Asociaţiile, salvarea fermierilor

Data publicării:
ASOCIATII FERMIERI

George Căţean are o fermă cu 100 de vaci şi 1.000 de oi. Produce anual sute de kilograme de branză şi alte produse lactate. A încercat să le vândă de-a lungul timpului atât în magazine mici din oraş, dar şi pe la târgurile de produse tradiţionale din ţară. Fermierul a simţit de multe ori că nu-şi poate extinde afacerea singur, pentru că autorităţile nu-l bagă în seamă, aşa că s-a asociat cu alţi patru producători din judeţ.

"Următorul pas pe care vrem să-l facem e să obţinem protecţie la nivelul Uniunii Europene pt două produse, unul din brânză şi unul din carne ", a spus George Căţean - Producător tradiţional. 


"Fiind mai multi suntem mai puternici. Acum putem sa ne organizam si noi Având un cadru juridic putem să ne organizăm şi noi la nişte târguri", afirmă Viorel Babeţ - producător tradiţional

În Asociaţie sunt trei producători de carne şi alţi doi de lactate. Au un magazin micuţ, într-o piaţă din oraş, iar la tejghea e în permanenţă coadă.

"Sunt mai proaspete, cred", este de părere un braşovean. 

Pe lângă faptul că împreună, agricultorii au o putere mai mare şi idei mai multe, cei de la Camera Agricolă spun că există şi alte beneficii, mai ales că asociaţia are statut juridic. Iar Uniunea Europeană încurajează asociaţiile micilor producători agricoli, prin diverse subvenţii.

"Ei trebuie să se asocieze ca să beneficieze de fonduri europene, ei trebuie să se asocieze ca să-şi dezvolte magazinele locale", a precizat Georgeta Ujupan - director executiv Camera Agricolă Braşov.

Deşi pentru mulţi, beneficiile unui asemenea parteneriat sunt evidente, există şi agrciultori care preferă să-şi ducă afacerea pe cont propriu, asta chiar dacă recunosc că nu le e uşor.

"E marfa mea. Dacă nu se vinde, e a mea. Nu împart cu nimeni. Vă daţi seama, ne valorificăm singuri marfa, nu mai e şi altul", susţine Elena Hosu - producător de produse lactate.

Asociaţia producătorilor tradiţionali are deja un şi proiect: să deschidă o piaţă volantă în centrul Braşovului, unde o dată pe lună, toţi producătorii mici din judeţ să-şi poată vândă marfa la preţuri avantajoase. În judeţul Braşov sunt peste 14.000 de mici fermieri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri