Arhitecţi puţini la Primăria Braşov 

Data publicării:
CRIZA ARHITECTI

În cadrul Direcţiei Arhitectură şi Urbanism din Primăria Braşov sunt, conform organigramei, cinci posturi, iar în prezent unul este liber pentru că nu s-a prezentat nimeni la concursurile organizate până acum. În perioada următoare alte două posturi ar putea rămâne vacante. Principalele cauze sunt salariile mici dar şi ofertele mai bune pe care specialiştii le primesc din alte părţi.

"Acum un an şi jumătate au plecat doi colegi şi alţi doi colegi au primit oferte. este vorba de un arhitect care lucrează în cadrul acestui serviciu şu un inginer constructor. Pentru un municipiu ca Braşovul şi încărcarea pe care o are acest serviciu, este destul de puţin dacă într-un an eliberează câteva mii de autorizaţii de construcţii, certificate de urbanism, certificat de urbanism de dare în folosinţă, înseamnă foarte puţin", a declarat Sorin Torcea purtătorul de cuvânt Primăria Braşov

Printre arhitecţii care au plecat în ultima perioadă din Primăria Braşov este Liviu Fierăstrău. El a plecat în decembrie 2012 şi s-a angajat la Primăria Ghimbav ca şef al serviciului unde se ocupă de dezvoltarea urbanistică a oraşului.

"Sunt inginer constructor, asta mi-a permis la nivel de oraş să ocup funcţia de arhitect şef. Salariul mai mare a fost motivul principal care m-a determinat să fac acest pas. Pot să zic că s-a dublat", ne spune  Liviu Fierăstrău, arhitect şef în cadrul Primăriei Ghimbav.

Oferta i-a fost făcută pentru că, la primăria din Ghimbav, era nevoie de un specialist în domeniu.

"Duceam o lipsă acută de personal. în cadrul primăriei mai avem doar o persoană angajată în compartimentul de urbanism şi duceam lipsă acută de arhitect şef", a spus  Dan Szinatovici, secretar Primăria Ghimbav.

Salariu mediu net pentru un post în cadrul Direcţiei Arhitectură şi Urbanism din Primăria Braşov este de 900 de lei, însă, pe un post de conducere, este considerabil mai mare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri