Celta Vigo şi-a deschis şcoală de fotbal la Braşov

Data publicării:
CELTIC VIGO

Preşedintele Celtei, Carlos Mourino, s-a aflat astăzi la Braşov, acolo unde a inaugurat prima Şcoală de Fotbal Celta din această parte a continentului. Celta Vigo a semnat un parteneriat cu clubul Colţea 1920 Braşov şi cu Primăria municipiului pentru deschiderea proiectului. Cinci copii vor primi în fiecare an burse de merit şi vor putea călători la Vigo, pentru a se antrena timp de trei săptămâni alături de juniorii Celtei. De asemenea activitatea clubului se va desfăşura sub coordonarea unui director tehnic spaniol ce se va afla în permanenţă la Braşov alături de antrenorii şI copii de la Colţea Braşov începând cu luna august.

"Noi nu înfiinţăm academii aşa cum fac alte echipe mari doar pentru a vinde un nume. Noi le facem şi credem că putem să contribuim cu ceva. Dar eşecul nostru ar putea fi şi eşecul Braşovului, mai ales dacă oamenii nu vor avea acelaşi entuziasm pe care îl avem şi noi", Carlos Mourino - preşedinte Celta Vigo. 

Autorităţile locale din Braşov au asigurat că vor oferi condiţiile necesare pentru dezvoltarea Şcolii de Fotbal "Celta de Vigo Braşov" prin punerea la dispoziţie a bazelor de Carăpaţi şi Metrom. Şcoala braşoveană de fotbal cu care se va face parteneriatul va asigura, din venituri proprii, toate cheltuielile pentru jucători şi antrenori, precum şi pentru directorul de proiect.

Celta Vigo este unul din cluburile de tradiţie din Spania care are una din cele mai puternice academii din peninsula iberică. În 2014, Real Club Celta de Vigo a primit din partea Federaţiei Spaniole de Fotbal şi a Ligii Profesioniste din Spania, premiul pentru cel mai bun centru juvenil din Spania. Anul acesta galicienii au încheiat Primera Division pe locul 6 şi s-au calificat pentru următorul sezon din Europa League. Contractul ce a intrat de astăzi în vigoare este pe o perioadă de 5 ani cu opţiune de prelungire pe încă 5. Celta Vigo a mai deschis academii în Mexic, Statele Unite ale Americii şi Panama.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri