Căutările planoristului, restrânse

Data publicării:
CAUTARI TERMINATE

În cele 10 zile de căutare au fost verificate zeci de teorii, ipoteze şi trasee. În zadar: nu a ieşit la iveală niciun indiciu despre planor sau pilot.

„Trecem la o fază în care jandarmii montani, bineînţeles salvamontul, în colaborare cu vânătorii de munte din cadrul Ministerului Apărării, cu lucrătorii ocoalelor silvice, vor primi ordine sau dispoziţii în care să considere această misiune ca o misiune permanentă.  Vor avea planificate trasee alese de ei, chiar dacă au fost o dată verificate, în care le vor verifica mai amănunţit", a precizat Raed Arafat, secretarul de stat în MAI.

Traseele au fost, fie luate la pas cu cele peste 180 de utilaje terestre - autospeciale de teren, ATV-uri şi şenilate, fie pe cale aeriană, cu 11 aeronave puse la dispoziţie de MAI, MapN şi Aeroclubul Român, iar desfăşurarea de forţe nu a îsemnat doar atât. Peste 300 de trasee si zone montane verificate, peste 46.000 de kilometri pătraţi pe cale aeriană şi peste 900 de persoane implicate zilnic.

Au fost zile când efectivele de căutări au ajuns la 1.350. Pentru a întări numărul de forţe implicate în operaţiunile de verificare au fost aduse forţe de intervenţie şi din alte judeţe, precum Dolj sau Teleorman.

"A fost o acţiune fără precedent pentru zona noastră, având în vedere că s-au folosit toate forţele şi mijloacele avute la dispoziţie", a spus lt.col. Marian Măluşelu - şeful Jandarmeriei Montane Braşov.

Bărbatul de 57 de ani, dispărut pe 6 august, este unul dintre cei mai buni planorişti din România. A fost de mai multe ori campion naţional si avea mii de ore de zbor. Deţinea un record national pe o distanţă de 700 de kilometri si se pregătea să îl atingă pe cel mondial de 1.000 de kilometri. În momentul dispariţiei el se antrena tocmai în acest scop.


Reporteri: D. Puşcă, L. Beju
Operatori: L. Rumelea, R. Rădăche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...