Bebeluş căzut de pe masa de naştere

Data publicării:
BEBELUS

UPDATE: O echipă de la Direcţia de Sănătate Publica Braşov a efectuat un control şi a constatat că mama a fost supravegheată doar de o asistentă şi o infirimeră pentru că spitalul nu are echipă de gardă pentru naşteri. DSP Braşov a amendat spitalul cu 5.000 de lei iar comitetul director al spitalului a sancţionat cu 10% din salariu pe o perioadă de trei luni, medicului specialist care supraveghea sarcina și asistenta medicală care s-a aflat în sala de nașteri. 

Mama copilului, în vârstă de 22 de ani, a chemat ambulanţa imediat ce a intrat în travaliu. A ajuns în ultimul moment la spitalul din Zărnești, înainte ca medicul care urma să o asiste la naştere să ajungă din Braşov, unde locuişte. Femeia a fost pregătită pentru naştere de două aistente, care însă au lăsat-o nesupravegheată exact în momentul în care copilul a ieşit din pântece. Femeia susţine că pruncul a alunecat de pe masă pe jos şi s-a ales cu răni grave la cap.

"S-a auzit o bușitură foarte tare că eu am fost foarte conștientă. După care acolo, în fața la capră, i-au dat oxigen, că am auzit când vorbeau ele. A ţipat o dată copilul, eu am zis că e mort", povesteşte Ionela Dobrin, mama copilului.

Micuțul a fost transportat de urgență cu o ambulanță la maternitatea Brașov. Conducerea spitalului din Zărneşti, unde s-a petrecut incidentul, susţine că naşterea a fost foarte rapidă si copilul prea mic a alunecat din mâinile asistentei.

"Medicul ginecolog care a urmărit sarcina a fost anunțat să vină, era în drum de la Brașov către Zărnești. Numai că nașterea s-a precipitat și în timpul expulziei, copilul s-a lovit de masa pe care a fost primit, în regiunea orificiului bucal", a spus Xenia Pucheanu, director medical, Spitalului Orășenesc Zărnești. 

Medicii de la Maternitatea Braşov care îl au în grijă pe copil spun că loviturile suferite au fost superficiale, însă acum îl tratează pentru o infecţie pe care a primit-o de la mamă pe perioada sarcinii.

"O septicemie cu atingere meningeală! Deci infecția de la mamă a trecut la nou-născut. A afectat întregul organism și a avut inclusiv simptomatologie nerurologică", a declarat Olimpia Petrescu, medic neonatolog.

"Aici pacienta a fost la două controale. Investigații incomplete și într-adevăr precipitată și se întâmplă să nu își coordoneze efortul sau să nici nu audă ce îi spune asistenta", spune Valeria Badea, director medical, Maternitatea Brașov. 

Părinţii copilului au făcut plângere la poliţie împotriva personalului din spitalul din Zărneşti.

"Polițiștii au dispus efectuarea unei examinări medico-legale a bebelușului, iar cercetările continuă în acest dosar sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu", a declarat cms. șef Liviu Naghi, purtător de cuvânt IPJ Brașov.

Bebelușul se află sub tratament și va rămâne în spital sub supraveghere medicală.


Operator: George Oltean

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri