Aleea senzorială amenajată în Câmpina a fost distrusă

Data publicării:
ALEE SENZORIALA

În luna mai, două asociaţii în parteneriat cu Primăria Câmpina au curăţat micul parc, din zona unor foste cămine. Tot atunci au inaugurat şi o aleee senzorială. Este vorba despre o potecă alcătuită din mai multe zone, pavate cu materiale de diferite texturi, de la pietre de râu, conuri de brad, ghindă şi iarbă, până la nisip cu scoici, adus de pe malul Mării Negre.

"Iniţiatorii proiectului s-au gândit tocmai la aceasta: se cheamă alee senzorială, aşadar trebuie să o simţim cu tălpile goale", Iulia Dupu - reprezentantă a Asociaţiei ProCâmpina.

Experţii din medicina alternativă vorbesc despre conceptul de "împământare", la baza căruia ar sta ideea că legătura directă între corpul uman şi pământ aduce beneficii pentru sănătate.

Specialiştii spun că aşa cum sistemele electrice sunt stabilizate şi protejate prin împământare, la fel şi trupul uman, un bun conductor de electrcititate, prin legătura directă cu pământul, se încarcă energetic.

Acesta ar fi doar unul din avantaje. Aleea ar putea folosi şI pentru şedinţe de reflexoterapie în aer liber, mai ales pentru copiii care suferă de platfus. Ideea inovatoare a aleii senzoriale nu a rezistat însă foarte mult. Pentru că parcul nu este păzit aici au intrat tot felul de persoane care au distrus-o.

"E o bătaie de joc faţă de oamenii care au făcut, păcat de munca lor. Dezastru, au dat foc la lemne, l-au distrus la două zile după ce au pus vulturul. L-au dărâmat, au crezut că e din fier, să îl ducă la fier vechi. Au pus pomişori, păcat de ei, că nu vin să îi ude", localnic.

"Arată urât. Nu este curăţenie în primul rând şi am înţeles că umblă nişte persoane...Ar trebui pusă pază", localnic.

"A fost reabilitat, au fost puse coşuri de gunoi, Primăria a susţinut tot proiectul acesta, care sperăm să continue, în sensul că E nevoie de o întreţinere",  Iulia Dupu - reprezentantă a Asociaţiei ProCâmpina.

Înţelegerea a fost ca primăria, proprietarul parcului, să aibă grijă mai departe de păstarea acestui proiect. Lucru care nu s-a întâmplat.

"Este clubul pensionarilor alături şi cât timp sunt pensionari de dimineaţa până pe după-amiaza nu se întâmplă nimic. În rest nu îi asigură nimeni paza pentru că nu sunt nişte materiale preţioase sau nişte construcţii care pot fi furate. Sunt nişte materiale acolo. Acum dacă copiii mai strică şi parcurile, or fi stricat şi pe acolo ceva, dar nu ştiu care e situaţia actuală. Se mai duce poliţia locală şi mai verifică din când în când zona", Horia Tiseanu - primarul municipiului Câmpina.

Pe lângă amenajarea aleii, în parc au mai fost plantate flori şi arbori decorativi, au fost puse bănci, iar iarba a fost tunsă şi copacii toaletaţi. La nici trei luni, locul pare mai degrabă unul pustiu.

Reporter: Sorina Secelean
Operator: Robert Piticu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Cum reușește Ozana Barabancea să se mențină în formă după ce a slăbit peste 35 de kilograme: „Nu consum...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, într-o rochie cu un decolteu imposibil de ignorat după ce a vorbit despre lupta cu kilogramele în...
Film Now
„Peste 10 ani, AI va putea să-i practice meseria”. Charlize Theron îi dă o lecție lui Chalamet după...
Adevarul
Termocentrala Paroșeni, inaugurată acum 70 de ani. Ce se va întâmpla cu vechiul colos energetic după...
Newsweek
Pensiile vin cu întârziere în luna mai. În ce zile pensionarii vor primi ajutoarele de 500 de lei la pensie?
Digi FM
A transformat covorul roșu în podium de modă. Lady Gaga, cuceritoare la premiera „Diavolul se îmbracă de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Denise Richards, mesaj sfâșietor după moartea fostului ei iubit, Patrick Muldoon: „Nu-mi pot imagina viața...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment