COVASNA. Agricultorii au obţinut o producţie bună la cartofi, anul acesta

Data publicării:
CARTOFI BETA 260813

Akos Bajcsi a început să scoată cartofii încă de săptămâna trecută. A recoltat deja 15 hectare, din cele 135 pe care le are şi este foarte mulţumit de producţia de până acum. "În medie, eu cred că vomavea în jur de 50 de tone pe hectar. La cartofii industriali producţia este un pic mai mică, în jur de 30 de tone pe hectar", spune Akos Bajcsi.

Cultura cartofului este una cu risc, iar investiţiile sunt foarte mari, între 15.000 şi 25.000 de lei la hectar. Cartofii au nevoie de multă apă, aşa că recolta depinde foarte mult de factorii externi, în special de precipitaţii. Marii producători şi-au creat deja reţele de distrubuţie a mărfii şi au încheiat, din timp, contracte cu supermarket-urile.

"Eu vând numai cartofi ambalaţi şi spălaţi la 10 kilograme, 20 de kilograme, 5 kilograme, 2,5,  depinde de preferinţa clientului. Preţurile sunt în jur de 1,06 lei, 1,08, în cel mai bun caz", Joseph Szocs - fermier.

Alţii fermieri au reuşit să intre chiar şi pe pieţele externe, în Franţa, Portugalia, Grecia sau Bulgaria.

În schimb, micii gospodari au mari probleme din acest punct de vedere, pentru că sunt nevoiţi să îşi vândă marfa la marginea drumului, la un preţ mai mic.

În prezent, kilogramul de cartofi se vinde cu 75-90 de bani, însă este foarte posbil ca preţul să crească după ce se vor termina recoltările. Anul trecut, cartofii au fost puţini şi mărunţi dar cu un an în urmă, recolta a fost aproape la fel de bogată ca şi acum.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noi dezvăluiri despre moartea lui Lauren Bennett. Tatăl artistei, declarații dure: „Nu a primit tratamentul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Piața neagră a luxului. Cum vinde Rusia SUV-uri BMW contrafăcute la preț premium
Newsweek
Top 10 pensii în România. Judecătorii primesc 25.400 lei. Militarii - 5.800. Oamenii obișnuiți au 2.820 lei
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu doar alimentația face diferența. Trăsătura comună a oamenilor care ajung să trăiască 100 de ani
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă în costum de baie, în vacanță cu prietenii. Ce s-a întâmplat cu povestea de iubire...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...