Adeverinţă în loc de diplomă

Data publicării:
ADEVERINTE BAC

Spre deosebire de anul trecut, în acest an, deocamdată, absolvenţii claselor a 12-a primesc doar o adeverinţă care atestă că au promovat bacalaureatul. Această hârtie ţine locul diplomelor care încă nu au fost imprimate. Până acum niciun liceu din ţară nu a primit tipizatele.

"Se elibera în primul rând diploma de bacalaureat, foaia matricolă şi diploma de liceu, cele trei diplome de competenţe. Şi acum, doar o adeverinţă că au luat bacalaureatul", precizează Melania Cristea, secretară Colegiul Nicolae Titulescu.

Astăzi a fost prima zi în care s-au eliberat aceste adeverinţe. Astfel că unii elevi sau părinţi care au venit să ridice documentele de la liceu au fost debusolaţi, pentru că de la unele Universităţi li s-a cerut diploma de bacalaureat. Au fost însă şi universităţi care ştiau de lipsa diplomelor şi au cerut din start adeverinţele

"Am fost pur şi simplu să ne informăm şi spuneau despre diplome, că trebuie date, înmânate diplomele. Este normal să fim supăraţi, pentru că aceste lucruri trebuiau făcute din ultimul semestru", spune un părinte.

"Pe adeverinţă este menţionat în clar, că ele sunt valabile 12 luni şi vă asigur că nu vor avea absolut niciun fel de problemă la înscrierea în facultăţi. Nici în România, nici în afara ţării", spune Ariana Bucur - inspector şcolar general, ISJ Braşov.

Absolvenţii de clasa a 12-a se pot înscrie la facultăţi în cursul acestei săptămâni. De săptămâna viitoare însă vor începe şi examenele de admitere la unele specializări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri