BASCHET. Un lot echilibrat pentru Olimpia

Data publicării:
LOT OLIMPIA

Chiar dacă în acestă perioadă s-a despărţit de o serie de jucătoare importante precum Carla Bartee sau Gabi Irimia, conducerea clubului ardelean s-a mişcat bine şi a construit un lot omogen şi echilibrat ce poate repeta preformanţele din sezonul trecut. Două jucătoare au venit din Statele Unite ale Americii, din campionatul colegiilor şi vor acoperii două posturi cheie, cel de coordonat de joc şi cel de pivot. Pe poziţia 1 a fost aleasă Michaela Houser de la Purdue iar centru va fi Laura Huges formată la Eastern Washington Univesity.

O revenire importantă este a lui Cabi Cursaru. Coordonatorul de joc în vârstă de 24 de ani revine după trei sezoane sub Tâmpa pentru a-şi relansa cariera. Tot la capitolul sosiri este şi Adrienne Webb, jucătoare ce a evoluat anul trecut la CSU Alba Iulia.

"Vom avea evoluţii la fel de bune ca şi în campionatul trecut. Obiectivul nostru, aşa cum a fost fixat de conducere, este calificarea în play-off. Ceea ce pot să vă promit eu este faptul că voi încerca să induc tuturor jucătoarelor mentalitatea de învingător şi fiecare joc, indiferent de adversar, îl vom trata numai la victorie", Dan Calancea - antrenor Olimpia CSU Braşov.

6 jucătoare din lotul de 17, pe care Dan Calancea îl va avea sezonul viitor, sunt crescute de clubul braşovean iar trei din acestea vor evolua în premieră în Liga Naţională. De asemenea 8 jucătoare din lotul olimpicelor fac parte din loturile naţionale ale României iar Biljiana Pesovici este convocată la reprezentativa Serbiei.

Olimpia CSU Braşov începe pregătirile pe 22 august şi până la startul sezonului va participa la 2 turnee amicale. Primul va avea loc la Tg. Mureş între 1 şi 3 septembrie iar cel de al doilea în propria arenă Pe 8,9 şi 10 septembrie.


Redactor: Adrian Susanu
Operator: Dan Dascălu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri