Călătorie în lumea dinozaurilor

Data publicării:
CINEMA 9D

De o călătorie în trecut au parte spectatorii care intră în sala de cinema din Parcul Dinozaurilor de la Râşnov. Imediat ce începe filmul, oamenii uită că sunt într-o cameră. Tehnologia modernă îi aduce chiar în mijlocul acţiunii. Simt în faţă curentul rulării cu viteze ameţitoare pe un roller coaster, scaunele vibrează puternic atunci când nava din film e lovită de un dinozaur, iar trecerile prin ploaie sunt asortate cu apă pulverizată în sala de proiecţii.

„În spate avem două maşini: una este pentru zăpadă, deci avem zăpadă unde avem imagini cu zăpadă şi avem şi ploaie, cel din stânga. Iar această platformă cu 12 scaune e mişcată hidraulic, deci practic se mişcă în toate direcţiile posibile", spune Matyas Matyas, inginer

„A fost o senzaţie plăcută, mai ales pentru cei mici, cred că o să mai venim, cu siguranţă", spune un vizitator.

Pe lângă cinematograf, mai nou, oaspeţii pot face tururi de noapte prin parc, din care nu lipsesc efectele speciale ca-n filme. Vizitele nocturne printre animalele preistorice se fac marţi, vineri şi sâmbătă. Preţul unui bilet este de 28 de lei pentru adulţi şi 22 de lei pentru copii.

Am estimat 100.000 de de turişti pentru acest an, având în vedere că am deschis la jumătatea anului, dar până la această oră avem deja 180.000 de turişti", spune Adrian Apostu, responsabil de proiect

Parcul are 45 de modele de dinozauri, în mărime naturală. Investiţia totală a fost de aproximativ cinci milioane de euro, 70 la sută din fonduri europene. Parcul este deja, alături de cetatea Râşnov, principalul motiv pentru care din ce în ce mai mulţi turişti vin în staţiune.

Cu surprindere am aflat că nu sunt foarte multe locuri de cazare libere în această perioadă, deşi nu mai este sezon", spune Adrian Veştea, primarul oraşului Râşnov

Râşnovul a primit deja, în acest an, 285 de mii de turişti, cu 80.000 mai mulţi faţă de aceeaşi perioadă din 2014.

Reporter: Claudiu Loghin
Operator: Răzvan Rădache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri