Cetatea Braşovului e din nou de vânzare 

Data publicării:
VANZARE CETATE

Discuţii privind cumpărarea Cetăţii Braşovului au existat şi în iulie, anul trecut, atunci când cei de la SIF Transilvania, proprietarii edificiului, au cerut un preţ de peste 5 milioane de euro pentru monumentul istoric. Suma de atunci i-a făcut pe edili să renunţe la idee.

Acum, proprietarii cetăţii iau însă în calcul şi altă variantă, nu doar cea a vânzării directe. Ei au cerut, la schimb, parcarea din fața unui hotel din centrul orașului, care aparține primăriei.

Cetatea Braşovului a intrat în administrare privată în anul 1990 şi de atunci nu s-au mai făcut niciun fel de reparaţii. Acum, municipalitatea doreşte să cumpere monumentul istoric pentru a-l reabilita.

"Sperăm ca în perioada următoare să începem discuţiile cu reprezentanţii firmei care deţine cetăţui astfel încât să putem să identificăm ce lucrări sunt necesare pentru ca după aceea să putem să identificăm şi fondurile pt reabilitarea acestei clădiri", a precizat Sorin Toarcea - purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.

Intenţia de a cumpăra cetatea va fi discutată în viitoarea şedinţă a consiliului local.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri