Analize gratuite de Ziua Mondială a Sănătăţii

Data publicării:
ANALIZE GRATUITE BETA

Gabriel Maxim are 37 şi a venit, împreună cu familia, din Întorsura Buzăului ca să-şi facă analizele gratuite. El este singurul care aduce un venit în casă, iar pentru un set complet de analize medicale costurile ar fi mult prea mari.

"Am făcut acum doi ani nişte analize mai ample şi a fost foarte costisitor", spune Gabriel Maxim, pacient.

Pentru campania desfăşurată săptămâna asta medicii au fost de acord să lucreze ore suplimentare, fără să fie plătiţi.

"Noi am fost întrebaţi dacă vrem să participăm la acest proiect derulat de spital şi asta o facem de bună voie şi nesilit de nimeni, pentru că noi considerăm că este util să depistăm unele boli la copii", spune Gabriela Gyulai - medic specialist pediatru. 

"Este un cadou practic, gratuit. Cuprinde consultaţii gratuite, examinări ecografice şi examinări de laborator. Acestea cuprind o gamă destul de restrânse, sigur nu sunt cele mai scumpe examinări", declară Dr. Antal Almos - director medical la Spitalul Judeţean Covasna 

De 4 ani reprezentanţii Spitalului Judeţean din Covasna organizează astfel de campanii, iar anul trecut aproape 2.000 de persoane şI-au făcut gratuit analizele. Pentru campania de săptămâna aceasta doritorii se pot înscrie pe lista de aşteptare la secretariatul spitalului în perioada 7 - 11 aprilie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri