puţin. Şi am început aşa uşor să merg spre şcoală cu schiurile pentru că erau zăpezile foarte mari", Remus Brănescu - concurent.

Proba veteranilor a fost cel mai așteptat moment al "Serbărilor Zăpezii", eveniment ce se desfăşoară în fiecare an la Baza Olimpică pentru sporturile de iarnă de pe Valea Cărbunării.

"Este un moment cu tradiţie, chit că facem Serbările Zăpezii sau Ziua Mondială a Zăpezii, în funcţie de cum avem şi noi zăpadă, această probă este nelipsită", Liviu Butnariu - primarul oraşului Râşnov.

Cei mai buni concurenţi, au primit cupe, diplome şi medalii.

Reporter: Mădălina Zamfir/ Operator: Dan Dascălu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri