Coşul ţărănesc, salvarea agricultorilor

Data publicării:
COS TARANESC

Ouă, miere, salată şi ceapă verde, toate proaspete, aduse din curţile locuitorilor din Codlea, au ajuns la primii clienţi ai cooperativei.

"Să ajutăm producătorii locali, să mâncăm mai sănătos şi să ştim ce mâncăm", spune Mirela, un client al cooperativei.

Din cooperativa „Grădinarii Ţării Bârsei" fac parte momentan cinci membri. Săptămânal, oamenii pun într-un coş produse naturale, făcute în gospodărie pe care le vând celor care caută mâncare sănătoasă. Iniţiativa îi ajută atât pe clienţi cât şi pe producătorii care au unde să-şi vândă marfa.

„Mi s-a părut o idee foarte bună, mi s-a părut normal ca să mâncăm produse naturale şi ne luptăm cât putem să mâncăm produse naturale. De mult aveam ideea asta, dar nu aveam cu cine să ne alăturăm", spune  Sorin Oprea, membru al cooperativei. 

„Am venit cu câteva ouă din curte. Avem câteva găinuşe care ne fac un surplus de ouă. Nu comercializăm în mod deosebit aşa ceva şi ce avem în plus suntem dornici să creăm aceste coşuleţe împreună cu ceilalţi mici producători", spune Sandra Nicolescu, membru al cooperativei

Ideea „coşului ţărănesc" a venit din dorinţa de a susţine micii producători şi de a promova produsele locale în detrimentrul celor din marile magazine.

„Principiul este următorul: dacă îţi cultivi singur hrana este ca şi cum ţi-ai tipări singur banii. Pe internet, pe facebook funcţionează foarte bine. Primim comenzi acolo pe bază de abonament, livrăm în fiecare săptămână câte un coş ţărănesc de genul acesta cu produse de-ale locului", a spus Erwin Albu, membru al cooperativei. 

Preţul unui coş cu alimente sănătoase este de 50 de lei, iar produsele pot ajunge momentan la cei care locuiesc în Codlea, Braşov şi în localităţile învecinate.

Reporter: Ruxandra Morar
Operator: Mihai Stan 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri