Bărbat atacat de urs

Data publicării:
BARBAT URS

Un bărbat de 64 de ani a dat nas în nas cu ursul. Bărbatul a fost atacat de urs pe un drum forestier. A fost salvat de turişti care se aflau în zonă. Ei au sunat la 112 şi l-au coborât pe bărbat până în zona barierei de la canionul 7 Scări.

Un echipaj SMURD a ajuns în scurt timp la faţa locului, iar bărbatul a primit îngrijiri medicale.

"Era plin de sânge pe mâini, burta era ruptă toată şi spatele", turist.

"Bărbatul a suferit multiple plăgi muşcate şi escoriaţii la nivelul toracelui, abdomenului, membrelor superioare, la membrul superior drept avea o plagă deschisă şi o fractură deschisă", Ciprian Sfreja - purtător de cuvânt ISU Braşov.

Vecinii cred că bărbatul a căzut victimă unei ursoaice.

"Ursoaica, că ursoaică a fost, şi-a pierdut un pui acum trei zile, şi l-au găsit ăştia, paza şi l-au luat şi l-au dus la Râşnov sau cam aşa ceva, la urşi şi ea de două zile îşi caută puiul în continuu. Şi na, a dat nas în nas cu cetăţeanul", spune o vecină.

"E un pericol la urma urmei, seara turiştii nu pot ieşi practic din pensiune, după ce se înnoptează, copiii la fel, nu prea sunt în siguranţă în grădină", Alina Drăgănescu - proprietar de pensiune.

La sfârşitul lunii mai, în aceeaşi zonă, un tânăr a fost şi el rănit de un urs. Iar autorităţile nu exclud ca atacul să fi fost comis de acelaşi animal. Urşii carpatini sunt protejaţi prin lege.

Reporteri: Mădălina Zamfir, Mirela Palcu
Operatori: Dan Dascălu, Lucian Păculea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri