Centrele de permanenţă, un lux în Covasna

Data publicării:
CENTRE PERMANENTA COVASNA

În judeţul Covasna a existat o tentativă de înfiinţare a unui centru de permanenţă în localitatea Zagon, dar pentru că medicii şi autorităţile nu s-au pus de acord, încercarea a eşuat.

"N-am primit sprijin din partea Direcţiei de Sănătate, nu am avut numărul de medici.  Am fost dispuşi şi cu spaţiu, şi cu tot ce trebuia, dar dacă nu am avut sprijin, fără medici nu se poate", a spus Nicolae Cosneanu - viceprimar comuna Zagon.

În Zagon, doar doi medici de familie se ocupă de aproape 6.000 de pacienţi, iar cel mai apropiat spital cu secţie de Urgenţe este la peste 20 de kilometri depărtare.

Şi locuitorii nu prea au bani ca să se deplaseze aşa departe, la Covasna sau Sfântu Gheorghe", a spus un localnic.

Conducerea CJAS Covasna spune că, deşi Ministerul a atras atenția asupra lipsei acestor centre în zona rurală a judeţului, problema este una complicată, pentru că nu există un acord al medicilor de familie care activează într-o anumită zonă, astfel încât să se poată constitui într-un astfel de centru. În plus, potrivit celor de aici, centrele nu sunt necesare.

Pentru a înființa un centru de permanenţă este nevoie de acordul a cel puțin cinci medici de familie. În Covasna, chiar dacă salariile pentru astfel de centre sunt bune, pentru că există o finanţare distinctă, medicii nu doresc să lucreze, pentru că majoritata pacienţilor aleg să meargă mai degrabă spre Urgenţe. Asa ca la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Sfântu Gheorghe, se înregistrează anual peste 30.000 de pacienţi. De sărbători, una dintre cele mai încărcate perioade ale anului, aici vin peste 100 de persoane într-o singură zi. Chiar dacă nu toate cazurile sunt la fel de grave, oamenii ajung la UPU, fie trimişi de medicul de familie, fie pentru că nu cunosc altă soluţie.

"Agitaţia, surescitarea specifică sărbătorilor, care se simte peste tot, pe stradă, în trafic, este resimţită serios şi în serviciile de urgenţă.  Este foarte greu să îi explici omului că urgenţa sa nu este prioritară faţă de celelalte", a declarat  Camelia Mândru - şef UPU Spital Judeţean Sfântu Gheorghe.

În centrele de permanenţă, în schimb, medicii triază urgenţele minore cum ar fi plăgile sau febrele la copii, de urgenţele majore, care trebuie redirecţionate la Unităţile de Primri Urgente ale spitalelor. Mulţi oameni însă, nu sunt informaţi şi nu ştiu de existenţa acestor centre. Oricum în judeţul Covasna, există un singur astfel de centru, în Baraolt.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri