Casa viitorului, în viziunea studenţilor 

Data publicării:
CASA VIITORULUI

În imaginaţia celor 70 de tineri, studenţi în Bucureşti, casa viitorului trebuie să fie independentă energetic şi să ofere un spaţiu care să amintească de natură.

"Ceea ce noi am proiectat timp de un an de zile este un duplex, cu o zonă de zi la parter, zonă de noapte la etaj, care integrează o sera hibrid, un spaţiu verde. Este un spaţiu reconvertibil , în funcţie de nevoile şi dorinţele utilizatorului", ne spune  Alexandra Fulga, coordonator de comunicare în cadrul proiectului.

O casă precum cea proiectată de studenţi ar putea costa 120.000 de euro. Chiar dacă preţul este mare, există şi multe avantaje.

"Vom scăpa de facturile lunare. Noi am dezvoltat un prototip să spunem optimizat, atât în ce priveşte consumul, cât şi a eficienţei energetice", afirmă Claudiu Butacu - manager de proiect. 

Casa solară, care va fi autonomă datorită panourilor fotovoltaice, îşi va găsi locul pe terenurile fostelor fabrici din România.

"Orice sit, fost industrial, reprezintă un teren cu foarte bună accesibilitate, de obicei sunt plasate foarte aproape de centrul oraşului, deci nu necesită investiţie privind infrastructura, privind reţelele edilitare, totul este acolo, numai că trebuie revalorificată acea suprafaţă de teren", a spus Alina Mihaela Stoian - responsabil departamentul urbanism 

În două săptămâni, tinerii se vor apuca de construcţia casei şi apoi o vor duce în Franţa, la un mare concurs de eficienţă energetică şi arhitectură, acolo unde studenţii speră să câştige marele premiu. Ei îşi propun, de asemenea, să găsească sponsori care să investească într-un cartier rezidenţial gândit de ei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri