De la lupta cu focul, la lupta cu sărăcia

Data publicării:
poveste pompieri
Salvează vieți în țară, în lupta sa cu focul, dar și peste hotare, într-o țară fierbinde, unde luptă cu sărăcia. Vorbim despre un pompier din Arad, care, din donații, dar și din proprii bani, construieşte școli într-un stat African, împreună cu alți voluntari din România. Întors în ţară, după o expediţie în Guineea Bissau, pompierul de la ISU Arad a cooptat în echipă și un coleg de serviciu, iar împreună vor pleca, peste câteva zile, din nou în Africa.

„La spital am văzut oameni înșirați în curtea spitalului, pe paturi, cu perfuzia lângă ei pentru că nu mai era loc în spital". Asta își amintește acum Petru Cosarbă despre prima vizită pe continentul african, când s-a și îmbolnăvit de malarie.

„Chiar de 1 Decembrie m-am îmbolnăvit, țin minte că îmi făcusem din România, de acasă, un tricou cu stema României”, continuă Petru Cosarbă.

Fusese în orașul Gabu, din Guineea Bissau, unde locuiesc aproximativ 15 mii de oameni, în case din pământ, fără ferestre sau energie electrică electric. Riscul unei boli mortale nu l-a ținut departe pe pompierul de 34 de ani. Acum se pregătește să plece pentru a treia oară în Africa. A contruit și reabilitat școli, a cumpărat medicamente și uneori, le-a arătat micuților africani o lume nouă.

„Copiii, în momentul în care le dădeam bomboane, le băgau în gură cu tot cu ambalaj. Nu știau că trebuie să dea jos ambalajul. Am organizat în primăvară când am fost anul acesta, o excursie cu copii dintr-un trib iar copiii aceia nu au mai fost ieșiți din trib sau nu au fost cu o mașină”, rememorează pompierul.

Prima călătorie pe continentul african a făcut-o la invitația unui prieten, iar decizia de a merge l-a schimbat. Experiența trăită de Petru Coșarbă l-a convins și pe colegul său, tot pompier al ISU ARAD, că merită ca, pentru 3 săptămâni, să se rupă de familie și să îi ajute pe acei oameni care trăiesc în Guineea Bissau, o țară în top 10 cele mai sărace din lume.

„Acum, prea multe lucruri nu prea știu, e prima dată dar mergem așa, cum se spune, în necunoscut. Sper lucrurile să evolueze foarte bine”, spune Petru Șiclovan.

Familiile celor doi pompieri arădeni îi susțin, cu toate că fiecare plecare spre Africa este însoțită de multe emoții.

„A fost frumos, dar cu foarte multe emoții. Ca mamă sigur că mă bucur pentru inima lui mare”, admite Margit Coșarbă, mama lui Petru Coșarbă.

Colegii pompieri de la ISU Arad nu s-ar da în lături dacă Petru Coșarbă și Petru Șiclovan ar avea nevoie ca cineva să le țină locul la serviciu.

„Lucru frumos din partea lor că merg acolo să îi ajute pe cei care într-adevăr au nevoie de un ajutor.”

„Sunt un exemplu pentru noi toți, pentru colegii lor.”

Banii pentru lucrările pe care le fac în Africă, provin din donații, însă drumul trebuie să și-l plătească din propriul buzunar. Connducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad îi susține cu zile de concediu, dacă au nevoie.

„Am încercat și am mediatizat cât am putut noi, îi sprijin cu ce putem, nu sunt la prima acțiune”, explică Ioan Bogdănescu, comandantul ISU Arad.

Pentru călătoria care începe în noiembrie, cei doi pompieri arădeni au la dispoziție aproape 7 mii de dolari. Obiectivul lor este ca împreună cu localnicii să contruiască în 3 săptămâni, 3 școli.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri